Natalie Portman, de la Dior la filme franţuzeşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/natalie-portman-de-la-dior-la-filme-frantuzesti/

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro, că este pregătită să joace într-un film turnat în limba lui Molière

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2015

Prezentă pe afişul filmului „Knight of Cups”, de Terrence Malick, care va avea premiera la Berlinala 2015, Natalie Portman, imaginea noii campanii publicitare a casei Dior, revine pe marile ecrane cu primul ei lungmetraj de amploare de după „Lebăda neagră/ Black Swan” (2010), după ce apăruse anterior în două scurtmetraje – „New York, I Love You”, în 2008, şi „Eve”, în acelaşi an.

În filmul „A Tale of Love and Darkness” (2015), adaptat după romanul omonim scris de autorul israelian Amos Oz şi turnat la Ierusalim, Natalie Portman a îndeplinit atât funcţia de regizor, cât şi pe cea de actriţă, jucând în ebraică rolul mamei personajului principal.

„Este limba copilăriei mele. Dar, întrucât nu o stăpânesc la perfecţie, acest fapt limitează capacitatea de improvizaţie. Partea pozitivă: Acest film mi-a dat o încredere în mine pe care nu o aveam, aceea de a juca în alte limbi pe care nu le vorbesc fluent”, a declarat actriţa americană pentru Madame Figaro.

„Sunt pregătită să încerc să joc în franceză, pentru un regizor care va avea suficient de multă încredere în mine”, a adăugat actriţa.

Natalie Portman, căsătorită cu Benjamin Millepied, a părăsit oraşul Los Angeles pentru a se muta la Paris în toamna anului trecut.

Admirator al culturii franceze, tatăl meu mi-a transmis această pasiune. Părinţii mi-au permis să joc în primul meu film care a fost turnat de un regizor francez. Am început apoi să învăţ limba franceză, am revenit de multe ori la Paris de-a lungul anilor pentru a o exersa. Am participat şi la câteva cursuri de franceză de când m-am mutat aici. În prezent, am o motivaţie uriaşă pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţele de franceză – Natalie Portman.

Cineastul francez Luc Besson a fost acela care, în 1994, i-a oferit primul ei rol – unul anglofon – în filmul „Leon”, pe vremea în care Natalie Portman avea vârsta de 12 ani.

De atunci, actriţa americană şi-a construit o carieră prestigioasă. Pe lângă faptul că este absolventă a universităţii americane Harvard, lunga ei filmografie cuprinde lungmetraje regizate de unii dintre cei mai apreciaţi regizori din cinematografia contemporană.

Natalie Portman a interpretat roluri în pelicule regizate de Woody Allen („Toţi spun: Te iubesc!”), Tim Burton („Atacul marţienilor!”), Wong Kar-wai („Iubire cu gust de afine”) şi Wes Anderson („Un tren numit Darjeeling”).

Actriţa a colaborat şi cu George Lucas, cu ocazia filmelor care compun cea de-a doua trilogie din franciza „Războiul stelelor”.

Foto: Natalie Portman – cinemagia

Citiţi şi:
20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.