„Navete culturale” pentru marile spectacole din cadrul Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/navete-culturale-pentru-marile-spectacole-din-cadrul-festivalului-international-shakespeare-de-la-craiova/

Continuând tradiţia deja celebrelor „Navete culturale” pe care Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova le organizează de mai bine de doi ani, Naţionalul craiovean lansează alte şase ediţii ale acestui îndrăgit program, în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, care va avea loc la Craiova, între 19 şi 29 mai 2022.

Un articol de Petre Ivan|11 mai 2022

Iubitorii de teatru din București vor putea călători la Craiova în scop cultural pentru a vedea producții realizate de mari regizori internaționali: Robert Lepage, Oskaras Koršunovas, Silviu Purcărete. De asemenea, va exista o navetă culturală pentru show-ul „Tiger Lillies joacă Hamlet” dar și o navetă culturală pentru premiera spectacolului „Richard al III-lea” realizat de către László Bocsárdi cu Sorin Leoveanu în rolul titular.

Concret, spectatorii din București care doresc să vadă cele mai importante producții din cadrul Festivalului Internațional Shakespeare și nu au posibilitatea de a se deplasa la Craiova pot opta pentru a călători cu autocarul pus la dispoziție de către Naționalul craiovean.

Plecarea se va face de la Teatrul Național din București. Spectacolele sunt programate la ora 19:00. După spectacol, autocarul se va întoarce în București cu „navetiștii culturali”.

Prețul biletului (250 lei) include transportul tur-retur cu autocarul și biletul la spectacol. De asemenea, în orele de până la spectacol, spectatorii pot participa și la restul manifestărilor cuprinse în programul festivalului.

Navetele culturale pentru Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova

1. joi, 19 mai 2022, ora 13:00 – Navetă culturală pentru spectacolul 887 realizat de către Robert Lepage, Compania Ex Machina, Quebec, Canada
Trailer spectacol: https://youtu.be/B3mPXPkiJtk
Bilete: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1115

2. vineri, 20 mai 2022, ora 13:00 – Navetă culturală pentru spectacolul 887 realizat de către Robert Lepage, Compania Ex Machina, Quebec, Canada
Trailer spectacol: https://youtu.be/B3mPXPkiJtk
Bilete: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1116

3. Duminică, 22 mai 2022, ora 13:00 – Navetă culturală pentru spectacolul Othello realizat de către Oskaras Koršunovas, OKT, Vilnius, Lituania
Trailer spectacol: https://www.okt.lt/en/plays/othello/
Bilete: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1117

4. Marți, 24 mai 2022, ora 13:00 – Navetă culturală pentru spectacolul Macbett realizat de către Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Trailer: https://youtu.be/XofqOJuL5Qw
Bilete: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1118

5. Sâmbătă, 28 mai 2022, ora 13:00 – Navetă culturală pentru spectacolul Tiger Lillies joacă Hamlet, regia Martin Tulinius, spectacol prezentat de Compania Tiger Lillies și Teatrul Republique, Copenhaga, Danemarca
Trailer: https://www.tigerlillies.com/hamlet
Bilete: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1119

6. Duminică, 29 mai 2022, ora 13:00 – Navetă culturală pentru spectacolul Richard al III-lea, regia László Bocsárdi, co-producție Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Festivalul Internațional Shakespeare – PREMIERĂ!
Bilete: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1101

Cea de a XIII-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare va avea loc la Craiova în perioada 19-29 mai 2022 și este organizată, ca în fiecare an, de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Fundația Shakespeare.

Peste 160 de evenimente: spectacole de teatru, performance-uri, instalații multimedia, spectacole de teatru VR, concerte, proiecții de film în aer liber, lansări de carte, conferințe și dezbateri vor avea loc în 20 de spații (indoor & outdoor) din Craiova, într-un eveniment de mare ținută artistică ce se adresează atât celor mai fini cunoscători ai teatrului internațional cât și publicului larg.

„Ce înseamnă Festivalul Shakespeare de la Craiova? O minune. Născută din iubire, salvată din pasiune și – acum, iată – împlinită prin continuitate. Abia astăzi, când atâtea evenimente de peste tot au dispărut sau și-au pierdut seva, înțelegem că visul lui Emil Boroghină durează, renaște, e la clipa unui unui nou început. Iar noi toți avem prilejul de a fi parte din el. Ce dar frumos! Ce sărbătoare a spiritului! Ce gest de prețuire a valorilor teatrului mondial: de la Wilson la Dodin, de la Lepage la Ostermeier, de la Declan Donnellan la Silviu Purcărete! Puține, foarte puține festivaluri de oriunde au reunit o asemenea galerie de personalități. Încă și mai puține încearcă să le adauge altele și altele, ale unor noi generații. Este vocația celor care, din doi în doi ani, transformă Craiova într-o insulă shakespeareană. Victoria lor devine atunci un triumf al teatrului românesc pe marea scenă a lumii.” Octavian Saiu, critic de teatru, eseist si profesor universitar

Cea de a XIII-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova este organizată de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Fundația Shakespeare.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.