Nebun din dragoste – un spectacol cu Diana Cavallioti şi Mihai Călin
https://www.ziarulmetropolis.ro/nebun-din-dragoste-un-spectacol-cu-diana-cavallioti-si-mihai-calin/

Teatrul Naţional Bucureşti anunţă redeschiderea Sălii Atelier cu un nou spectacol, „Nebun din dragoste“, de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga, a cărui premieră va avea loc duminică 3 noiembrie 2013, de la ora 20.00.

Un articol de Andrada Văsii|28 octombrie 2013

Teatrul Național București anunță redeschiderea Sălii Atelier cu un nou spectacol, Nebun din dragoste, de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga, a cărui premieră va avea loc duminică 3 noiembrie 2013, de la ora 20.00.

Traducerea este semnată de Andrei Marinescu, iar coincidența face ca piesa să se fi jucat pentru prima dată în România tot pe această scenă, de la „Atelier”, atunci în limba engleză, în regia și interpretarea lui Adrian Pintea.

Piesa aparține unuia dintre cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani, un artist revoltat și nonconformist, celebru nu numai în lumea teatrului, dar și în industria de film de la Hollywood, cu o activitate care s-a bucurat încă de la debut de un succes constant.

Numai ca dramaturg, de-a lungul a cinci decenii a scris peste 50 de piese. În regia lui Robert Altman i-a dat viață eroului său Eddie, din ecranizarea „Fool for love”, având-o ca parteneră pe Kim Basinger.

Un Nebun din dragoste iubeşte pe scena de la Sala Atelier

Nebun din dragoste este „o poveste despre iubiri vinovate și secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naște în protagoniști un puternic conflict interior care devine sursă a violenței și iraționalității pasiunilor și acțiunilor lor, spune regizorul actualei montări. Un spectacol provocator despre dragoste și demonii ei…”.

Nebun din dragoste

Mihai Călin şi Diana Cavallioti joacă în spectacolul „Nebun din dragoste“

O dramă bazată pe o suită de revelații amare, despre un cuplu imposibil și disperarea unor vieți al căror dramatism se potențează reciproc, în care îi veți reîntâlni pe Gavril Pătru, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu și pentru prima dată într-un spectacol TNB, pe mai tânăra lor colegă, Diana Cavallioti. Decorurile au fost create de Ștefan Caragiu, costumele de Liliana Cenean, muzica de Valentin Luca.

Citiți și: Revizorul. Gogol a renăscut la TNB 

Prodigioasa carieră de dramaturg, scenarist, actor și regizor a lui Sam Shepard a fost răsplătită cu importante premii,  între care:  un Pulitzer, câteva premii Obie – două numai cu această piesă (în 1984), Medalia de Aur pentru Dramaturgie a Academiei Americane de Arte și Litere, multe altele.

Următoarea reprezentație va avea loc marți 5 noiembrie, de la ora 20.00.

Foto credit: Bogdan Spătaru, spectacolul Nebun din dragoste

 

 

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.