NexT Romanian Shorts, la Institutul Cultural Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/next-romanian-shorts-la-institutul-cultural-roman/

Scurtmetrajele NexT revin în Bucureşti cu o proiecţie specială care va avea loc joi, 24 august, începând cu ora 19.00 la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru, numărul 38.

Un articol de Liliana Matei|19 august 2017

NexT Romanian Shorts este o selecție de scurtmetraje românești care își propune să facă cunoștință publicului larg cu noile voci ale cinema-ului românesc, cu povești și abordări stilistice cât mai diverse sau chiar inedite.

În cadrul evenimentului, spectatorii vor putea urmări patru dintre scurtmetrajele românești prezentate la ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Film NexT, inclusiv câștigătorul trofeului pentru cel mai bun film românesc – Prima noapte (foto sus), în regia lui Andrei Tănase.

Acestuia i se adaugă scurtmetrajul câștigător al premiului publicului la NexT 2017, Pipa, sexul și omleta, regia Ana-Mariei Comănescu, dar și cele două scurtmetraje românești selecționate în competiția internațională a festivalului: Plecarea (regia Cătălin Drăghici) și Ionaș visează că plouă (regia Dragoș Hanciu).

Proiecția scurtmetrajelor va fi introdusă de către Oana Ghera, cea care alături de Massimiliano Nardulli semnează selecția festivalului.

Evenimentul este organizat de Societatea Culturală NexT, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

„Plecarea”

 

CE VEDEM?

Plecarea, Cătălin Drăghici, 2017, 22′

Un tată tânăr își împarte timpul între îndatoririle profesionale și familie. Ziua aniversării fiului de trei ani și promisiunea făcută acestuia sunt amenințate de fuga contra-cronometru prin aglomerația orașului, pentru munca sa de care depind mai multe persoane.

„Ionaș visează că plouă”

Ionaș visează că plouă, Dragoș Hanciu, 2017, 28’

Bătrânul Ionaș trăiește într-un sat izolat din Maramureș. El își petrece nopțile de vară păzindu-și singur lanul de porumb de mistreți. Pericolul cel mare este somnul, deoarece Ionaș știe că atunci când doarme nu este conștient de ce se întâmplă în jur. Deși lupta cu somnul și mistreții poate să pară mică, Ionaș duce un război cu timpul pe care nu îl poate învinge, realizând într-un final că este un simplu om.

„Pipa, sexul și omleta”

 

Pipa, sexul și omleta, Ana Maria Comănescu, 2016, 23′

Victor e atras de soția lui Filip. Filip e atras de soția lui Victor. Victor și Filip sunt vecini, dar mai ales, prieteni.

Prima noapte, Andrei Tănase, 2016, 17’

Intriga filmului este scurtă, însă complicațiile ei – multiple. Ziua de naștere a lui Alex se apropie, iar tatăl său, Călin, i-a pregătit o surpriză foarte specială: prima noapte de dragoste cu o fată.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.