Nichita Stanescu, Cartea vorbită – audiţie specială la Café Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/nichita-stanescu-cartea-vorbita-auditie-speciala-la-cafe-verona/

Vineri, 13 decembrie 2013, Editura Casa Radio vă invită la Café Cărtureşti Verona la o nouă întâlnire cu Cartea vorbită a lui Nichita Stanescu (30 martie 1933–13 decembrie 1983), ajunsă azi, datorită celor care îi iubesc necondiţionat poezia şi nu se pot sătura să-l reasculte citind-o, la a cincea ediţie.

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2013

Vineri, 13 decembrie 2013, Editura Casa Radio vă invită la Café Cărtureşti Verona la o nouă întâlnire cu Cartea vorbită a lui Nichita Stanescu (30 martie 1933–13 decembrie 1983), ajunsă azi, datorită celor care îi iubesc necondiţionat poezia şi nu se pot sătura să-l reasculte citind-o, la a cincea ediţie.

Albumul Nichita Stanescu, Cartea vorbită a inaugurat în 2003 colecţia „Biblioteca de poezie românească“, seria „Colecţionarul de voci“, într-o formulă editorială sincretică (CD+text ilustrat) şi apare acum, într-o ediţie omagială, revăzută şi adăugită.

Noua ediţie completează aparatul critic (cuvânt-înainte, cronologie şi note) alcătuit de regretatul editor Alexandru Condeescu, cu prefaţa semnată de Florin Iaru, iar autorul machetei colecţiei şi al ilustraţiei ediţiilor anterioare, Constantin Popovici, a refăcut integral comentariul grafic.

Secretul acestui succes editorial, neîntrerupt de un deceniu, stă, neîndoios, în ,,…vocea lui Nichita Stănescu, aflată pe acest audiobook –  ea este personajul principal. Ascultându-l, poţi înţelege mai bine cele trei perioade ale creaţiei sale”, argumentează poetul Florin Iaru în cuvântul de deschidere intitulat „His master’s voice“.

Poeme rostite de vocea lui Nichita Stanescu

Analiza merge de la vocea tânărului Nichita […] ce este, în acelaşi timp, deschisă, optimistă, entuziastă, iubitoare […] are încredere în geniul ei şi are în preajmă bucuria unei expresii noi, la vocea din momentul lui de apogeu, când toată suflarea îi cade la picioare, când e zeificat, celebrat, invidiat, implorat, când Nichita desface materia poetică, desface înţelesurile, se joacă, nepăsător, până la vocea din ultima perioadă, cea manieristă, abstractă, imperfectă […] pronunţia e şovăielnică, ironică şi complice, bâlbâiala lui e inconfundabilă, e marca fabricii, momentul final când Nichita era aidoma leului în iarnă… Mai mult ca niciodată, vocea, deja uşor dogită, tabagică, tragică, părea mai vie decât omul.

Citiţi şi: Dan C. Mihăilescu: „În literatura noastră nu avem beţivi monumentali“

Ideea „cărţii vorbite“, care să reunească „poemele rostite“, îi aparţine chiar lui Nichita Stănescu, după cum îi mărturisea prietenului său, poetul Ion Drăgănoiu, unul dintre cei cărora, alături de alţi realizatori de emisiuni ca Ion Petrache, Radu Felix, Dan Verona, Victor Crăciun…, le datorăm cele 57 de poeme înregistrate într-un interval de două decenii (1964-1983), dintre care câteva inedite.

Nichita Stanescu

Coperta volumului „Nichita Stanescu, Cartea vorbită“ 

„Avem astfel mirabila ocazie a parcurgerii unei mici antologii sui-generis, însoţiţi vreme de o oră de prezenţa sonoră a celui mai important poet român de după război, cu care unii dintre noi am fost contemporani o jumătate de secol şi pe care „nenăscuţii“ din poemele sale de atunci, adolescenţii iubitori de poezie de acum, îl pot asculta citindu-şi inimitabil versurile.” (Alexandru Condeescu, O carte vorbită, prefaţa primei ediţii, 2003).

La întâlnirea de vineri, 13 decembrie, de la ora 17.00, prilejuită de lansarea celei de-a cincea ediţii a Cărţii vorbite şi găzduită de Café Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15) ne vom bucura să-l auzim pe Nichita rostindu-şi tulburător versurile şi să-i ascultăm pe Florin Iaru şi pe Bogdan Ghiu, „optzeciştii“ care l-au cunoscut, evocându-l pe poet, alături de mai tânărul critic Paul Cernat (prefaţatorul audiobookului Albastru de Prusia, ce reuneşte publicistica radiofonică a lui Nichita Stănescu, în colecţia „Lecturi pe întuneric” a Editurii Casa Radio).

Foto credit: Editura Casa Radio, Nichita Stanescu

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.