Nicolae Herlea a murit. Baritonul avea 86 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-herlea-a-murit-baritonul-avea-86-de-ani/

În seara zilei de 24 februarie a încetat din viaţă baritonul Nicolae Herlea, după o grea suferinţă, la vârsta de 87 de ani. El a fost numit, de presa internationala, de-a lungul anilor, ,,Regele baritonilor” sau ,,fenomenul Nicolae Herlea”.

Un articol de Petre Ivan|24 februarie 2014

În seara zilei de 24 februarie a încetat din viaţă baritonul Nicolae Herlea, după o grea suferință, la vârsta de 86 de ani. El a fost numit, de presa internaţională, de-a lungul anilor, ,,Regele baritonilor” sau ,,fenomenul Nicolae Herlea”.

Născut la București, Nicolae Herlea a studiat Conservatorul cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Debutul pe scena Operei Naționale din București a avut loc în anul 1951, cu rolul Silvio din opera “Paiațe” de Ruggero Leoncavallo, în vechiul teatru “Regina Maria”.

În continuare a rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene până la vârsta pensionării. Dincolo de cariera excepțională desfășurată în fața publicului din România, Nicolae Herlea a urcat pe scenele celor mai prestigioase Opere ale lumii, printre care: Teatro alla Scala din Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balșoi din Moscova, Opera din Berlin, Covent Garden din Londra sau Opera Mare din Paris.

Rolul de referință al carierei sale a fost Figaro în “Bărbierul din Sevilla” de Rossini, dar de neuitat rămân și interpretările rolurilor principale de bariton din “Rigoletto”, “Paiațe”, “Bal mascat”, “Trubadurul”, “Tosca” și multe altele.

Mari artiști ai lumii au apreciat la superlativ vocea solistului român. Printre ei se află Placido Domingo, Roberto Alagna, Herbert von Karajan, Nicolai Ghiaurov și alte nume de legendă, care îl considerau pe românul Herlea deținătorul uneia dintre cele mai calde și mai frumoase voci.

În ultimii ani Nicolae Herlea putea fi întâlnit în postura de președinte al juriului Concursului Internațional de Canto “Hariclea Darclee” de la Brăila, unde sfătuia și încuraja cei mai talentați tineri cântăreți români.

Nicolae Herlea

A fost recompensat cu numeroase titluri și decorații, printre care cel de “Artist al Poporului” și “Steaua României”. Artiștii Operei Naționale București și întregul colectiv al teatrului își exprimă adânca durere pentru pierderea unui solist neprețuit, care a adus glorie primei scene lirice a țării și care reprezintă una dintre marile valori culturale ale României.

Foto cu Nicolae Herlea – wikipedia

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

18
/07
/22

Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.