,,Noapte bună, mamă!” – premieră la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/noapte-buna-mama-premiera-la-arcub/

Miercuri, 11 iunie, de la ora 19.00, va avea loc spectacolul ,,Noapte bună, mamă!”, de Marsha Norman, cea mai recentă premieră ARCUB. În regia lui Mircea Cornisteanu şi cu o distribuţie de excepţie, Florina Cercel şi Cerasela Iosifescu, piesa îi dezvăluie spectatorului o multitudine de sensuri despre atitudinea faţă de viaţă.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2014

În noul spectacol al ARCUB, un dialog aparent banal, între o mamă şi fiica ei, îi oferă publicului posibilitatea de a reflecta asupra eternei dileme a existenţei umane – avem obligaţia de a trăi oricum  sau putem alege să renunţăm la viaţă?

La cei aproape 40 de ani ai săi, Jessie (Cerasela Iosifescu) simte că niciodată viaţa ei nu i-a aparţinut. Părăsită de soţ şi cu un băiat care a luat-o pe căi greşite, Jessie trăieşte în casa mamei ei, Thelma (Florina Cercel). Bolnavă grav, copleşită de un destin potrivnic şi fără nicio perspectivă, Jessie decide să se sinucidă. Hotărâtă să meargă până la capăt, ea încearcă să pună ordine în viaţa viitoare a mamei, de după momentul „plecării“ ei, asemenea unui om care se aventurează într-o călătorie fără întoarcere.

Jessie se comportă ca un regizor al propriei existenţe, cu o preocupare excesivă pentru detalii. Cât adevăr se ascunde în spatele cuvintelor rostite de Jessie şi cât de consecventă rămâne faţă de hotărârea ei, depinde doar de felul în care Thelma reuşeşte să-şi prezinte argumentele şi punctele de vedere.

Spectacolul montat de Mircea Cornişteanu poartă o încărcătură de sensuri pe care spectatorul le descoperă pe măsură ce replicile se succed. Paradoxul atitudinii lui Jessie, complexitatea stărilor pe care le resimte mama, percepţia spectatorului asupra relaţiei dintre mamă şi fiică, toate acestea contribuie la crearea unei atmosfere dominate de suspansul deciziei finale: va pleca Jessie în lunga călătorie pe care şi-a pregătit-o atât de lucid sau îşi va schimba hotărârea?

INFO

Biletele la spectacol pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro. Preţ bilete: 35 (categoria I), 25 (categoria II), 15 lei (categoria II redus elevi şi studenţi).

 

05
/07
/17

La sfârșitul săptămânii trecute, Juriul BIFF 2017 a anunțat câștigătorii ediției. Marele premiu al Festivalului a fost acordat regizorului rus Kantemir Balagov pentru filmul Closeness (Rusia, 2017). Filmul a fost premiat în acest an și la Cannes Film Festival, fiind distins cu premiul FIPRESCI la categoria Un Certain Regard.

04
/07
/17

Revista Thespis – „La fiecare ediţie a Galei Hop, reprezentanţii departamentelor de teatrologie din Universităţile de specialitate, vor avea ocazia şi şansa să reflecte şi să dezbată fenomenul artistic, să îşi exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relaţiei actor-critic.” (Miklos Bacs, 2016).

04
/07
/17

Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și artei culinare balcanice, revine anul acesta cu cea de-a VIII-a ediție, care va avea loc în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj.

04
/07
/17

Actorul Bogdan Nechifor este primul invitat al realizatoarei TVR Claudia Spătărescu în emisiunea dedicată tinerilor deştepţi, activi şi pasionaţi de ceea ce fac. Îl puteți cunoaşte în această seară (4 iulie), de la ora 22.30, la TVR 1.

04
/07
/17

Mult așteptatul blockbuster “Spider-Man Homecoming” / “Omul - Păianjen: Întoarcerea acasă” se lansează pe marile ecrane din România vineri, 7 iulie 2017. Producția Marvel Studios realizată de Columbia Pictures îi are drept protagoniști pe Tom Holland, Michael Keaton și Robert Downey Jr., în regia lui Jon Watts.

04
/07
/17

Tango la cetate continuă în luna iulie cu alte două concerte susţinute la Bistriţa, în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de cameră (9 iulie, Sinagoga) şi la Biertan, în cadrul festivalului Icon Arts Transilvania (28 iulie, Cetatea Biertan) de binecunoscutul grup Argentango, după succesul primelor două concerte din serie din luna iunie, susţinute la castelul Corvinilor din Hunedoara şi în Piaţa cetăţii din Alba Iulia.

04
/07
/17

 „Sunt tenace, încăpăţânată, entuziastă, impulsivă, sunt, în fine, o femeie. O femeie care a ştiut să câştige succesul şi a cărei viaţă poate fi redusă la trei cuvinte: muncă, dragoste şi fantezie” – Gina Lollobrigida. Fermecătoarea divă a cinematografiei italiene împlineşte, astăzi, 91 de ani.

03
/07
/17

Povești de dragoste care s-au sfârșit în valurile mării, o lume colorată, cu arome orientale, în care s-au amestecat turci, greci, tătari, evrei și bulgari, cel mai mare port la Marea Neagră, Cazinoul, cu strălucirea lui desuetă, faleza și… marea. Constanța e orașul oprit în timp.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

03
/07
/17

Unul dintre cele mai îndrăznețe seriale ale anului, „Will”, o dramă neconvențională care urmărește povestea celei mai faimoase personalități din lume, William Shakespeare, va avea premiera în România, pe 13 iulie, de la ora 22.00, la postul de televiziune TNT.

03
/07
/17

Teatrul Naţional Radiofonic face un nou pas spre Integrala tetralogiei Cehov cu premiera Trei surori de Anton Pavlovici Cehov, traducerea Raluca Rădulescu, adaptarea radiofonică şi regia artistică Gavriil Pinte- spectacol difuzat în două părţi, sâmbătă, 8 iulie, partea I, respectiv duminică, 9 iulie, partea a II-a, de la ora 14, la Radio România Cultural.

03
/07
/17

Universul piesei care prinde contur (și culoare) în jurul lui Molly Sweeney s-ar putea intitula despre văzute și nevăzute. Sau despre realitate și imaginație. Nu e vorba de dihotomii ci dimpotrivă, de complementarități providențiale. La fel cum, crescute din trunchiul aceleiași povești, monologurile actorilor prind rădăcină, înmuguresc, se intersectează, devin arborescente, dând profunzime uneia dintre cele mai emoționante felii de viață. Tranche de vie. Mihaela Trofimov, Constantin Cojocaru, Liviu Pintileasa. Pacienta, doctorul, soțul.