-->

Noaptea Albă a Filmului Românesc aduce cineaștii în fața spectatorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-filmului-romanesc-aduce-cineastii-in-fata-spectatorilor/

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 20 septembrie la Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Muzeul Naţional al Tăranului Român, Parcul Herăstrău, Club Control, Dianei 4, Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I” şi J’ai Bistro din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|18 septembrie 2013

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 20 septembrie la Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Muzeul Naţional al Tăranului Român, Parcul Herăstrău, Club Control, Dianei 4,  Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I” și J’ai Bistro din București.

,,Lupu”, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mustață, cunoscut publicului pentru scurtmetrajul ,,O zi bună de plajă” – câştigător al Ursului de Aur (pentru scurtmetraj) la Festivalul de Film de la Berlin 2008, va fi proiectat în avanpremieră pe 20 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, la Cinema Studio, de la ora 22:15.

Regizorul filmului și actorii Mihai Vasilescu și Ada Condeescu vor fi prezenți la proiecție și vor răspunde întrebărilor publicului.

Un alt debut regizoral inclus în programul Nopții Albe este și cel al Iuliei Rugină, ,,Love Building”. Filmul va rula la CinemaPRO începând cu ora 22:00, în prezența echipei: regizoarea, scenaristele Ana Agopian și Oana Răsuceanu și actorii Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.

Noaptea Albă a Filmului Românesc

Legenda vie a muzicii ușoare românești, Margareta Pâslaru, vine la Noaptea Albă a Filmului Românesc. Artista va fi prezentă la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la proiecția filmului ,,Un film cu o fată fermecătoare”  (ora 21:00) și va discuta cu spectatorii despre unul dintre cele mai importante roluri din cariera sa.

Bucureștenii sunt așteptați şi la Cinema Elvira Popescu de la ora 23:30, la ,,O lună în Thailanda”, în prezența regizorului Paul Negoescu.

Noaptea Alba a Filmului Romanesc

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 20 septembrie.

Dianei 4 invită cinefilii de la Noaptea Albă a Filmului Românesc la o serie de documentare interesante, printre care și cel al Laurei Căpățână Juller: ,,Aici…adică acolo”. Regizoarea va oferi celor prezenți mai multe detalii despre primul său lung-metraj documentar.

NOAPTEA ALBĂ A FILMULUI ROMÂNESC – PROGRAM BUCUREŞTI

MUZEUL NAŢIONAL AL ŢĂRANULUI ROMÂN
18:00 Moromeţii (1988, r. Stere Gulea)
21:00 Un film cu o fată fermecătoare (1966, r. Lucian Bratu)
23:00 E pericoloso sporgersi (1993, r. Nae Caranfil)

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ
19:00 Tatăl Fantomă (2012, r. Lucian Georgescu)
21:00 Undeva la Palilula (2012, r. Silviu Purcărete)

PARC HERĂSTRĂU
20:00 Buletin de Bucureşti (1982, r. Virgil Calotescu)

DIANEI 4
20:00 Aici…adică acolo (2012, r. Laura Căpăţână Juller)
21:30 Turn Off the Lights (2012, r. Ivana Mladenovic)
23:00 8 martie (2012, r. Alexandru Belc)

J’AI BISTROT

20:00 Restul e tăcere (2008, r. Nae Caranfil)
CLUB CONTROL
21:00 Şi caii sunt verzi pe pereţi (2012, r. Dan Chişu)
23:00 Scurtmetraje din selecţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (2013)

12 minute (r. Nicolae Constantin Tănase)
Claudiu şi crapii (r. Andrei Tănase)
În acvariu (r. Tudor Cristian Jurgiu)
Bad Penny (r. Andrei Creţulescu)
O umbră de nor (r. Radu Jude)
My Baby (r. Luiza Pârvu)
Şanţul (r. Adrian Silişteanu)
Pastila fericirii (r. Cecilia Felmeri)

CINEMAPRO

* Preţ bilet 9 lei
22:00 Love Building (2013, r. Iulia Rugină)
24:00 Sunt o babă comunistă (2013, r. Stere Gulea)

CINEMA STUDIO
22:15 Lupu (2013, r. Bogdan Mustaţă)
24:00 Poziţia copilului (2013. r. Călin Peter Netzer)

CINEMA ELVIRA POPESCU
23:30 O lună în Thailanda (2012, r. Paul Negoescu)
01:15 Domestic (2013, r. Adrian Sitaru)

Info:

Intrarea la proiecţii va fi liberă, în limita locurilor disponibile, cu excepția filmelor ,,Love Building” şi ,,Sunt o babă comunistă” de la CinemaPRO, unde accesul se va face pe baza unui bilet redus (9 lei).

Foto credit: Cinemagia, Noaptea Albă a Filmului Românesc

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.