Noaptea Albă a Filmului Românesc la a patra ediție
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-filmului-romanesc-la-a-patra-editie/

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 20 septembrie şi va fi rezervată Filmelor Româneşti.

Un articol de Andrada Văsii|4 septembrie 2013

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 20 septembrie şi va fi rezervată Filmelor Românești.

În cadrul celei de-a patra ediții a evenimentului de mare succes Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii vor avea parte de un program alcătuit atât din producţii recent lansate pe marile ecrane, recompensate pe plan internațional sau care s-au bucurat de succes la public, cât și din filme clasice, care au influențat generații de artiști.

Din selecție nu lipsesc nici documentare originale sau cele mai bune scurtmetraje româneşti ale anului 2013.

Și în acest an, în cadrul Nopții Albe, bucureștenii vor avea parte de o surpriză: ,,Lupu”, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mustață, va fi proiectat în avanpremieră pe 20 septembrie.

Filmul despre o călătorie suprarealistă a unui adolescent în lumea morții și a dragostei a fost prezentat recent în competiția Festivalului de Film de la Sarajevo. În distribuție se regăsesc actorii Mihai Vasilescu, Ada Condeescu, Costel Cașcaval, Carmen Ungureanu și Sergiu Nicolaescu.

Noaptea Albă a Filmului Românesc cu Love Building

Un alt debut regizoral inclus în programul Noaptea Albă a Filmului Românesc este și cel al Iuliei Rugină, ,,Love Building”. Distins cu Premiul Publicului și Mențiunea Specială a Juriului la Festivalul Internațional de Film B-EST și avându-i în rolurile principale pe Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, ,,Love Building” va fi în mod cert unul dintre cele mai îndrăgite titluri ale Nopții.

14 cupluri ajunse în impas, ajutate de trei pshihoterapeuți și traineri ai taberei, încearcă să-și reconstruiască poveștile de dragoste. Dar cei trei traineri meniți să îi asiste au propriile lor probleme, iar lucrurile scapă încet încet de sub control.

Noaptea Albă a Filmului Românesc- maraton de filme

,,Poziţia copilului” (r. Călin Peter Netzer), premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin și desemnat să reprezinte România la Premiile Oscar de anul viitor, ,,Sunt o babă comunistă”, cel mai recent film al regizorului Stere Gulea, cu Luminița Gheorghiu în distribuție, sau ,,Și caii sunt verzi pe pereți”, o poveste tragico-comică despre iluzia îmbogățirii în România, în regia lui Dan Chișu, fac parte din programul de la Noaptea Albă a Filmului Românesc.

pozitia copilului interviu 1

Noaptea Albă a Filmului Românesc a pregătit cinefililor și o selecție a celor mai proaspete scurtmetraje, printre care ,,Ca o umbră de nor”, în regia lui Radu Jude, desemnat anul acesta Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Sarajevo si la Festivalul de Film Transilvania (TIFF), ,,Claudiu și crapii” (r. Andrei Tănase), ,,Pastila fericirii” (r. Cecilia Felmeri), În acvariu (r. Tudor Cristian Jurgiu) – recompensat cu Premiul Cinefondation la Festivalul de Film de la Cannes 2013, ,,My Baby” (r. Luiza Pârvu) sau ,,Bad Penny” (r. Andrei Cretulescu).

Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare, evenimentul îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi.

Numărul de spectatori înregistrați la edițiile precedente dovedesc faptul că evenimentul organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc reprezintă una dintre cele mai de succes campanii de promovare a cinematografiei autohtone.

Anul trecut, peste 8500 de spectatori s-au bucurat de filmele din programul Nopții Albe.

Info:

Spectatorii sunt așteptați la proiecțiile de film din locațiile Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Muzeul Ţăranului Român, Parcul Herăstrău, Club Control, Dianei | 4, Biblioteca Centrală Universitară (Strada de C’Arte).

Foto credit: Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.