Nora Iuga, invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz
https://www.ziarulmetropolis.ro/nora-iuga-invitata-la-festivalul-de-poezie-meridian-czernowitz/

Nora Iuga a fost invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz.

Un articol de Andrada Văsii|7 septembrie 2013

Nora Iuga a fost invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz.

În perioada 6-8 septembrie, la Cernăuţi, în Ucraina, se va desfăşura Festivalul Internaţional de Poezie Meridian Czernowitz, ajuns la ediţia a IV-a.

La ediţia din acest an vor mai participa poeţi, traducători, publicişti şi muzicieni din Germania, Austria, Elveţia, Republica Moldova, Polonia, Israel, Marea Britanie, Belarus, Rusia, SUA şi Ucraina.

În cadrul Festivalului vor avea loc 30 de evenimente poetice care se vor desfăşura în sinagogile oraşului, în cadrul redacţiei Bucovina Sovietică, la biserica iezuită „Preasfânta inima lui Isus”, în Casa evreiască şi în şcolile în care au studiat scriitori importanţi ai oraşului Cernăuţi.

Cu această ocazie, vineri, 6 septembrie, de la ora 14.00, în fosta şcoală a lui Mihai Eminescu, Nora Iuga şi Yuri Tarnavskyi au citit poeme în limba română şi în ucraineană.

Nora Iuga publică în volum

Ca în fiecare an, în cadrul festivalului vor apărea într-un volum colectiv în limba ucraineană opere selectate ale autorilor participanţi. Din opera semnată Nora Iuga, vor apărea în traducere poeme din volumele ,,Autobuzul cu cocoşaţi” şi ,,Fetiţa cu o mie de riduri” (Cartea Românească, 2005).

Nora Iuga

Nora Iuga este invitată la Festivalul de Poezie Meridian Czernowitz.

Romanul ,,Sexagenara şi tînărul” semnat Nora Iuga a apărut în traducere în limba slovenă – la editura Beletrina din Ljubljana (traducere de Aleš Mustar), în limba spaniolă – la El Nadir Publishing House, în italiană – la Nikita Editore, în germană – la editura berlineză Matthes&Seitz şi în limba bulgară – Paradox Publishing Group, şi în curs de apariţie în franceză. La edituri din străinătate i-au mai apărut traduceri şi din ,,Săpunul lui Leopold Bloom”, ,,Inima ca un pumn de boxeur”, ,,Autobuzul cu cocoşaţi” şi ,,Capricii periculoase” (antologie).

Nora Iuga, una dintre cele mai apreciate poete, romancieră, eseistă şi traducătoare din limba germană, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat volume de poezii, printre care ,,Vina nu e a mea”, ,,Opinii despre durere”, ,,Inima ca un pumn de boxeur”, ,,Piaţa cerului”, ,,Dactilografa de noapte”, romane, printre care ,,Săpunul lui Leopold Bloom” (Polirom, 2007), ,,Sexagenara şi tînărul” (Polirom, 2004, 2012), ,,Hai să furăm pepeni” (Polirom, 2009), ,,Lebăda cu două intrări”, a tradus din limba germană, printre altele, ,,Toba de tinichea” de Günter Grass, ,,Animalul inimii”, ,,Vulpea era încă de pe atunci vînătorul” şi ,,În coc locuieşte o damă” de Herta Müller, ,,Pianista” de Elfriede Jelinek.

Foto credit: Polirom, Nora Iuga

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.