„Nostalgia dictaturii”. Banalități ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/nostalgia-dictaturii-banalitati-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Marius Th. Barna şi cu un comentariu scris de Bogdan Ficeac, documentarul „Nostalgia dictaturii” (2020), disponibil în câteva proiecţii răzleţe, este o colecţie de truisme despre comunism, a cărei concluzie ar putea fi banalitatea că „s-au făcut şi lucruri bune, dar au fost şi lucruri rele”.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 februarie 2020

Titlul sugerează că documentarul își propune să discute nostalgia după comunism, un sentiment, de altfel, destul de întâlnit în rândul populației, dacă ar fi să ne bazăm pe diferitele sondaje de opinie realizate în ultimii ani.

Prin urmare, ideea de la care părea să pornească filmul este, în sine, extrem de stimulantă și de ofertantă, la 30 de ani de la căderea fostului regim dictatorial: cum stăm cu nostalgia?

Doar că potențialul unei astfel de premise este complet ratat de scenaristul Bogdan Ficeac și de regizorul Marius Th. Barna, care banalizează subiectul, neștiind de fapt ce vor să facă din el.

De aici și deruta filmului (care vorbește despre tot și în același timp despre nimic concret). Dar și întrebarea care persistă la final: despre ce este, de fapt, acest documentar care aduce în fața camerei oameni de diferite profesii – de la simpli muncitori și până la persoane publice cunoscute precum actorul Dorel Vișan (cu viziuni naționalist-poporaniste), scriitorul și intelectualul de stânga Vasile Ernu (prezentat eronat drept jurnalist), profesorii de științe politice Mihaela Miroiu și Cristian Pârvulescu sau istoricul Marius Oprea, specializat în Securitate și în crimele comunismului (și introdus în mod aberant ca sociolog)?

Atât ideile de construcție narativă, cât și cele de regie se rezumă la înșirarea unor contraste, iar asta nu pare să aibă altă motivație decât bifarea obligatorie a cât mai multor platitudini despre ce a însemnat comunismul, ca un manual pentru începători.

În prima parte sunt etalate, aproape până la insuportabilitate, fragmente de comentarii ale unora dintre intervievați despre presupusele lucruri bune pe care le-a implicat comunismul – că acesta a adus o modernizare (bruscă) a României după război (de parcă Occidentul stătea pe loc în acei ani, și nu se dezvolta de fapt mult mai sustenabil și cu o incomparabil mai mare grijă față de cetățeni), că toată lumea avea serviciu și locuință, că Ceaușescu a plătit datoriile, că oamenii își permiteau să meargă în concediu la mare și la munte.

Filmul trece astfel rapid prin cele mai răspândite clișee printre nostalgici, aparent pentru a sugera omniprezența acestei priviri înapoi mult prea îngăduitoare.

Iar când insistența pe regretele față de trecut risca să devină indecentă moral, realizatorii apelează la o cale lipsită de originalitate pentru a găsi un echilibru. Încep să înșiruie, tot prin momente din discuțiile cu intervievații, relele comunismului, de la lipsuri și propagandă și până la supraveghere și represiune, opunându-le astfel opiniilor din prima jumătate.

Însă este tot o enumerare pe repede înainte, care nu lasă loc de vreo aprofundare (cel mai elocvent exemplu e faptul că sunt intervievați și doi-trei muncitori care au luat parte la Revolta de la Brașov din 1987, doar că singura informație despre respectivul eveniment istoric este o mențiune pusă alături de numele lor, ca și cum a fost vorba de o întâmplare ca oricare alta).

Înspre final, filmul încearcă și o analiză a prezentului (sărind peste ultimii 30 de ani), iar concluziile sunt și în acest caz simpliste, fără a fi în vreun fel puse sub semnul întrebării: distanța între bogați și săraci e tot mai mare, iar politicienii, fără excepție, sunt niște hoți.

Interviurile sunt intercalate cu un comentariu general, de asemenea plin de locuri comune, despre comunism, citit cu celebra-i voce de actorul Victor Rebengiuc.

Nici la nivelul imaginii „Nostalgia dictaturii” nu stă foarte bine: numeroasele scene de talking head sunt filmate cât se poate de convențional, ca într-un simplu reportaj de televiziune, iar imaginile de arhivă nu fac decât să ilustreze previzibil unele dintre ideile exprimate de protagoniști (dacă se vorbește de sărăcie, sunt arătate cozile; dacă se invocă muncitorii, e arătată munca în uzine etc.).  

Un documentar trebuie să chestioneze, să lanseze întrebări, să arunce o lumină nouă asupra subiectului pe care îl propune spre reflecție, însă filmul realizat de Marius Th. Barna nu face decât să vânture, fără imaginație și fără direcție, o colecție de truisme despre comunism și raportarea la el.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

07
/01
/20

HISTORY® difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

06
/01
/20

Iată lista completă a filmelor premiate la cea de-a 77-a ediție a Globurilor de Aur, eveniment organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), la Los Angeles.

03
/01
/20

INTERVIU Cu ocazia lansării în România a celui mai recent film al său, "It Must Be Heaven", premiat cu o menţiune specială la Cannes, regizorul palestinian Elia Suleiman vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre stilul său inconfundabil, despre pericolele lumii de astăzi şi despre speranţa reprezentată de tânăra generaţie.

29
/12
/19

TOP A fost o ediţie foarte bună a festivalului de la Cannes, aşa că topul meu de final de an, care inevitabil e unul subiectiv, e influenţat de asta. Cap de listă e, totuşi, extraordinarul câştigător de la Berlin. Filmele-vedetă de la Veneţia nu m-au impresionat.

23
/12
/19

ANALIZĂ A fost un an cu de toate pentru cinematografia română: succese internaționale, apariția unor noi voci promițătoare, cineaști care se reinventează, prelungiri reușite ale realismului Noului Val, epigonism, insistența pe tema comunismului, filme de public, dar și un scandal în jurul concursului organizat de Centrul Național al Cinematografiei.

Page 5 of 259« First...34567...102030...Last »