Nou la Humanitas Junior – Povestea lui Cain, primul copil din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/nou-la-humanitas-junior-povestea-lui-cain-primul-copil-din-lume/

O rescriere convingătoare şi emoţionantă a poveştii lui Cain şi Abel, semnată de o autoare multipremiată, publicată în cincisprezece ţări

Un articol de Liliana Matei|18 aprilie 2022

Dacă ar trebui să-i dau un nume destinului meu, i-aş zice simplu: Abel. Fratele meu Abel.
Cel care ne povesteşte această versiune a începutului lumii, una dintre multele posibile, e Cain. S-a născut la scurtă vreme de la alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, iar chipul său luminos îi consolează pe cei doi pentru pierderea paradisului. După şapte ani vine pe lume Abel, şi totul se schimbă. Abel e blând, naiv şi se mulţumeşte cu ceea ce-i oferă pământul pe care îl munceşte cu dăruire. Mistuit de gelozie, Cain ridică mâna asupra lui, şi astfel, primul copil din lume devine primul ucigaş, iar fapta sa se propagă în timp precum cercurile pe care le face o piatră aruncată în apă.
Aşa începe epopeea lui Cain, pedepsit să trăiască veşnic, hăituit de propria faptă. Vreme de sute şi sute de ani, fuge fără oprire şi fără putinţa de a se ascunde de el însuşi, cunoaşte preţ de o străfulgerare iubirea, e martor neputincios la mersul lumii şi trăieşte într-o clipă cât alţii într-un veac. Pe măsură ce pământul se populează, Cain îşi vede trecutul oglindit în întâmplările prezentului şi, în vremea regelui Nimrod, la piciorul Turnului Babel, ajunge să stea de vorbă cu propriul urmaş, care poartă pe chip pecetea vechii crime.
O poveste despre iubire, iertare și destinul destinul omului prins fără scăpare în încleștarea dintre virtuți și slăbiciuni.
PAOLA CAPRIOLO (n. 1962) este romancieră şi traducătoare italiană. A absolvit Universitatea din Milano, cu o diplomă în filozofie. Şi‑a făcut debutul în literatură în 1988, cu volumul de proză scurtă La grande Eulalia, recompensat cu Premiul Giuseppe Berto. I‑au urmat aproape douăzeci de titluri, dintre care amintim Il nocchiero (1989), distins cu Premiul Rapallo Carige şi finalist la Premiul Campiello, Il doppio regno (1991), finalist la Premiul Grinzane Cavour, Barbara (1998), pentru care a primit Premio Nazionale Rhegium Julii, şi Una luce nerissima (2005), recompensat cu Premio Letterario Basilicata. Paola Capriolo a semnat, de asemenea, numeroase traduceri din limba germană din operele lui Goethe, Kafka, Thomas Mann etc. şi a scris mai multe cărţi pentru copii, foarte bine primite. Cărţile sale sunt publicate în peste cincisprezece ţări.
03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.