„Noua Enciclopedie a Romaniei” va fi lansata marti, la Academia Romana
https://www.ziarulmetropolis.ro/noua-enciclopedie-a-romaniei-va-fi-lansata-marti-la-academia-romana/

 „Noua Enciclopedie a României”, a cărei elaborare a început în urmă cu trei ani, va avea lansarea oficială marţi, de la ora 10.00, în Aula Academiei Române, în prezenţa preşedintelui instituţiei, Ionel Haiduc, şi a altor membri ai academiei şi personalităţi ale vieţii publice. Potrivit site-ului Academiei Române, „Noua Enciclopedie a României” este „un proiect deschis”, care […]

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2012

 „Noua Enciclopedie a României”, a cărei elaborare a început în urmă cu trei ani, va avea lansarea oficială marţi, de la ora 10.00, în Aula Academiei Române, în prezenţa preşedintelui instituţiei, Ionel Haiduc, şi a altor membri ai academiei şi personalităţi ale vieţii publice.

Potrivit site-ului Academiei Române, „Noua Enciclopedie a României” este „un proiect deschis”, care a avut, încă de la început, un ecou puternic în mediile academice şi universitare.

 Începând din 2009 şi până în prezent, s-a desfăşurat faza pregătitoare a elaborării „Enciclopediei”, în cadrul căreia au avut loc peste 40 de dezbateri şi zeci de reuniuni tematice restrânse, consacrate unor capitole principale, ca, de exemplu, apele României, solul, subsolul, populaţia, patrimoniul cultural şi indicatorii statistico-istorici de la 1860 şi până în zilele noastre.

La aceste reuniuni au participat peste 300 de personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale şi artistice din mai mult de 75 de instituţii academice şi universitare din ţară şi din străinătate.La dezbaterile pentru elaborarea „Noii Enciclopedii a României” au participat, de asemenea, peste 70 de membri ai Academiei Române.

La evenimentul de marţi, din Aula Academiei Române, vor participa, alături de membri ai instituţiei, fostul premier român Petre Roman şi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

 

 

Sursa: Mediafax

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.