Astfel caracteriza Dimitrie Gusti (1880-1955) în 1938 lucrarea, neterminată, care a adus ţara noastră în rândul statelor europene ce şi-au asumat asemenea operă.
Un articol de Georgeta Filitti|11 octombrie 2018
CĂRȚI DE NEOCOLIT În 1896, C. Diaconovici, prin ASTRA (Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român), scoate Enciclopedia română, în dorința de a oferi ”o oglindă cât mai fidelă a stărilor poporului nostru în toate țările locuite de români”. Că asemenea bilanț cultural era așteptat cu nerăbdare, o dovedește epuizarea rapidă a tirajului.
Marea Unire din 1918 a schimbat din temelii structura statului român. Altele erau acum cerințele, altele erau pretențiile. Nou creatul Institut Social Român își asumă elaborarea unui instrument cu profund caracter național. Ideea universalistă care îi animase pe raționaliștii Diderot și D’Alembert, când au întocmit Marea enciclopedie franceză a fost părăsită. Venise momentul de prezentare, ca într-o extinsă carte de vizită, a realizărilor noastre, în primul rând pe baza cercetărilor monografice. O enciclopedie națională, nu universală, preconiza echipa dirijată de marele sociolog Dimitrie Gusti, înmănunchind, precumpănitor, înfăptuirile postbelice ale țării întregite.
Schema ei avea trei capitole, în șase volume: A. Organizarea politico administrativă, în vol. I, Statul și vol. II, Județe și orașe. B. Economia, în vol. III, Economia națională și vol. IV, Întreprinderi și instituții economice. C. Cultura, în vol. V, Cultura națională și vol. VI, Instituții și personalități culturale. Lucrul efectiv a început în 1931 și s-a bucurat de patronajul Reginei Maria țș apoi al Regelui Carol al II-lea. Numeroșii specialiști din cele mai variate domenii s-au întrunit în Asociația științifică pentru enciclopedia României. Lucrarea urma să aibă 7000 de pagini, 800 de planșe color, 800 de hărți și 6000 de fotografii. A fost o inițiativă particulară, susținută de: Uniunea industriilor metalurgice și miniere, Societatea Petroșani, Societatea Mica, Imprimeria națională, Fabrica de chibrituri.
S-a tipărit prin subscripție, în fruntea sponsorilor aflându-se Banca Națională. Vol. I (1052 p.) și vol. II (755 p.) au apărut în 1938. Volumul al III-lea (1180 p.) a ieșit în 1939 iar ultimul, al IV-lea (1081 p.), în 1943. Acesta a apărut sub patronajul mareșalului Ion Antonescu.
În Cuvântul înainte, conducătorul statului definea enciclopedia drept ”operă fundamentală de creație culturală românească”, odată în plus valoroasă căci era rodul unei ”munci științifice organizate”, nu al ”creației individuale”.
Continuarea editării a fost întreruptă brutal de război. Climatul politic instaurat după 1944 n-a îngăduit de fel încheierea ei. Mai mult, un număr dureros de mare dintre colaboratori au fost declarați criminali de război, bandiți, dușmani ai poporului și dacă n-au pierit în închisorile comuniste, au fost scoși samavolnic din viața științifică. Deținerea celor patru volume ale enciclopediei, cu portretele celor doi regi și ale mareșalului însemna, în anii ’50, o infracțiune ce se pedepsea cu închisoarea.
În vreme ce alte țări europene au continuat tradiția instaurată mai ales în secolul al XIX-lea, noi am abandonat și acest început firav, înlocuindu-l, de pildă, cu Dicționarul enciclopedic, unde zeci de autori ai Enciclopediei Gusti, cum e îndeobște cunoscută, nici măcar nu figurează.
Vorba atât de cunoscută că românul se prinde repede dar tot atât de repede se lasă, parcă nicăieri nu-și găsește îndreptățirea ca în aceste instrumente de lucru, folositoare nu doar nouă ci și celor care vor să ne cunoască. Clasificări de tot felul, în care intră toată populația lumii, ne cuprind și pe noi, acum, la centenar, într-un nemeritat con de umbră, dar pe care trebuie să ni-l asumăm integral: suntem singura țară europeană fără o enciclopedie și fără un dicționar biografic național.
