Gaep prezintă Meditation upon Measure (5 iunie – 31 iulie 2021), o incursiune în practica din anii ’80 a lui Mircea Stănescu, prin intermediul unui corp important de lucrări restaurate cu ocazia expoziţiei. Desfăşurându-se pe ambele etaje ale galeriei, expoziţia personală contextualizează această decadă de activitate a artistului atât în raport cu perioada mai recentă de creaţie, cât şi în raport cu circumstanţele în care a debutat şi a lucrat generaţia ’80.
Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2021
Unul dintre artiștii formați în laboratoarele experimentale ale Atelier 35 din București și Sibiu în anii ’80, Mircea Stănescu lucrează cu medii variate: desen, fotografie, colaj, obiect, tapiserie, video, pictură. Este interesat să înțeleagă identitatea și subiectivitatea și propune perspective nuanțate asupra istoriei și memoriei.
Așa cum notează Liviana Dan, curatorul expoziției de la Gaep, „în anii ’80 făceai artă pentru că îți plăcea să faci artă. Să regândești cadrul, limitele. Experimentat în această dimensiune, Mircea Stănescu oferă un reportaj tematic, stilistic, personal și revelator despre coșmarul istoriei, puterea corpului, despre luciditate, revoltă, materialitate.”
Meditation upon Measure (Meditație asupra Măsurii, titlu preluat de la o serie de trei lucrări din 1986) recuperează colaje de mari dimensiuni și alte lucrări în tehnică mixtă pe hârtie sau material textil, realizate în ultimul deceniu al regimului comunist. Deteriorate odată cu trecerea anilor, ele au fost restaurate în 2021, pentru această expoziție. O mare parte dintre ele sunt, astfel, prezentate public în premieră.
Pentru Mircea Stănescu, colajul reprezintă un mijloc de expresie ales deliberat. „Colajul”, spune el, „deconspiră accesul la straturile culturii tipărite universale. Într-un mediu totalitar, «epoca samizdatului» a însemnat accesul la cultură pe apucate, la cărți «pe furate». Comunicarea era otrăvită. Riscurile erau deghizate. (…) Colajul exprimă o nemulțumire instinctivă, un reflex al unui existențialism falit, cu sertarele goale, ce purta stigmatul convulsiv al propagandei roșii.”
Forța vizuală și prezența impunătoare a acestor colaje de peste 2,5 metri înălțime intră în dialog, în expoziție, cu intensitatea poetică a lucrărilor abstracte. Privite împreună, lucrările funcționează ca un fragment de istorie culturală ce readuce în atenție activitatea unui artist din generația ’80 care – și prin practica de atelier, și prin demersul de a conduce Atelier 35 din Sibiu – a jucat un rol în conturarea unei sfere publice alternative, a underground-ului artistic din perioada respectivă.
