Noul film al lui Radu Jude intră în competiție la Berlinală
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-film-al-lui-radu-jude-intra-in-competitie-la-berlinala/

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Jude, va avea premiera mondială în curând, în competiţia oficială a celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Un articol de Liliana Matei|11 februarie 2021

Din cauza pandemiei mondiale de coronavirus, prestigiosul eveniment se va desfășura în două etape: cu o competiţie online şi acordarea de premii în perioada 1-5 martie 2021, şi cu proiecţii deschise publicului în intervalul 9-20 iunie 2021, după cum au anunțat reprezentanții festivalului, Carlo Chatrian și Mariette Rissenbeek.

Subintitulat „Schiță pentru un film popular”, lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat le provoacă în viața acesteia.
Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache, Ilinca Hărnuț.

„Un prieten a descris acest film ca fiind întâlnirea dintre Immanuel Kant (legea morală) și Emanuelle Cunt (legea mortală). Iar criticul Andrei Gorzo declara recent că filmul este: «agresiv, experimental, debordând de idei și mai ales de un simț superincisiv al contemporanului.» Nu mai am nimic de adăugat”, spune regizorul Radu Jude.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie iar de costume, Cireșica Cuciuc. Producător este Ada Solomon și coproducători: Paul Thiltges, Adrien Chef, Jiří Konečný, Ankica Jurić Tilić.

Regizor și scenarist, Radu Jude a câștigat cu lungmetrajul său de debut, „Cea mai fericită fată din lume”, premiul CICAE la Berlinale 2009. În 2012 a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), recompensat cu două premii la Locarno IFF și pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Țara moartă” (2017) și de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Anul trecut Radu Jude a fost prezent la Berlinale cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” și „Ieșirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secțiunea Forum a festivalului.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.