Număr record de evenimente la GAUDEAMUS Litoral 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/numar-record-de-evenimente-la-gaudeamus-litoral-2016/

Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil şi o ofertă editorială generoasă – (doar) trei dintre motivele pentru care cititorii aflaţi în vacanţă la malul mării sunt aşteptaţi la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediţia a VIII-a.

Un articol de Liliana Matei|6 august 2016

 

 

Evenimentul, componentă a Caravanei GAUDEAMUS, este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa, în perioada 11 – 15 august 2016 în Piațeta Perla din Mamaia. Zilnic, între orele 15.00 şi 23.00, o mare de cărți și un program dens și variat de evenimente îi așteaptă pe turişti şi pe constănţenii iubitori de carte pentru o doză estivală de cultură.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi, 11 august, la ora 17.00, în cadrul unei ceremonii speciale, organizate de Radio Constanța cu sprijinul Forțelor Navale, al Clubului Nautic Român și al Teatrului de Stat Constanța. La GAUDEAMUS Litoral 2016, cărțile vin pe mare! În acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, 9 veliere vor aduce la țărm cărți-simbol pe care actorii de la Teatrul de Stat, îmbrăcați în costume de epocă, le vor prelua și le vor aduce la pavilionul GAUDEAMUS din Piațeta Perla.

Președintele de onoare al acestei ediții va fi domnul prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, preşedintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și profesor la Universitatea Ovidius din Constanța.

Și în acest an, Târgul GAUDEAMUS urmează cititorii în vacanță. Au uitat să pună în valiză cartea de pe noptieră care așteaptă de mult să îi fie descoperită sau terminată povestea? Nu-i nimic. La doi pași de plajă, îi îmbie, ca într-o uriașă librărie, bestseller-urile momentului, serii de autor şi cele mai recente titluri de ficţiune sau nonficţiune, mii de titluri la prețuri extra-sezon, numai bune să îi facă să uite de gradele din termometre. În plus, departe de a fi doar un loc unde cărțile așteaptă cuminți, pe rafturi, să fie răsfoite, râvnite și cumpărate, Târgul GAUDEAMUS oferă o experiență culturală dinamică și interactivă, cu lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, proiecții de filme și momente muzicale.

Cu prilejul târgului, vor fi reluate şi câteva proiecte tradiţionale, iniţiate şi derulate de Radio România: campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă” şi Poliţia GAUDEAMUS. Nu vor lipsi nici Tombola GAUDEAMUS derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului sau concursul Miss Lectura adresat celor mai frumoase vizitatoare. Pentru al doilea an consecutiv, Premiul Tombolei GAUDEAMUS va fi oferit de Regional Air Services – Aeroportul Tuzla și va consta într-un zbor de 30 de minute desupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătorul o poate filma şi/sau fotografia.

10
/09
/15

Toamna 2015 la Editura Cartea Românească este anotimpul ieşirii din arhive. Trei studii de mare amploare vor continua proiectul editorial „Rescrierea Istoriei literaturii române”, dedicat cartografierii zonelor albe sau gri ale vieţii literare româneşti.

02
/09
/15

Studenții și masteranzii interesați de o carieră în domeniul editorial se pot înscrie, începând cu 1 septembrie, în proiectul cu fonduri europene DIGIPUB. Proiectul oferă un program integrat de stagii de practică plătite în cele mai importante edituri din România și de orientare și consiliere în carieră.

26
/08
/15

Patria locotenentului Schreiber, cel mai nou roman semnat de autorul bestsellerului Testamentul francez, Andreï Makine, a apărut în acestă săptămînă în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză de Constanţa Ciocârlie. „Cartea lui Makine răneşte. Şi răneşte pentru că merge drept la ţintă. Pentru că e un drapel arborat în bernă.” (Paris Match)

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.