Nymphomaniac – versiunea lunga, la Berlinală
https://www.ziarulmetropolis.ro/nymphomaniac-versiunea-lunga-la-berlinala/

Regizorul danez Lars von Trier va prezenta, în afara competiţiei, o versiune lungă, inedită, a noului său lungmetraj Nymphomaniac: Volume 1, la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2013

Regizorul danez Lars von Trier va prezenta la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin –  în afara competiţiei – o versiune lungă și inedită a noului său lungmetraj Nymphomaniac: Volume 1.

Noul film al controversatului cineast danez evocă parcursul erotic al unei femei care se consideră nimfomană şi reuneşte câteva nume sonore pe afiş: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgård, Shia LaBeouf, Christian Slater, Uma Thurman şi Willem Dafoe.

Cele două capitole ale acestei fresce cinematografice, „Volume 1” şi „Volume 2”, vor fi lansate în cinematografele din lumea întreagă începând din 25 decembrie.

„Nymphomaniac: Volume 1” în versiunea sa normală durează 1 oră şi 50 de minute, în timp ce versiunea lungă prezentată în afara competiţiei de la Berlin va avea o durată de 2 ore şi 30 minute. În schimb, versiunea lungă de la „Nymphomaniac: Volume 2” (3 ore în loc de 2 ore pentru versiunea scurtă) va fi prezentată cu o altă ocazie.

„Publicul Berlinalei va fi primul care va vedea versiunea lungă şi integrală de la «Nymphomaniac: Volume 1»”, a declarat Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, într-un comunicat.

„Lars von Trier, care a fost invitat la Berlinală pentru prima dată în 1984, îşi face revenirea la festival cu acest film. A găsit prin intermediul filmului «Nymphomaniac» o estetică radicală şi impresionantă”, a adăugat el.

„Nymphomaniac” pare a fi unul dintre cele mai aşteptate filme ale sezonului de iarnă 2013-2014, prin prisma conţinutului său erotic şi a distribuţiei cu numeroase vedete.

Nymphomaniac

Lars Von Trier, un regizor care adoră să provoace şi care a fost declarat persona non grata la Festivalul de Film de la Cannes din 2011, după ce a declarat în glumă că îl simpatizează pe Hitler, a distribuit-o pe actriţa Charlotte Gainsbourg în rolul principal feminin în noua sa peliculă, în timp ce rolul principal masculin a fost acordat unui actor în plină ascensiune la Hollywood, Shia LaBeouf.

Uma Thurman şi Willem Dafoe completează distribuţia acestui film despre care se spune că va fi pe măsura ultraviolentului „Antichrist” de Von Trier, un lungmetraj care a şocat numeroşi spectatori.

„Nymphomaniac” este un fel de jurnal erotic al unei femei (Charlotte Gainsbourg) din perioada adolescenţei, până la vârsta de 50 de ani. Mai precis, până în momentul în care este găsită leşinată, în pădure, de un bărbat (Stellan Skarsgard), cel căruia i se şi confesează ulterior.

Născut pe 30 aprilie 1956, în Danemarca, Lars von Trier este unul din regizorii ale căror creaţii au influenţat semnificativ cinematografia europeană şi mondială.

Lars von Trier a lansat nouă din filmele sale la Cannes, unde a câştigat Palme d’Or pentru „Dansând cu noaptea/ Dancer in the Dark” (2000) şi marele premiu al juriului pentru „Abisul sufletului/ Breaking the Waves”, în 1996, notează Mediafax.

Von Trier a devenit însă persona non grata a festivalului în 2011, după ce a făcut comentarii legate de nazişti la conferinţa de presă pentru filmul său „Melancholia” – desemnat cel mai bun film al anului la gala premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA) şi cu premiul pentru interpretare feminină, atribuit actriţei Kirsten Dunst, la Festivalul de la Cannes.

Foto cu Nymphomaniac si Lars von Trier – Cinemagia.ro

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.