Producţia Teatrului German de Stat Timişoara, „Electra”, în regia lui László Bocsárdi, este prezentată pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, joi, 9 noiembrie, de la ora 19:00.
Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2017
Spectacolul este o adaptare a tragediei clasice a lui Euripide, care include aici și fragmente din Agamemnon de Eschil. A fost păstrat stilul scriiturii originale, fiind menținute fragmente și teme de căpătâi ale tragediei clasice, precum setea de răzbunare, conștiința datoriei ori pasiunea.
În povestea Electrei și a lui Oreste – în jurul cărora se desfășoară întreaga acțiune – ultimele trei generații au fost urmărite de un blestem tot mai hâd. Pelops, Atreus și Agamemnon, ascendenții fraților pe linie paternă, întruchipează domnia și principiul masculin.
Și exact asta le cauzează pierirea: nu iau în considerare locul femeii, iraționalitatea, și nici sanctitatea nașterii. Își sacrifică rând pe rând copiii pe altarul câte unei cauze pe care o cred sfântă. Au devenit orbi la ceea ce este fragil, asemenea unui copil neglijat care își pretinde dreptul la existență și devine îngrozitor, bate din picioare și cere sânge.
Din distribuție fac parte actorii Isa Berger, Harald Weisz, Konstantin Keidel, Ida Jarcsek-Gaza, Radu Vulpe, iar înregistrarea muzicală a fost creată cu participarea lui Lucian Petrila (vioară), a Gabrielei Petrila (vioară), a Laurei Șain (violoncel), și a Iulianei Ambăruș (violă).
Forumul German Sibiu susține acest schimb cultural pentru promovarea teatrului de limba germană din România și pentru a facilita accesul publicului din Sibiu la un spectacol al Teatrului German de Stat Timișoara.
În contrapartidă, spectacolul TNRS, „Martiri”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, se joacă la Timișoara în 17 decembrie, continuând astfel colaborarea dintre cele două teatre. Pentru această producție, Iustinian Turcua primit în acest an premiul UNITER, categoria „Debut”, pentru rolul Georg.
Foto: Electra – facebook