O bulă de libertate atipică în Cehoslovacia
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-bula-de-libertate-atipica-in-cehoslovacia/

Cum era să practici skateboarding în Cehoslovacia anilor ‘80? Dar să recurgi la tertipuri neaşteptate pentru a face rost de bani? Pe 4 şi 5 noiembrie, Centrul Ceh vă aşteaptă la două noi proiecţii din cadrul Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays, cu „King Skate”, respectiv „Run, Waiter, Run!”.

Un articol de Liliana Matei|2 noiembrie 2019

Noul sezon de proiecții de film la Centrul Ceh a început, iar entuziaștii de filme documentare și ficțiuni cehe sunt așteptați în serile de luni și marți, de la ora 20:00, pentru o porție de noutate – și o bere cehă, desigur.

Pe 4 noiembrie, sala Centrului Ceh se transformă într-o rampă de skateboarding – nu una reală, din păcate, însă una imaginară cu siguranță, deoarece documentarul „King Skate” (foto sus) vă va transpune într-o lume total neașteptată. În Cehoslovacia a existat o comunitate foarte bine închegată de skateri, toți tineri, cu chef de viață și dorință de libertate, care, împotriva tuturor piedicilor, au reușit să-și construiască, și la propriu, și la figurat, o lume liberă în interiorul uneia mai puțin libere.

Documentarul îi prezintă pe cei care practicau skateboarding-ul în Cehoslovacia anilor ‘70-‘80, aducând în discuție aspecte sociale și politice, dar și nebunia de care dădeau dovadă skaterii în acea perioadă. Privitorul este transportat în lumea tinerilor rebeli din spatele Cortinei de Fier prin intermediul materialelor video din arhive personale, interviurilor cu skaterii în prezent și reportajelor TV de la acea vreme, toate pe un soundtrack punk.

Protagoniștii documentarului King Skate, pionieri ai skateboarding-ului cehoslovac, rememorează anii ‘70 și ‘80, în timpul cărora își construiseră propria lume eliberată de socialism, cu petreceri, adrenalină, plăci de skateboard și rampe diy, competiții în toată regula și tot ce era interzis de sistem.

Marți, la Fiction Tuesdaya, e rost de comedie, și cine nu vrea să vadă, în special, o comedie cehă? „Run, Waiter, Run!” (foto dreapta) îl are ca personaj principal pe Vrana, un librar sărac care are nevoie urgentă de bani. Slăbiciunea sa pentru femei l-a lăsat cu trei căsătorii eșuate și trei copii pe care nu îi poate susține financiar. Dar într-o zi, ceva ciudat se întamplă: la restaurant, un client beat îl confundă cu un chelner și îi oferă bani, ceea ce-l pune pe gânduri pe Vrana. Lăsându-se dus de val, acesta devine un șarlatan unic – pretinzând că este într-adevăr chelner, începe să adune bani de la clienții neavizați, ceea ce conduce la tot felul de situații neașteptate.

Dacă ați mai fost la Centrul Ceh, știți deja că berea cehă este din partea casei, intrarea este liberă, iar proiecțiile încep la ora 20:00. Evenimente Facebook aici: DM & FT.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Parteneri media: AGERPRES, Radio România Cultural, Aarc – All About Romanian Cinema, Observator Cultural, Filme Cărţi, Ziarul Metropolis, MovieNews, Dilema Veche, LiterNet.ro, Zeppelin.

 

26
/08
/21

Cea de XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), prima mare competiţie cinematograficӑ de film de lungmetraj organizatӑ în capitală, se va desfășura între 3 - 12 septembrie 2021, în București și va aduce premiere mondiale și filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu.

24
/08
/21

În premieră în România, „Cosmogony”, un performance digital live în care dansatori virtuali apar prin video mapping pe fațada Teatrului Odeon din București, va putea fi văzut pe 4 septembrie. Cea de-a șaptea ediție BIDFF include, pe lângă secțiunile competitive adresate scurtmetrajelor și patru documentare premiate internațional, și o selecție de 9 lucrări cinematografice VR, ce vor fi disponibile publicului la /SAC @ MALMAISON între 3 - 5 septembrie.

19
/08
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, „Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar”, un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

18
/08
/21

Cinema în aer liber se întoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu cele mai bune filme din ultimul an, un focus Wes Anderson și două retrospective în care se regăsesc filme îndrăgite, de la autori precum Pedro Almodovar, Michael Cacoyannis sau Sean Penn. Acestea vor putea fi urmărite la București, timp de 4 săptămâni, de marți până duminică, în perioada 17 august – 12 septembrie. Intrarea la proiecții este liberă.

17
/08
/21

Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa cu păpuși”/ „House of Dolls”, proaspăt câștigător al Trofeului „Ceau Cinema!” Timișoara, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 24 septembrie 2021.

16
/08
/21

A cincea ediƫie The Black Sea Film Festival va avea loc, pentru prima dată, în Corbu, în perioada 19 - 22 august, în locațiile - Albastru la Mare și Teepee. Minunate seri de film, pe malul mării, vă așteaptă să vă bucurați de briza de vară și să urmăriți filme excepƫionale, sub milioane de stele și galaxii!

13
/08
/21

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca a fost una foarte apropiată de cele de dinaintea pandemiei – multe proiecţii în paralel, cu zeci sau sute de spectatori fiecare, de dimineaţa şi până noaptea, în săli sau afară, numeroşi invitaţi şi tradiţionala atmosferă de festival.