O carte-cult, o redescoperire editorială de senzaţie: „Ultima vară în oraş” de Gianfranco Calligarich (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-carte-cult-o-redescoperire-editoriala-de-senzatie-ultima-vara-in-oras-de-gianfranco-calligarich-fragment/

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Ultima vară în oraş” de Gianfranco Calligarich, o carte de excepţie, cu un destin excepţional, recent apărută în limba română, la Editura Polirom.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 martie 2021

Roman al refuzurilor şi neîmplinirii, al însingurării în mijlocul mulţimii şi al luminoasei frumuseţi romane, Ultima vară în oraş a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba italiană şi note de Cerasela Barbone.

Ultima vară în oraş e un roman al marilor ratări, îmbibat de melancolie, tristeţe şi dezabuzare, în decorul luminos al Romei de la sfîrşitul anilor 1960. Protagonistul său, Leo Gazzarra, a plecat în tinereţe din Milano şi acum trăieşte din expediente, căci îi lipseşte dorinţa de a reuşi, de a parveni într-o lume aparent plină de oportunităţi. Intelectual rafinat, dar lipsit de morgă, cuceritor, dar fără a se implica niciodată prea tare, alcoolic, dar dispus să renunţe la băutură, Leo este un ratat prin opţiune, pentru care ratarea devine o artă. Iar cînd ajunge să o cunoască pe fascinanta Arianna, între cei doi începe o poveste de iubire sfîşietoare, cu avansuri şi ezitări, ca într-un tangou tensionat al dorinţei, al cărei final nu e nici o clipă previzibil. Roman al refuzurilor şi neîmplinirii, al însingurării în mijlocul mulţimii şi al luminoasei frumuseţi romane, Ultima vară în oraş este o carte de excepţie, cu un destin excepţional.

„Avem de-a face cu o capodoperă care a rezistat în chip magic vreme de patruzeci de ani, fără nici un fel de publicitate, doar prin intermediul anticarilor şi prin ponturi transmise de la un cititor la altul. În ciuda faptului că a fost un bestseller şi un long-seller, era dificil, dacă nu chiar imposibil să găseşti vreun exemplar în librării. Motivul acestei clandestinităţi rămîne un mister… Publicată pentru prima dată în 1973, Ultima vară în oraş este una dintre acele cărţi care nu se citesc, ci se devorează.” (Il Quotidiano del Sud)

„Acest roman este un portret ironic, cinic şi dezabuzat al unui om din vremurile noastre… Calitatea sa esenţială constă în faptul că dezvăluie cu o limpezime disperată relaţia dintre un individ şi un oraş, adică dintre mulţimi şi singurătate.” (Natalia Ginzburg)

„Calligarich are talentul remarcabil de a reda cu uşurinţă, din cîteva trăsături de condei, sentimente şi mai ales senzaţii, de a le face să pară concrete, precum atingerea aerului pe piele.” (La Stampa)

FRAGMENT

Cînd s‑a auzit soneria, parcă s‑ar fi prăbușit casa. Descărcarea electrică a reverberat în liniștea clădirii cu intensitatea unui cutremur. M‑am dus să deschid, simțindu‑mi inima tulburată. Ea era acolo, în ușă, zimbindu‑mi de parcă aș fi fost bătrînul Bogart.

              — La naiba, ce gălăgie! a zis, arătînd spre sonerie. Am sunat la singura plăcuță anonimă de pe ușă.

              A intrat, privindu‑se scurt în oglinda din anticameră.

              — Of, sînt foarte frumoasă! a zis scuturindu‑și părul. Nu ți se pare?

              Nu i‑am răspuns și ea a ridicat din umeri, intrînd în camera cu vedere spre vale.

              — Deci aici locuiești, a zis privind în jur.

              Casa era intr‑o stare jalnică de abandon, cu prizele ieșite din pereți, stinghiile rulourilor de la ferestre lăsate spre podea, ziare îngrămădite prin colțuri și televizorul stricat îngropat sub o stivă de cămăși murdare. De clanţa unei uși atîrna o pereche de pantaloni. I‑am luat și i‑am aruncat în spatele fotoliului, dar ea a observat și asta a fost chiar mai rău.

              — Deci aici locuiești, a repetat, continuînd să privească în jur. Arată ca un refugiu. Nu ai pe cineva care să te ajute? Nu știu, o menajeră, ceva.

              S‑a așezat pe pat.

              — Ai de gînd să spui ceva sau nu?

              — Da, am zis. Dacă nu‑ți convine, poți să pleci.

              A rămas o clipă nemișcată și severă, apoi s‑a uitat la ceasul ei stricat.

              — Scuză‑mă, înțeleg că e cam tîrziu să le faci vizite oamenilor, a zis.

              Am observat că‑și scosese pantofii și a trebuit să se ridice ca să înceapă să‑i caute sub pat. Atunci m‑am apropiat și i‑am înconjurat pieptul cu brațele cît încă stătea cu spatele la mine. Nu s‑a mișcat.

              — Am venit să mă culc cu tine, a zis cu vocea ei un pic răgușită.

              Am rămas așa, încremeniți, așteptînd să se întîmple ceva, așteptînd ca unul din noi să facă următoarea mișcare. În cele din urmă eu am desfăcut brațele și ea, după ce a șovăit un pic, a început să se dezbrace. A făcut‑o sprintenă, fără să se uite la mine, ca și cum ar fi fost singură și s‑ar fi dus la culcare. Mi‑a tresărit inima cînd și‑a scos chiloții și, pentru prima dată în viața mea, m‑am simțit jenat.

              — Și tu? m‑a întrebat după ce s‑a acoperit cu așternutul.

              M‑am așezat lîngă ea.

              — Tot mai ești ofticat? a zis cu duioșie.

              Am clătinat din cap. Încă aveam în ochi strălucirea corpului ei și mă simțeam timorat. Am stins lumina înainte de a începe să mă dezbrac și, cînd m‑am întins lîngă ea, lîngă trupul ei micuț și rigid, fără s‑o ating, m‑a cuprins nefericirea.

              — Mîngîie‑mă, atîta doar, te rog, a zis ea încet în timp ce radioul ne aducea jelaniile lumii de afară.

              Am pus mîna pe abdomenul ei mic și plat, dar fără s‑o pot mișca. Eram împietrit și nefericit și în mine nu era nimic, nici un pic din acea căldură lejeră și plăcută pe care mi‑aș fi dorit‑o mai mult decît orice altceva în toată viața mea, acea chinuitoare căldură lejeră și plăcută pornită din pîntece, care să‑mi străbată corpul pînă să mă facă să mă împreunez cu ea. Iar vocea ei joasă, rugătoare, înrăutățea și mai tare lucrurile. În loc să o apropie, o îndepărta și mai mult, o făcea inaccesibilă, iar eu eram încremenit, inert și foarte trist. Radioul a continuat mult timp să alterneze pîrîiturile și bîlbîielile cu izbucniri neașteptate și foarte clare de muzică, iar cînd m‑am ridicat să‑l opresc, era foarte tîrziu. Arianna se așezase între așternuturi. Ghemuită pe pat, cu spatele la perete, mă privea în tăcere. Atunci m‑am așezat și eu în fața ei și am stat și ne‑am privit fix, ne‑am scrutat, după care ne‑am întins din nou pe spate. Numai că nu se schimbase nimic și în cele din urmă ea a adormit.

              Spre zori aerul s‑a făcut mai rece și copacii din vale s‑au umplut de trilurile păsărilor. Arianna s‑a trezit și am stat să le ascultăm în timp ce camera se lumina. Apoi ea s‑a ridicat să se îmbrace.

              — Rămîi acolo, a zis, sărutindu‑mă ușor pe buze, cum făcea de obicei.

              Dar eu m‑am dus la fereastra care dădea spre curte ca s‑o mai văd o dată. Mergea spre poartă, adusă de spate, în lumina dimineții. A tot pipăit în jurul încuietorii, apoi s‑a urcat în mașină și a plecat. Eu m‑am întors în camera cu vedere spre vale. Am simțit că mi se strînge stomacul văzînd patul nefăcut. Atunci l‑am răvășit și l‑am aranjat din nou cu grijă. Dar așternuturile păstrau încă parfumul ei și eu m‑am dus să‑mi fac niște ceai.

              Cît am așteptat să fiarbă apa, am pornit radioul. Transmitea cîntece vechi și știri din lume. În concluzie, era în regulă.

Gianfranco Calligarich s-a născut în 1947 în Asmara, capitala Eritreei, aflată la acea vreme sub administraţie britanică, într-o familie cosmopolită cu origini triestine. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut în Milano, după care s-a mutat la Roma, unde a lucrat în presă şi la televiziune. Romancier şi dramaturg, Calligarich este cunoscut şi ca autor de scenarii TV şi cinematografice. A debutat în 1973 cu L’ultima estate in città (Ultima vară în oraş), care a devenit o carte-cult şi a fost reeditată de cîteva ori. Ulterior a mai publicat Posta prioritaria (2002), Privati abissi (2011), Principessa (2013), La malinconia dei Crusich (2016) şi Quattro uomini in fuga (2018). Privati abissi s-a numărat printre cărţile aflate pe lista scurtă a Premiului Viareggio şi a obţinut Premiul Bagutta, iar La malinconia dei Crusich a fost recompensat cu Premiul Viareggio în 2017 şi a fost nominalizat pe lista scurtă a premiilor Grinzane, Manzoni şi Vigevano. Romanele lui Calligarich au fost traduse în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi au apărut sau urmează să apară în SUA, Spania, Germania, Franţa, Austria, Marea Britanie, Olanda, Israel etc. În prezent Gianfranco Calligarich locuieşte la Roma.



07
/09
/19

Julius Meinl, în parteneriat cu asociația Arta nu Mușcă, anunță lansarea Tramvaiului Poeziei. Acesta va circula pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 01 octombrie, și va transforma fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Va întâmpina călătorii cu decoruri speciale, cărți de poezie, cafea, muzică și multe alte surprize.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucian Boia (editura Humanitas).

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.

25
/08
/19

Am inaugurat o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.

22
/08
/19

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) și al TNCP (Târgul Național al Cărții de Poezie).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

19
/08
/19

Moştenitorii lui J.D. Salinger au anunţat, după ani în care au refuzat ca opera scriitorului să fie digitizată, că puţinele scrieri ale sale vor fi publicate în format ebook pentru prima dată. Autorul romanului "De veghe în lanul de secară", care a murit în 2010 la vârsta de 91 de ani, prefera experienţa lecturii unei cărţi în format fizic și ura internetul. 

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.