Editura Nemira publică, pentru prima dată în limba română, Jurnalul necenzurat al celui mai mare dansator din toate timpurile: Vaslav Nijinski.
Un articol de Petre Ivan|17 mai 2018
Scrise în iarna 1918–1919, când Nijinski se afla în Elveția, împreună cu soția și fiica sa, caietele sale sunt mărturia bulversantă a unei vieți dedicate creației.
În plină tinerețe și glorie, artistul e pe punctul de a ceda în fața nebuniei. Arta și viața cotidiană palpită în pagini care vorbesc mai ales despre suferință și căutare repetitiv, obsesiv, incoerent, violent.
Cartea apare în colecția Yorick de arte ale spectacolului și reunește Caietele lui Vaslav Nijinski, traduse după originalul rus, de Raluca Rădulescu.
„Eu sunt Nijinski. Eu sunt un om simplu. Eu am obiceiuri mizerabile, dar vreau să le îndrept. Eu vreau ca oamenii să îmi arate unde greșesc, căci vreau să-și facă griji pentru mine. Eu îmi voi face griji pentru alții, dar și pentru mine își vor face griji toți. Eu vreau o grijă din dragoste, nu din răutate. Eu nu vreau favoruri. Eu nu sunt iertare. Eu sunt iubire. Eu vreau să vorbesc despre iubire. Eu voi vorbi despre iubire.“ Vaslav Nijinski
Despre Nijinski
Vaslav Fomici Nijinski (1890–1950), unul dintre cei importanți artiști din secolul XX, a fost vedetă a Baletelor ruse (1908–1913 și 1916–1917) și unul dintre cei mai mari dansatori ai epocii sale. A revoluționat formele baletului clasic prin mijloace de expresie neconvenționale.
Vaslav Nijinsky
Creații remarcabile, prin tehnica săriturilor și forța expresivă (Silphide, Cleopatra, Șeherezada, După-amiaza unui faun etc.). Fiul a doi dansatori polonezi, a studiat dansul de mic, iar la optsprezece ani deja avea roluri principale în trupa de la Mariinsky Teatr.
Întâlnirea de la Paris cu Serghei Diaghilev, mare promotor al artei ruse, a însemnat enorm pentru cariera sa. În capitala Franței a avut succese uriașe, în perioada în care Baletele ruse înființate de Diaghilev, de-acum protectorul său, erau din ce în ce mai cunoscute.
La Mariinsky, a început să semneze coregrafii de spectacol, propunând mișcări revoluționare. Sub semnul angoasei, existența sa a stat tot timpul și sub semnul lui Diaghilev, maestrul de care ucenicul a încercat de mai multe ori să fugă și să-și formeze propria trupă, ceea ce nu a reușit însă.
În Primul Război Mondial, Nijinski, cetățean rus, a fost convocat în Ungaria, dar Diaghilev i-a aranjat un turneu în America și așa a putut scăpa. Atunci au apărut, spun martorii din epocă, primele semne de dementia praecox. În 1919 a avut o cădere nervoasă și cariera sa a luat sfârșit. A fost diagnosticat cu schizofrenie și dus la un sanatoriu din Elveția.
A murit pe 8 aprilie 1950 într-o clinică de la Londra, unde a fost înmormântat. Rămășițele sale au fost strămutate la cimitirul din Montmartre, Paris. Jurnalul său a fost scris în cele șase săptămâni petrecute la sanatoriul din Elveția, înainte ca diagnosticul să-l condamne pe veci la izolare.
Foto: Jurnalul necenzurat al lui Vaslav Nijinski – nemira.ro
