O colecție de neratat: RomArchive – Arhiva Digitală Romă
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-colectie-de-neratat-romarchive-arhiva-digitala-roma/

RomArchive – Arhiva Digitală Romă, colecţia despre arta şi cultura, istoria şi identitatea rome se lansează în România pe 28 februarie 2019.

Un articol de Liliana Matei|24 februarie 2019

RomArchive – Arhiva Digitală Romă este primul proiect de anvergură internațională ce oferă o perspectivă inovatoare asupra a ce înseamnă arta și cultura, istoria și identitatea rome; toate acestea prezentate și spuse de înșiși romi în cooperare cu neromi. Disponibilă online la www.romarchive.eu în limbile engleză, germană și romani, RomArchive este o colecție cuprinzătoare și în continuă dezvoltare de producții artistice rome, precum și documente de arhivă despre istoria Holocaustului și despre mișcările civile ale romilor, toate acestea încadrate de texte academice, subliniind contribuția romilor la istoria culturii europene.

Nu poți lupta împotriva rasismului fără a face apel la istorie și la arte”, declară Nicoleta Bițu, președinta Consiliului consultativ RomArchive.

Inițiată și condusă de Franziska Sauerbrey și Isabel Raabe, RomArchive a fost creată și dezvoltată între 2015-2018 de un grup divers alcătuit din peste 150 de curatori, artiști, personalități din lumea universitară și activiști din 15 țări din Europa și din afara continentului, majoritatea lor romi, cu sprijin financiar oferit de Fundația Culturală a Republicii Federale Germania și alți parteneri. Lansarea RomArchive în România este realizată cu sprijinul Fundației ERSTE, al Institutului Goethe și în colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat și Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher.

Evenimentul de lansare de la București, găzduit în data de 28 februarie 2019, începând cu ora 18:00, de Teatrul Evreiesc de Stat (Str. Dr. Iuliu Barasch nr. 15, București), este parte a unei serii mai ample de manifestări în întreaga Europă. Sub titlul „Vocile romilor”, acesta va include o serie de prelegeri, lecturi, muzică și teatru, care se concentrează în jurul materialelor de arhivă și aduce pe scenă intersecția dintre cercetările realizate în cadrul secțiunii „Vocile victimelor” și secțiunii muzicale.

Vocile victimelor” spune pentru prima dată povestea persecuției îndreptate împotriva romilor, exclusiv din perspectiva victimelor. Colecția se bazează pe surse istorice din perioada în care au avut loc persecuțiile și perioada imediat postbelică. Sursele primare sunt reduse ca număr însă, dată fiind apropierea lor temporală de experiența persecuțiilor, ele dețin o intensitate și o claritate a suferințelor îndurate de mare impact. Actorii Vera LinguraruNedjo OsmanOana Rusu și Sorin Sandu vor readuce la viață, în limbile română și romani, câteva din vocile celor persecutați sub regimul nazist din cauza originii lor – Romi, Sinti, Căldărari, Lalleri, Lovari, Manouches sau ca membri ai altor grupuri vorbitoare de romani.

Vocile victimelor genocidului nazist reprezintă o mărturie impresionantă a auto-afirmării în fața perspectivei exterminării”, declară Karola Fings, curatorul secțiunii, care va prezenta demersul său curatorial și, într-un scurt interviu cu istoricul Viorel Achim, va aborda deportarea în Transnistria a romilor din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, consecințele acesteia și reprezentarea deportărilor după 1945.

Preluând din componenta muzicală a RomArchive, etnomuzicologii de origine romă Ioanida Costache și Petra Gelbart, curator al secțiunii, vor discuta despre modul în care romii, în ciuda unui context istoric opresiv, au păstrat un puternic simț al identității, de apartenență la un popor și al mândriei prin practicarea și cultivarea muzicii. Muzicienii Gicu Petrache (voce) și Nicu Ciotoi (vioară) vor interpreta cântece extrase din repertoriul muzicii rome, care sunt, în fapt, memoriale ale traumelor istorice și ale îndelungatei moșteniri a persecuțiilor suferite.

Evenimentul de lansare va fi urmat, de la ora 20:00, de spectacolul de teatru Kali Traš (Frica neagră) al Companiei de teatru Giuvlipen, care spune povestea cutremurătoare a Holocaustului romilor sub regimul politic al lui Antonescu, poate cel mai brutal, important și ignorat capitol din istoria comunității rome. Împreună cu o trupă romă de teatru ambulant ne întoarcem în anii ’40, când viețile lor stau sub semnul amenințării cu deportarea în Transnistria.

Detalii despre arhivă, participanți și programul integral pot fi consultate aici.

Intrarea la evenimentul de lansare al RomArchive (18:00-19:30) este liberă, pe baza rezervării prealabile la [email protected]. Numărul de locuri este limitat.

Intrarea la spectacolul de teatru Kali Traš (Frica neagră), începând cu ora 20:00, se face pe bază de bilet: 30/20 lei, respectiv 12 lei pentru studenți și pensionari. Biletele se pot achiziționa online aici.

RomArchive a fost realizată și cu sprijinul Agenției Federale pentru Educație Civică și al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei. Institutul Goethe sprijină RomArchive prin propriile sale evenimente, iar Deutsche Kinemathek este partenerul de implementare tehnică. După lansarea sa în ianuarie 2019, coordonarea RomArchive va fi transferată Institutului European de Artă și Cultură a Romilor. Detalii pe www.romarchive.eu

Foto: Katarina Taikon, Photo © Björn Langhammer, Licensed & provided by Birgitta Langhammer/Anna Sigurðardóttir–private archive, CC-BY-NC 4.0 International

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).