Margaret Mazzantini este autoarea bestsellerului ,,Nu te mişca’’, o carte cu peste două milioane de exemplare vândute, tradusă în 35 de limbi.
Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013
Margaret Mazzantini este autoarea bestsellerului „Nu te mişca’’, o carte cu peste două milioane de exemplare vândute, tradusă în 35 de limbi. O carte curajoasă despre obstacolele iubirii din vremea noastră, „Nimeni nu se salvează singur“ de Margaret Mazzantini a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom“, în traducerea Gabrielei Lungu, iar volumul este disponibil şi în format electronic.
Delia şi Gaetano formau cândva un cuplu. Acum trebuie să înveţe să-şi uite, fiecare, perechea şi deprinderile. Stau amândoi într-un restaurant, la puţin timp după ce au distrus ceea ce fusese o familie. Delia şi Gaetano sunt încă tineri – au treizeci şi ceva de ani, o vârstă la care poţi s-o iei oricând de la capăt. Ar vrea să se împace, însă problemele din trecut, revelate în flashbackuri succesive, îi bîntuie. Dar unde au greşit?
Protagoniştii romanului sunt ca doi boxeri în ring, năuciţi de ura pe care o resimt unul faţă de celălalt – o ură ce ar putea fi de fapt iubire, dacă cei doi ar înţelege acest lucru.
La Repubblica,
publicație
Problema e că nici unul nu ştie. Pasiunea de la început şi furia de la sfârşit sunt încă la fel de prezente. Crescuţi într-o epocă în care totul pare să fi fost deja spus, schimbă între ei cuvinte ce nu reuşesc să dea glas singurătăţii, dorinţelor lor, pentru că trăiesc în confuzia unui soi de analfabetism afectiv.
Este povestea unui cuplu ca multe altele, un cuplu ca noi, contemporan nouă. Este romanul care echivalează cu autobiografia sentimentală a unei generaţii.
Fragment din roman:
„Nici măcar nu încercase să-i spună pleacă tu. Rămân eu. Poate că ar fi reuşit totuşi să se descurce singur cu copiii. După primele momente de normală bulibăşeală, de mâncare din conservă şi chiloţi murdari de căcat aruncaţi peste tot, ar fi început să facă ordine, să stabilească reguli. Şi ar fi adus aminte de cum făcea şi organiza ea. Ba chiar ar fi organizat mai bine el, cu scheme mai puţin monotone. Avea multă fantezie şi îi plăcea să se joace. Ar fi scos coşul de baschet de care Delia agăţa umeraşele cu cămăşi ude şi ar fi prins de perete un minunat sac de box. L-ar fi pus pe Cosmo pe umeri şi hai, loveşte ! Loveşte ! Avea nevoie de un pic de box copilul ăla, era prea intelectual. Ar fi zugrăvit toată casa, ar fi mutat mobilele, ar fi aruncat porcăria aia de canapea decolorată. Repede, cu muzică în fundal. Ca în filmele care povestesc trecerea timpului pe repede înainte. Se vedea în rolul ăsta, cu cămaşa murdară de vopsea şi pizzele mâncate seara.
Nu pizze, nu.
Se ducea să le cumpere când erau împreună. Şi când sosea cu mirosul ăla, era într adevăr ceva frumos de văzut. Copiii erau la fel de fericiţi ca ET când e fericit în film. El deschidea cutia de bere şi umplea paharul Deliei“.
În pregătire, în colecţia „Biblioteca Polirom“ (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), mai fac parte: Ian McEwan – ,,Visătorul“, Marta Bibescu – „Catherine-Paris“, Parinoush Saniee – „Tatăl celuilalt copil“, Jens Christian Grondahl – „Piazza Bucarest“.
Foto credit: Polirom, Luis Rubio Barrio
