O seară specială, la Teatrul Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-seara-speciala-la-teatrul-bulandra/

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziţiei permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (şi actorul) Andrei Runcanu.

Un articol de Andrei Crăciun|10 decembrie 2019

Totodată, a avut loc și dezvelirea bustului regretatului regizor Alexandru (Ducu) Darie, lucrare creată de sculptorul Radu Drăgușin. Regizorul Ducu Darie a fost directorul teatrului până la prematura sa dispariție, la începutul acestei toamne.

Toți cei 37 de actori ai trupei de la Bulandra au fost trași în poză de Andrei Runcanu (cu o singură excepție – Vlad Zamfirescu, care n-a ajuns la ședința foto). Sunt fotografii înrămate frumos, în dulcele stil clasic, iar ele vor putea fi admirate de acum înainte în foaierul teatrului Bulandra, sala Izvor.

Luni seara și-au dat întâlnire actorii de la Bulandra (prezenți în număr foarte mare), dar și spectatori care vedeau din stradă sărbătoarea și i se adăugau spontan. Au fost prezenți inclusiv actori acum retrași, precum doamna Coca Bloos.

S-au închinat pahare cu prosecco și s-au ținut discursuri. Fotograful Andrei Runcanu a declarat: „E o seară emoționantă pentru că aici, pe scena teatrului Bulandra, chiar la Izvor am debutat, am jucat pentru prima dată într-un teatru profesionist. Trupa teatrului Bulandra îmi e foarte aproape și întotdeauna m-am bucurat să vin și să joc aici alături de ei. Și a fost o mare plăcere să ne jucăm și din perspectiva asta cu mine fotograf, și ei fiind ei. Și vreau să mulțumesc echipei tehnice, care m-a ajutat foarte mult cu tot. Tot ce e frumos li se datorează”.

Catinca Maria Nistor, manager interimar în ultimele două luni, a precizat: „Poate nu întâmplător astăzi se împlinesc două luni de la interimatul meu și în aceste două luni am făcut împreună o mulțime de lucruri”.

Catinca Maria Nistor a evocat printre realizări turneul realizat de trupă la Sankt Petersburg, unde a reputat succes aparte spectacolul Car(o)usel, în regia lui Andrei Șerban.

Totodată, managerul interimar a anunțat și planurile pentru anul viitor: „Suntem într-un proces de reconfigurare și pentru asta am creat o întâlnire cu reputatul arhitect Dorin Ștefan, recent decorat de președintele României, pentru că o sală gândită de domnul Liviu Ciulei merită o restructurare pe măsură, iar Dorin Ștefan e și el un brand în sine, și cu sprijinul doamnei primar general și al primăriei capitalei anul viitor vom demara lucrările de renovare a sălii Toma Caragiu și a ce a fost sala Space, care va avea o structură cu totul nouă, destinată tinerilor actori și regizori, o sală pentru experimente, sală care va purta numele lui Ducu Darie, și ultima, dar nu cea din urmă, o nouă fațadă și aici, la Sala Izvor. Dar vom începe cu Icoanei, iar acesta e un proiect foarte important și o reușită a noastră”.

Actrița care conduce acum Bulandra a încheiat cu acest îndemn adresat tuturor: Make Bulandra great again!

Teatrul Bulandra a fost considerat întotdeauna un teatru de artă al Bucureștiului și al României, un teatru de elită pentru elite și un teatru unde știai că sigur vei găsi cei mai buni actori ai momentului. Știm cine suntem, de unde venim și cine putem fi din nou. Vă mulțumesc și vă doresc să vă bucurați de noi. (Catinca Maria Nistor, manager interimar al Teatrului Bulandra)

Fotografii: Dragoș Ivan



02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

26
/10
/21

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Burselor stART și pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentați la pictură, desen, muzică și artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.