O vara foarte instabila. Capricios şi ilustrativ
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-vara-foarte-instabila-capricios-si-ilustrativ/

CRONICĂ DE FILM Film cu pretenţii, „O vară foarte instabilă“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut – atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2013

CRONICA DE FILM Film cu pretenţii, „O vara foarte instabila“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut – atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.

Fost director de imagine, Anca Damian (n. 1962) a debutat ca regizoare în lungmetrajul de ficţiune în 2009, cu „Întâlniri încrucişate”. Aşa cum îi spune şi titlul, filmul era un amestec de trei poveşti întretăiate, care, deşi nu frapau prin originalitate, reuşeau să menţină o direcţie echilibrată ce le făcea plauzibile şi vizionabile.

Revelaţia a venit doi ani mai târziu, cu lungmetrajul de animaţie „Crulic”, unul din cele mai bune filme româneşti. Povestea reală a românului Claudiu Crulic, mort într-o închisoare din Polonia în urma unei greve a foamei, era spusă, cu umor şi tandreţe, într-un film de animaţie ce sfida deprinderile genului.

De această dată, în „O vara foarte instabila” („A Very Unsettled Summer”), Anca Damian nu se ridică la aşteptările pe care le lansase prin precedentul film. Pornit de la o povestire a scriitorului irlandez stabilit în România Phillip Ó Ceallaigh, tranformată într-un scenariu scris de autorul ei alături de regizoare, noul lungmetraj, a cărui acţiune are loc într-un Bucureşti copleşit de o vară toridă, este vorbit aproape exclusiv în engleză, fapt justificat dramaturgic prin prezenţa a două personaje masculine străine.

o vara foarte instabila

Diana Cavallioti şi James Sives, într-o scenă din filmul „O vara foarte instabila“

Există, pe de o parte, un scriitor şi fost jurnalist danez, Alex (Kim Bodnia), a cărui voce narativă este auzită din off. Venit în Bucureşti, el lucrează la un scenariu – povestea unor întâlniri pasionale, inspirată din relaţia a doi cunoscuţi comuni care îl vizitează, separat, pentru a i se confesa, a-l influenţa şi a-i oferi „material” pentru a continua naraţiunea: Daniel (Jamie Sives), un jurnalist scoţian instalat în capitala României, şi Maria (Ana Ularu), prezentatoare meteo cu valenţe de scriitoare.

Deşi Daniel este în prezent într-o relaţie cu Irina (Diana Cavallioti), el porneşte în căutarea Mariei, după ce aceasta îi trimite o înregistrare audio în care povesteşte o întâmplare bazată pe fosta lor relaţie.

Citiţi şi: Anca Damian: „În viaţă, şi comedia şi drama se duc de mână“

De aici, ficţiunea imaginată de Alex se amestecă până la indistincţie cu întâmplările reale din film, într-o combinaţie postmodernă a cărei întrebare cheie rămâne, după cum scrie Mihai Fulger în revista FILM, „cine este personaj în povestea cărui autor?” Răspunsul este mai puţin important. Semnificativ, din perspectiva regizoarei, rămâne jocul atracţiilor, respingerilor şi capriciilor (un film de Jiri Menzel se intitulează chiar „Vară capricioasă”).

Un joc care se desfăşoară pe fondul unei veri „instabile” (asemeni relaţiei protagoniştilor) şi al unui Bucureşti straniu, văzut parcă prin ochii unui turist (imaginea e semnată de Liviu Marghidan), departe de naturalismul cu care ne-au obişnuit cineaştii Noului Val.

Condimentat prin câteva elemente de animaţie realizate de Dan Panaitescu şi prin unele efecte speciale obţinute pe calculator, acest amestec narativ-vizual, atent şi sigur controlat de Anca Damian, rămâne însă la un nivel mai degrabă ilustrativ.

În privinţa întâlnirilor amoroase, filmul nu reuşeşte să transmită aproape nimic din pasiunea presupus nestăvilită dintre Daniel şi Maria – ritualul lor se rezumă la o schemă repetitivă: se întâlnesc, după care au o partidă de sex din care regizoarea ne oferă câteva momente decupate parcă din filmele convenţionale, fie ele hollywoodiene sau nu.

Nici jocul de-a „ghiceşte adevărul din spatele versiunilor fiecărui personaj” nu depăşeşte o anume demonstraţie, în pofida ambiguităţii căutate sau, mai exact, a multitudinii de perspective şi posibilităţi de continuare şi finalizare a naraţiunii.

INFO

O vara foarte instabila (România, Suedia, UK, 2013)

Regia: Anca Damian

Cu: Ana Ularu, Diana Cavallioti, Kim Bodnia

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto: capturi film O vara foarte instabila

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

07
/04
/15

Când a ales să plece din țară, în 1989, Bogdan Stanoevici era un tânar actor în mare vogă, lăudat de critici, căutat de regizori, răsfățat de femei și invidiat de bărbați. De profesie actor, cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice.

06
/04
/15

Pisica neagră, circul magic, un prinț de sârmă și un mic trompetist îndârjit îi vor încânta pe cei mici la cea de-a șasea ediție NexT Kids, un program special dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, în cadrul Festivalul Internaţional de Film NexT (15 - 19 aprilie).

06
/04
/15

Un film revelator despre înțelegerile statului italian cu Mafia, care a făcut vâlvă în 2014 la Festivalul de la Veneția, este unul dintre cele șapte titluri din competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (26 – 30 aprilie). The State-Mafia Pact / La Trattativa, regizat de Sabina Guzzanti, dezvăluie modul în care reprezentanți ai statului acționau ca punți de legătură sau agenți ai crimei organizate.

06
/04
/15

Serialul politic "House of Cards" va continua cu cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat pe internet în 2016. Kevin Spacey a fost recompensat, în 2015, cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, la fel ca şi Robin Wright, partenera sa din film, premiată pentru rolul soţiei lui Frank Underwood.

03
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Întâmplarea face ca filmele de debut a două regizoare românce să poată fi văzute în același timp pe marile ecrane: documentarul „Aliyah DaDa”, al Oanei Giurgiu (cunoscută ca producătoare), și lungmetrajul de ficțiune „Marussia”, al Evei Pervolovici, o tânără cineastă stabilită în Franța.

03
/04
/15

"Caravana filmului românesc" va debuta luni, în Bucureşti, peliculele "Amintiri din copilărie" şi "Saltimbancii", de Elisabeta Bostan, şi "Dumbrava minunată", de Gheorghe Naghi, urmând să fie proiectate între 6 şi 9 aprilie în sala de consiliu a primăriei sectorului 4, în programul "Şcoala Altfel".

02
/04
/15

Filme provocatoare, aflate în clasamentele criticilor din lumea întreagă şi premiate la marile festivaluri vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc la Cluj-Napoca, între 29 mai şi 7 iunie