Oameni de radio pe scena Teatrului Național din Craiova, în spectacolul lui Bobi Pricop
https://www.ziarulmetropolis.ro/oameni-de-radio-pe-scena-teatrului-national-din-craiova-in-spectacolul-lui-bobi-pricop/

Spectacolul RADIO de Eric Bogosian, în regia lui Bobi Pricop, va avea premiera în acest sfârşit de săptămână, în 14 şi 15 decembrie 2019, ora 19:00.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2019

Pentru fiecare reprezentație, regizorul va invita câte un nume relevant din FM-ul românesc pentru a fi parte din producție.

Primele două spectacole îl vor avea drept special guest star pe BOGDAN ȘERBAN, cunoscut publicului pentru emisiunile sale de la Radio Guerrilla. Deloc întâmplătoare alegerea, deoarece Bogdan Șerban a jucat, în urmă cu mulți ani, la Craiova, în spectacolul DANAIDELE regizat de Silviu Purcarete. „Mă întorc la Naționalul din Craiova după mai bine de 25 de ani. Este spațiul unde am debutat ca actor în spectacolul Danaidele, regizat de Silviu Purcărete, iar acum, un sfert de secol mai târziu, mulțumită lui Bobi Pricop, este locul în care găsesc două lucruri sacre din viața mea: scena și radioul.”

Cu peste 20 de ani de experiență în radio, Bogdan Șerban (foto dreapta) este una dintre cele mai cunoscute voci din FM-ul românesc. Bogdan și-a început cariera ca actor în anii ’90 cu spectacolul Danaidele de Silviu Purcărete. În aceeași perioadă a început să lucreze la Minisat, un post de radio din Târgoviște, și pentru o perioadă a făcut radio în paralel cu spectacole și turnee de teatru. Pentru că a realizat că are două pasiuni care îi trezesc interesul în egală măsură, dar că pe niciuna nu o practică cât de bine ar putea, a ales să se dedice radioului și la scurt timp de la decizie a ajuns să fie directorul postului din Târgoviște. Din 2004 poate fi ascultat pe Radio Guerrilla, unde are drept scop să susțină și să promoveze cultura și muzica alternativă, prin emisiunile Avanpost Radio Guerrilla și GuerriLIVE Radio Session cu Bogdan Serban. Despre rolul unui om de radio, Bogdan spune că este mai mult decât să fie doar un DJ care schimbă piese muzicale, ci un om care creează o legătură între artiști și ascultători.

Spectacolul RADIO de Eric Bogosian, în regia lui Bobi Pricop, scenografia Nikola Toromanov, vorbește despre nevoia fiecăruia dintre noi de a fi vocea lumii sale.

În America anilor ′80, radioul era cea mai importantă platformă pentru libertatea de exprimare. Emisiunile TV aveau niște reguli destul de stricte, dar FM-ul putea deveni terenul de joacă al celor mai îndrăznețe și nepopulare opinii, scena pentru cele 15 minute de faimă, comunitatea tuturor celor care voiau să se facă auziți, spațiul sonor în care nimeni nu se simțea singur.

Dramaturgul american Eric Bogosian alege tocmai o astfel de frecvență pentru piesa sa, un post de radio neconvențional, unde oricine are ceva de spus poate intra în direct cu națiunea. Ca maestru de ceremonii al acestei microlumi, în care fiecare vrea să își spună adevărul, îl pune pe Barry Champlain (Sorin Leoveanu), controversatul realizator al emisiunii „Night Talk”. Și spectacolul vocilor unei națiuni confuze poate să înceapă.

Bobi Pricop, unul dintre cei mai inovativi și suprinzători tineri regizori, candidat, începând cu anul trecut, la Premiul Europa pentru Teatru, este la cea de-a patra montare la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, după PROFU DE RELIGIE de Mihaela Michailov, ILUZII de Ivan Vîrîpaev și AUTORUL de Tim Crouch.

Sorin Leoveanu

Piesa RADIO a fost publicată de Eric Bogosian în 1987 (când a fost nominalizată la Premiul Pulitzer). În 1988, Oliver Stone a adus-o pe marile ecrane în filmul TALK RADIO (în care Bogosian juca rolul lui Barry), iar în 2007, dramaturgul a adaptat-o pentru Broadway.

Alături de Sorin Leoveanu, din distribuția spectacolului mai fac parte: Gabriela Baciu, Ștefan Cepoi, Constantin Cicort, Iulia Colan, Ramona Drăgulescu, Romanița Ionescu, Geni Macsim, Alina Mangra, Dragoș Măceșanu, Cătălin Miculeasa, Claudiu Mihail, Marian Politic, Tamara Popescu, Angel Rababoc, Vlad Udrescu, Cătălin Vieru.

Prețurile biletelor: 45, 35, 25 lei (15 lei redus pentru elevi/studenți/seniori) la Agenția teatrală, și 44, 34, 24 lei online.

Foto: Cătălin Cârneanu

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.