Oana Pellea, din nou la Metropolis: ”O întâlnire pe scena unui teatru ce îmi e drag”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-din-nou-la-metropolis-o-intalnire-pe-scena-unui-teatru-ce-imi-e-drag/

Oana Pellea revine pe scena Teatrului Metropolis în spectacolul„O casă de păpuşi – partea a doua“. ”Vă invit cu drag la noul spectacol, să ne bucurăm împreună”, spune actriţa, pentru Ziarul Metropolis.

Un articol de Dan Boicea|26 ianuarie 2022

Spectacolul după o piesă de Lucas Hnath va fi jucat în datele de 28, 29, 30 și 31 ianuarie, dar și în 8 și 12 februarie, de la ora 18.30, în Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis. Biletele pot fi achiziționate online, apăsând pe acest link. Regizată de Alexandru Mihail, producţia îi mai are în distribuţie pe Catinca Maria Nistor, Vlad Ivanov şi Victoria Cociaş.

Ce înseamnă acest proiect pentru Oana Pellea? ”Spectacolul a avut o naștere grea. Cu multe peripeții și amânări… dar iată că avem bucuria să anunțăm această premieră absolută în România”, declară actrița.

O întâlnire cu un text inteligent, alert, profund, comic, trist. O întâlnire de bun augur cu un talentat regizor tânăr, cu care mi-a făcut plăcere să lucrez. O întâlnire cu o echipa minunată. O reîntâlnire cu un om și un artist de exceptie, pe care îl ador și care face parte din patrimoniul meu sufletesc, Maria Miu. O revenire pe scena unui teatru ce mi-e drag.

Oana Pellea, actriță

Pentru Oana Pellea, spectacolul este ”un prilej de a ne reuni în sala unui teatru și de a ne pune împreună întrebări: despre datorie și iubire, despre fericire, libertate, despre cum ne judecăm greșit unii pe alții, despre cum toată lumea poate avea dreptatea sa și nimeni nu e vinovat…

„O casă de păpuși – partea a doua” de Lucas Hnath
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!
Traducerea și adaptarea scenică: Alexandru Mihail
Scenografia: Maria Miu
Regia: Alexandru Mihail
Durata: 1h 30 min

Distribuția:
Nora: Oana Pellea
Torvald: Vlad Ivanov
Anne Marie: Victoria Cociaș
Emmy: Catinca Maria Nistor

Foto: Dragoș Ivan

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.