Obiceiuri necurate de Tom Smith, in premiera la Teatrul Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/obiceiuri-necurate-de-tom-smith-in-premiera-la-teatrul-bulandra/

Spectacolul „Obiceiuri necurate” de Tom Smith, în regia lui Mihai Constantin, va fi prezentat în premieră miercuri, de la ora 19,00, la Sala Ciulei a Teatrului Bulandra. Din distribuţie fac parte Gelu Niţu, Victoria Dicu, Steliana Bălăcianu, Corina Moise, Andrei Runcanu, Thomas Ciocşirescu, Andreia Mateiu, Alina Vior. Scenografia este semnată de Iza Tartan, iar lighting […]

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2012

Spectacolul „Obiceiuri necurate” de Tom Smith, în regia lui Mihai Constantin, va fi prezentat în premieră miercuri, de la ora 19,00, la Sala Ciulei a Teatrului Bulandra.

Din distribuţie fac parte Gelu Niţu, Victoria Dicu, Steliana Bălăcianu, Corina Moise, Andrei Runcanu, Thomas Ciocşirescu, Andreia Mateiu, Alina Vior. Scenografia este semnată de Iza Tartan, iar lighting designul este realizat de Alexandru Darie, informează un comunicat al Teatrului Bulandra remis luni.

”Construită ca o veritabilă farsă shakespeariană, piesa ‘Obiceiuri necurate’ reprezintă o incursiune într-un univers monahal distorsionat. Înlănţuirea de situaţii tragicomice împinse uneori până la limita absurdului creează o poveste care urmăreşte prezentarea şi demascarea ipocriziei clericale. Nu are conotaţii teologice, unicul său scop fiind acela de a dezvălui latura profund umană a celor care se declară supuşi Bisericii pentru tot restul vieţii. O sarabandă de evenimente comice până la absurd ce transmit un mesaj cald, pozitiv, optimist şi nobil”, se arată în prezentarea spectacolului făcută de Teatrul Bulandra.

Tom Smith, născut în 1969 în Rochelle, Illinois, este un dramaturg american, fiind deopotrivă şi regizor şi profesor de artă teatrală. Printre piesele sale se numără „Drinking Habits” („Obiceiuri necurate”, piesa căreia i s-a decernat în 2004 premiul „Robert J. Pickering”, pentru excelenţă în dramaturgie), „Autumn’s Child” – 2005, „End of Meal” – 2005, „Dangerous” – 2005, „Aunt Raini” – 2008, „Life as a Springer Show” – 2009, „Eurydice and Orpheus” – 2010.

Dramaturgului i s-au decernat numeroase premii importante – „ATHE Playworks Award”, „Richard Odlin Award”, „Seattle Footlight Award”.

În calitate de regizor, Tom Smith a regizat piese în Missouri, Seattle, Washington, Colorado, New Mexico.

Sursa: Agerpres

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.