Oidip, spectacol sold-out la Festivalul Naţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/oidip-spectacol-sold-out-la-festivalul-national-de-teatru/

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie şi reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu): miercuri, 29 octombrie, ora 21:00 şi joi, 30 octombrie, ora 18:00.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2014

Trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu se va afla în turneu la Bucureşti, în perioada 26 – 31 octombrie pentru a prezenta spectacolele „Mozart Steps” şi „Oidip” în cadrul selecţiei oficiale a Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

La numai o săptămână după punerea în vânzare a biletelor, organizatorii au anunţat că ambele reprezentaţii sunt sold-out. „Oidip” este o întoarcere, cum spune regizorul, la mai vechile sale preocupări pentru tragic. Este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în spiritul marilor maeştri, o tălmăcire actuală a unui destin de legendă.

Publicul bucureştean va avea ocazia să vadă o creaţie în care actorii TNRS explorează zona teatrului-dans în spectacolul „Mozart Steps”, luni, 27 octombrie, ora

Mozart Steps, TNRS

Mozart Steps, TNRS

20:30, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni. „Mozart Steps” este un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu care combină muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană.

Nu mai puţin de 30 de performeri vor evolua pe scenă, atât actori de la secția română și secția germană a Teatrului Național din Sibiu, cât și studenți de la Secția de Actorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014. În cele 10 zile de festival vor avea loc 83 de reprezentații ale unor spectacole din București şi din țară, precum şi alte evenimente: expoziții, conferințe, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, spectacole de teatru de televiziune.

Foto: Oidip – Sebastian Marcovici, Maria Stefanescu, tnrs.ro

11
/02
/16

Cea de-a 66–a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin debutează în această seară. Prestigiosul eveniment din capitala Germaniei va fi deschis de cel mai recent lungmetraj al fraților Coen “Hail, Caesar!”. De altfel este pentru a doua oară când un film al fraților Coen este proiectat în deschiderea Berlinalei, prima dată fiind în urmă cu cinci ani, în 2011, cu “True Grit”.

10
/02
/16

Pasionat de muzica clasică și de jazz, Gelu Nițu joacă într-un spectacol inspirat din viața unuia dintre compozitorii săi preferați, Paganini. Povestește despre cum a lucrat cu regizorul american Mick Davis, despre rolurile din teatru și despre relația cu publicul. 

10
/02
/16

Pentru prima oară în 45 de ani, publicul din toate colțurile lumii va avea ocazia de a vedea documentarul captivant și intim din 1971 regizat de Lawrence Schiller și L.M. Kit Carson, THE AMERICAN DREAMER, care îl urmărește pe Dennis Hopper pe culmile succesului, imediat după lansarea Easy Rider.

10
/02
/16

Orchestra Filarmonicii din Berlin, situată în top zece al celor mai bine cotate orchestre din lume și desemnată în anul 2008 drept “cea mai bună orchestră din lume” (The Gramophone) deschide ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, cu două concerte care vor avea loc pe 31 august și pe 1 septembrie 2019.

09
/02
/16

Mustang, regizat de Deniz Gamze Ergüven, a primit premiul pentru cel mai bun film al anului în cadrul celei de-a 21-a ediții a Premiilor Lumieres, premii care deschid calea spre premiile Cesar (26 februarie).

09
/02
/16

Nominalizat de șapte ori la Premiile Grammy, Omar Sosa este un artist exact așa cum e Cuba. O insulă între trei continente ale muzicii, care reușește să-și definească o identitate distinctă. Va concerta pe 30 iunie, la București, în cadrul Jazz Night Out.

09
/02
/16

Matt Damon, nominalizat la Oscar pentru rolul din "The Martian", revine în rolul agentului Jason Bourne, la aproape un deceniu de la ultima apariție a lui Damon în acest rol. Trailerul filmului a fost lansat imediat după încheierea primului sfert al Super Bowl, oferind fanilor primele imagini ale colaborării lui Matt Damon cu regizorul Paul Greengrass în al cincilea film al seriei.

09
/02
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 10 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la lansarea romanului Firida Ruşinii de Ismail Kadare, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei", coordonată de Denisa Comănescu. Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman“, scris de Ismail Kadare în anii ’70, care îi oferă prilejul unei meditații asupra opresiunii și a terorii într-un stat totalitar.

08
/02
/16

Jules Verne s-a născut în 8 februarie, la Nantes, Franța. Pe vremea când nu exista internet, când nu erau milioane de canale tv și când telefoanele mobile erau doar născociri SF, mulți părinți le citeau seara copiilor și acesta era un obicei de familie. În această seară, de la ora 20.10, la TVR 2, iubitorii teatrului pot viziona piesa "Castelul din Carpaţi", adaptare după Jules Verne.

08
/02
/16

POINT anunță premiera spectacolului Menajeria de sticlă, în regia Alexandrei Penciuc, o abordare complet nouă a cunoscutului text scris de Tennessee Williams. Dacă ne-am putea întoarce, dacă am putea schimba ceva din trecut, sau dacă am putea să fim prezenţi când am lipsit. S-ar schimba cursul lucrurilor?