Olga Tudorache împlineşte astăzi 84 de ani! Născută la 11 octombrie 1929, la Oituz, judeţul Bacău, Olga Tudorache a impresionat publicul prin roluri complexe atât în teatru, cât şi în film.
Un articol de Andrada Văsii|11 octombrie 2013
Olga Tudorache împlinește astăzi 84 de ani! Născută la 11 octombrie 1929, la Oituz, județul Bacău, Olga Tudorache a impresionat publicul prin roluri complexe atât în teatru, cât și în film.
Olga Tudorache a jucat pe scena teatrului Metropolis în producția „Pește cu mazăre”, spectacol pe care l-a și regizat. „Pește cu mazăre” este un spectacol vibrant, plin de farmec, umor amar şi luciditate, în care aţi putut s-o vedeţi pe Olga Tudorache desfășurând un adevărat tur de forță.
I s-a alăturat actriţa Tamara Crețulescu, într-o poveste a zilelor noastre, plină de tandrețe, care vorbește despre sufletul femeii și frământarile ei. O dramă a incompatibilității, cu o intrigă simplă, plină de adevăr și de emoție artistică, scrisă cu nerv și puternic fior dramatic.
Olga Tudorache încă învaţă tainele meseriei de actor
Marea actriță a absolvit în 1951 Institutul de Teatru. Din acel an și până în 1966, Olga Tudorache a fost nelipsită de pe scena teatrului Tineretului din București. Din 1976 a fost angajată în funcţia de conferențiar universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, la catedra de actorie. În 1990 a devenit profesor și a modelat șase promoții de actori până la pensionare, în anul 1997.
Chiar dacă a cunoscut succesul pe scenă și a jucat mai mereu cu sala plină, Olga Tudorache declara pentru Formula AS că altul este cel mai mare succes al ei în viață: „Cel mai mare succes din viața mea, cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea… (Olga nu se poate stăpâni și plânge cu suspine)… este băiatul meu, pe care l-am avut cu actorul Cristea Avram. Şi aici am avut noroc. Eu nici n-am știut când a trecut prin școală şi el a fost mereu șef de promoție. Sunt minunați amândoi, și el, și nepotul meu, fiul lui. Succesele cele mai mari le-am avut în viață, nu pe scenă.”
Olga Tudorache a jucat la TNB în spectacolul „Regina Mamă“
Primul său rol pe scena teatrului Tineretului din București a fost Valea, în spectacolul „Dealul Vrăbiilor, de Simukov. Din 1951 și până acum, Olga Tudorache încă mai consideră că are de învățat. Aceasta este o actriță complexă, care nu a încetat să își uimească publicul de fiecare dată când pășește pe scenă.
Referitor la meseria de actor, Olga Tudorache declara următoarele: „În meseria noastră învățăm veșnic. Actorul, chiar dacă nu are la activul său o carieră îndelungată, trebuie să se simtă mereu ca la primul rol, să aibă starea de spirit a unui ucenic. Actoria e o meserie de disciplină. Ca milităria. Trebuie să faci un lucru atunci când ți se cere. Fără talent nu ajungi la meseria de actor, fără disciplină nu poți să o practici.“
La mulți ani, mare doamnă a teatrului românesc! La mulți ani, Olga Tudorache!
Foto credit: TNB, Cinemagia, poze Olga Tudorache