Omagiu marilor actori
https://www.ziarulmetropolis.ro/omagiu-marilor-actori/

Un „omagiu adus marilor actori”, spectacolul Quartet – cu regretaţii Florina Cercel şi Damian Crâşmaru va fi difuzat online gratuit în această seară la Teatrelli.

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2020

Spectacolul „Quartet”, în regia lui Dan Tudor, după un text de Ronald Harwood spune povestea a patru mari artiști de operă care ajung într-un azil și pregătesc o reprezentație din „Rigoletto” pentru colegii lor, în cinstea zilei lui Verdi. „Quartet” îi are în rolurile principale pe regretații Florina Cercel și Damian Crâșmaru, alături de alte două nume reputate ale teatrului românesc: Adela Mărculescu și Costel Constantin. Înregistrarea spectacolului va putea fi urmărită online gratuit pe www.teatrelli.com, în această seară, în intervalul orar 18.00 -23.00, în cadrul seriei speciale Teatrelli online.

Caracterizat drept „spectacolul din vremea înțelepciunii” (Andrei Crăciun, Ziarul Metropolis), „Quartet” este difuzat în cadrul seriei speciale Teatrelli online ca un omagiu adus celor doi actori Florina Cercel și Damian Crâșmaru, care interpretează alături de alți doi actori-emblemă Adela Mărculescu și Costel Constantin. Spectacolul este prima producție a Teatrelli, a cărui premieră a avut loc în martie 2014 și care s-a jucat ultima oară pe 31 martie 2019. Povestea din „Quartet” este un adevărat elogiu adus artiștilor, a căror bucurie de a „arde” în fața publicului de oriunde rămâne nealterată de-a lungul timpului. Scenografia spectacolului este semnată de Corina Grămoșteanu, iar muzica originală de Vlaicu Golcea.

„Quartet a deschis stagiuni extraordinare de teatru adevărat, afirmând, mărturisind, confirmând și adeverind iar și iar talentul, bucuria, dăruirea, emoția întru admirație, cunoaștere, sensibilitate și entuziasm, reciprocitate între artiști și public, întru-un teatru discret, elegant… și totul într-o duminică, 2 martie 2014, când a avut loc premiera. Quartet, spectacolul de naștere a unui nou teatru, este emblematic pentru ceea ce va fi acesta. Într-un decor minimal se desfășoară viața unor foste celebrități, astăzi, aflate într-o casă de bătrâni. Este despre viața artistului, dincolo de scenă și dincolo de anii de glorie. Este senectutea care nu se vrea strivită, frântă, supusă în fața vieții. Emblematic început, nu-i așa? Nimic din ce este adevăr, putere, credința nu va pieri. Asta a înțeles, în primul rând, tânărul și mult talentatul actor și regizor Dan Tudor. Știți ce este însă dureros astăzi, ce frânge ușor bucuria acestei revederi? Că doi dintre marii noștri prieteni ne privesc de acolo de sus: Florina Cercel și Damian Crâșmaru. Un singur lucru știu sigur: că foste glorii nu sunt nici ei, și nici noi, Costel Constantin și cu mine. Și cu falsă sau nu modestie îmi voi aduce mereu aminte de cronica din Revista Teatru a dragei noastre, a tuturor, Natalia Stancu: Quartet cu ași de cursă lungă. Mai avem vreme, așadar. Adevăratul spectacol nu piere, cursa e lungă”, povestește actrița Adela Mărculescu.

Teatrelli continuă astfel să ofere în cadrul campaniei #StămAcasă  evenimente și producții teatrale unice prin intermediul seriei speciale Teatrelli online.

„Quartet” va fi difuzat în această seară, pe www.teatrelli.com, în intervalul orar 18 – 23.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.