Only Lovers Left Alive va fi proiectat în premieră la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/only-lovers-left-alive-va-fi-proiectat-in-premiera-la-bucuresti/

Jim Jarmusch şi filmele cu vampiri – două alăturări care păreau improbabile până la Only Lovers Left Alive, pelicula proiectată anul acesta în competiţia Festivalului de la Cannes. Pelicula va fi proiectată în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest.

Un articol de Andrada Văsii|14 octombrie 2013

Jim Jarmusch și filmele cu vampiri – două alăturări care păreau improbabile până la Only Lovers Left Alive, pelicula proiectată anul acesta în competiția Festivalului de la Cannes. Producţia va fi proiectată în premieră în România, la Les Films de Cannes à Bucarest.

„Vampirii n-au fost niciodată mai cool, mai cultivați și, sincer vorbind, mai umani ca în comedia romantică a lui Jim Jarmusch”, scria de curând „Vanity Fair”.

Pentru revista „The Hollywood Reporter”, Only Lovers Left Alive este „cel mai bun film al lui Jim Jarmusch din ultimii ani, cel mai probabil de la Dead Man, din 1995”.

Tom Hiddleston și Tilda Swinton au rolurile a doi vampiri sofisticați a căror istorie de amor durează de cel puțin câteva secole.

Actualmente, el este un muzician underground profund deprimat din cauza drumului pe care a apucat-o omenirea, ea e o femeie puternică și enigmatică care locuiește în Tanger. Când se reîntâlnesc, idila lor e perturbată de sosirea surorii ei mai mici (Mia Wasikowska), o tânără pe cât de extravagantă, pe atât de incontrolabilă.

Les Films de Cannes à Bucarest aduce Only Lovers Left Alive

Jim Jarmusch este unul dintre cei mai celebrați autori de film contemporani. Original, idiosincratic, minimalist, cu un umor negru inconfundabil, Jarmusch a regizat filme de referință ca Stranger than Paradise (1984), Down by Law (1986), Mystery Train (1989), Night on Earth (1991), Dead Man (1995), Coffee and Cigarettes (2003) sau Broken Flowers (Marele Premiu la Cannes, 2005).

O melodramă captivantă, superb jucată, cu doi actori fermecători în rolurile principale – Tahar Rahim și Léa Seydoux – este şi Grand Central, regizată de Rebecca Zlotowski, care va întregi programul deschis de Only Lovers Left Alive.

Producția proiectată în secțiunea Un Certain Regard la Cannes și adusă în premieră la București a primit atenție specială din partea criticii internaționale, care a descris-o drept una dintre cele mai frumoase reveniri la Cannes, după debutul cu Belle épine (inclus în Semaine de la Critique 2011).

Ovaționat la premiera canneză, Grand Central – dramă socială și pasionant film de dragoste – s-a plasat printre favoriții secțiunii la premii. Acțiunea este plasată într-o centrală nucleară, unde un tânăr angajat se îndrăgostește de frumoasa soție a unui coleg.

Cinefilii români sunt invitați să-i întâlnească la această ediție a Les Films de Cannes à Bucarest pe doi dintre cei mai influenți critici de film ai momentului: Scott Foundas, de la „Variety”, și Nick James, redactorul-șef al prestigioasei revistei britanice „Sight & Sound”. Cei doi critici se vor întâlni cu studenții școlilor de film și vor introduce și modera discuțiile pe marginea câtorva filme din programul completat de Only Lovers Left Alive.

Scott Foundas este chief film critic al publicației americane „Variety”, poziție pe care a ocupat-o anterior la renumita revistă „Village Voice”.

Citiţi şi: Cele mai aşteptate filme ale anului 2013

Între 2010 și 2012, a ocupat funcția de director adjunct de programe pentru Film Society du Lincoln Center, fiind în același timp contributing editor al revistei „Film Comment” și membru al comitetului de selecție al New York Film Festival. Articolele sale au apărut și pe Indiewire.com sau în „The New York Times”. Este consultant special al Festivalului de la Cannes și membru al National Society of Film Critics din SUA.

 Only Lovers Left Alive Tilda Swinton

Tilda Swinton, în filmul Only Lovers Left Alive

Nick James este redactorul-șef al „Sight & Sound”, una dintre cele mai influente publicații din lume dedicate cinematografiei, editată de British Film Institute. De-a lungul timpului, Nick James a scris articole despre film, literatură și artă pentru „The Guardian”, „The Observer”, „The Independent”, „US Vogue”, „Time Out”, „The London Review of Books” și „The Literary Review”. În 2011, a primit o medalie specială din partea Telluride Film Festival, în numele „Sight & Sound”, pentru remarcabila contribuție a revistei în lumea filmului.

Info:

Cei interesați își pot cumpăra în avans bilete, separat pentru fiecare dintre cele trei cinematografe: pentru Cinema Studio, de la casieria cinematografului.

Foto credit: Les Films de Cannes à Bucarest, filmul Only Lovers Left Alive

18
/01
/16

Sezonul premierelor cinematografice românești va fi deschis de un thriller 100% ardelenesc. Este vorba despre cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crișan, „Orizont”, care va rula pe marile ecrane din 12 februarie 2016.

18
/01
/16

Christian Bale a abandonat proiectul cinematografic despre viața constructorului de mașini Enzo Ferrari, pe care plănuiește să-l regizeze Michael Mann. Actorul galez în vârstă de 41 de ani a fost obligat să renunțe la film din cauza riscului de a-și asuma din nou o mare transformare fizică.

18
/01
/16

Actorul american Sean Penn a asigurat că interviul său cu traficantul de droguri mexican, Joaquín El Chapo Guzmán, a eșuat pentru că nu scos la suprafață dezbaterea de fond privind războiul împotriva drogurilor, ceea ce era principala sa intenție

16
/01
/16

CRONICĂ DE FILM Deşi o vizionare pe un cât mai mare ecran de cinema nu e de lepădat, „The Revenant”, noul film al lui Iñárritu, suferă de mania monumentalităţii: fiecare secvenţă pare realizată pentru a asalta spectatorul printr-un naturalism care devine un simplu scop în sine, nu un mijloc spre altceva.

15
/01
/16

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Centrul Cultural Casa Artelor sector 3 organizează, astăzi, cu începere de la ora 19,00, recitalul extraordinar de poezie și muzica intitulat Eminescu — om, geniu și sfânt. Recitalul va fi susținut de către doi mari artiști ai scenei românești, renumitul actor Dorel Vişan şi apreciatul muzician Ionu - Bogdan Ștefanescu, singurul artist din România care cânta pe Flautul de Aur Muramatsu.

14
/01
/16

Născută la 14 ianuarie 1941, la Bascom, Florida (SUA), Faye Dunaway împlineşte, astăzi, 75 de ani. Pe marele ecran s-a făcut remarcată cu rolurile din ''Bonnie and Clyde'' - în care a jucat alături de Warren Beaty și Gene Hackman, fim pentru care a primit o nominalizare la Oscar (1968) la categoria cea mai bună actriță în rol principal -, ''The Thomas Crown Affair'' și ''Chinatown''.

13
/01
/16

Câştigătorii prestigioaselor Globuri de Aur (2016) au avut parte de o şedinţă foto inedită, fiind imortalizaţi în alb şi negru de olandezii Inez van Lamsweerde și Vinoodh Matadin. (Foto: Globurile de Aur 2016 – Instagram)

13
/01
/16

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme din Ungaria (MaNDA) iniţiază în 2016 o serie de proiecţii ce are menirea să prezinte, cu scop educativ, istoria filmului maghiar. În 2016 se împlinesc 120 de ani de la prima proiecţie de film din Budapesta şi de la deschiderea primului cinematograf în Budapesta, iar cu ocazia aniversării milenare s-a filmat primul film în Ungaria.

12
/01
/16

CRONICĂ DE FILM „The Hateful Eight”/„Cei opt odioşi”, noua nebunie autoreferenţială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un puternic film politic, camuflat sub forma unui western în care sângele acaparează treptat şi fără ezitare ecranul.

11
/01
/16

CRONICĂ DE FILM Debut multipremiat și amplu discutat al regizoarei Deniz Gamze Ergüven, „Mustang” (2015) suferă de lipsă de subtilitate în încercarea de a livra un discurs despre aspirația spre libertate și despre ciocnirea dintre tradiție și modernitate.