„Ouăle lui Tarzan”. Planeta oamenilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/ouale-lui-tarzan-planeta-oamenilor/

CRONICĂ DE FILM Noul documentar al lui Alexandru Solomon, „Ouăle lui Tarzan”, filmat în Abhazia, în special la un institut de experimente pe maimuţe iniţiat de sovietici în anii `20, este foarte probabil şi cel mai ambiţios film al său.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 septembrie 2017

În câteva din puținele secvențe expresioniste, aparatul de filmat surprinde în plan-detaliu, în ralanti, privirea tristă a maimuțelor. E ca și cum le-ar fi oferită singura șansă de a le comunica oamenilor durerea de a trăi în cuști reci de fier și de a fi supuse experimentelor.

Suntem la un centru de primatologie la Suhum – fostă glorie a URSS, acum un institut aproape decăzut -, în regiunea separatistă georgiană Abhazia. O republică autonomă ce și-a declarat unilateral independența, recunoscută însă (aproape) doar de Rusia. Un teritoriu fără o identitate clară, suspendat parcă în timp.

Ieșind din România și din trecutul sau actualitatea ei, cunoscutul regizor Alexandru Solomon merge în Abhazia pentru a filma acest institut, deschis de sovietici în anii `20, și pe câțiva dintre angajați – vârstnici și tineri, într-o opoziție între generații menită a evidenția și mai mult permanentul dialog dintre istorie și prezent, un contrast între mentalități și credințe diferite, între ateismul vechilor oamenilor de știință și religiozitatea timidă a tinerilor cercetători. Și oferă foarte probabil cel mai ambițios documentar al său, datorită numeroaselor straturi de interpretare pe care le deschide.

Extensie a unei priviri curioase ajunse într-un loc nou, deopotrivă exotic și familiar, camera pornește în debutul filmului într-o incursiune pe străzile orașului, pentru a obișnui spectatorul cu spațiul (în timp ce pe coloana sonoră o voce de bărbat povestește o legendă despre cum a creat Dumnezeu această bucată de pământ), și se oprește la statuia de dimensiuni impresionante ce înfățișează o gorilă din anii de glorie ai centrului.

În timpul Uniunii Sovietice, aflăm de la ghidul unui mic muzeu, institutul găzduia mii de maimuțe, de diferite specii, folosite pentru experimente în domeniul medical, inclusiv de încetinire a îmbătrânirii. Acum au mai rămas doar câteva sute, iar institutul abia supravieţuişte, între clădiri sărace sau de-a dreptul distruse de războiului pentru independenţă de la începutul anilor `90.

Legenda spune că savantul care a înființat instituția, Ivanov (ajuns la rândul său în anii terorii în Gulag), și-ar fi dorit crearea unei specii hibrid prin inseminarea unei maimuțe cu spermă de la om. Dar și că sovieticii ar fi dus ulterior mai departe utopia, propunându-și chiar inseminarea unei femei cu spermă de la o gorilă.

Însă nu investigarea şi dovedirea unei astfel de piste sunt miza lui Alexandru Solomon. Și nici de a ne apropia foarte mult de câteva personaje centrale, pentru a le afla poveştile de viaţă. Cineastul pornește de la institut pentru a trasa portretul mai larg al unui unui oraș, al unui teritoriu, al unei minorități, al unui aparent no man`s land fără perspectivă, într-o structură dramaturgică pe care el însuşi o numeşte corală, în care renunţă, surprinzător, la orice comentariu din off şi nu se mai pune în faţă într-o naraţiune la persoana întâi ca până acum.

Dar şi pentru a lega prezentul de trecut – pentru a exprima vizual o astfel de legătură, Alexandru Solomon proiectează pe cuștile cu maimuțe și pe pereți fragmente de arhivă cu activitatea institutului , într-o suprapunere a două timpuri istorice.

Fascinantă la „Ouăle lui Tarzan” este încărcătura sa filozofică, de meditație asupra istoriei și asupra ştiinţei, asupra utopiilor cu care s-a lăsat ispitit omul de-a lungul timpului, uneori cu consecinţe tragice.

Nu atât despre maimuţe este vorba în „Ouăle lui Tarzan”, cât despre om. Pentru că institutul de primatologie aflat în centrul filmului funcţionează ca o metaforă pentru fostul totalitarism comunist şi pentru prăbuşirea acestuia, fenomene ale căror urmări încă sunt vizibile. În fond, prima victimă a experimentelor radicale ale istoriei a fost omul. „Omul nou” – utopia comunismului.

Este paralela care traversează subteran de la un cap la altul extraordinarul documentar al lui Solomon, unul din cele mai bune filme româneşti ale anului.

„Ouăle lui Tarzan” va ajunge în cinematografe începând cu 6 octombrie, fiind distribuit de Micro Film.

19
/08
/19

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elvețieni acordați de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câștigător în cinematografele din Franța.

16
/08
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in... Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american - finalul anilor `60.

16
/08
/19

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul. Competiția internațională cu secțiunile  - Time Stand Witness, The Road not Taken și Acts of Rebellion -  cuprinde 30 de filme, din 15  țări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 - 8 septembrie 2019.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.

15
/08
/19

Raoul Taburin este un geniu al bicicletelor. Poate depista orice defecțiune doar folosindu-și auzul. Puțini ar crede că Raoul ascunde un secret care îl bântuie și pe care a tot încercat să-l împărtășească: în ciuda experienței sale de mecanic, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN, o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului, imaginată de scenaristul filmului Amélie, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 august.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

10
/08
/19

Evenimentul FILME ÎN AER LIBER a început marți, 6 august, pe Faleza Cazino din Constanța, într-un nou sezon de cinema în aer liber, care va avea loc până pe 18 august. Anul acesta este programată o selecție specială, ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.