OVIDIU – Exilatul de la Pontul Euxin. Ne auzim la Metropolis!
https://www.ziarulmetropolis.ro/ovidiu-exilatul-de-la-pontul-euxin-ne-auzim-la-metropolis/

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România, în parteneriat cu Teatrul Metropolis din Bucureşti, organizează luni, 13 noiembrie 2017, de la ora 11.00, în Cafeneaua radiofonică de la Teatrul Metropolis, str. Mihai Eminescu, nr.89 – audiţia cu public, în avanpremieră, a spectacolului: OVIDIU – Exilatul de la Pontul Euxin – o biografie poetică dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso.

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2017

Scenariul- după TRISTELE  şi PONTICELE – Emil Boroghină. Traducerea: Teodor Naum. În rolul lui OVIDIU – Emil Boroghină. Dă glas unor gânduri din zilele noastre – Ilinca Tomoroveanu. Scenariul radiofonic şi regia artistică: Gavriil Pinte.

Spectacolul se va difuza în premieră, marţi, 21 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Radio România  Cultural, în cadrul proiectului Biografii, memorii.

În 2017 se împlinesc 2000 de ani de la moartea „poetului iubirilor gingaşe”, exilat la Pontul Euxin.  Pe malul Mării Negre, Ovidiu – considerat primul nostru poet –  avea să-și scrie ultimele opere, Tristele și Ponticele. Tot aici avea să moară.

Reputatul om de teatru Emil Boroghină  a realizat un recital, scenariul său fiind alcătuit exclusiv din poeme cuprinse în aceste ultime opere; poeme-epistole expediate de poet la Roma, unor prieteni și soției sale.

Regizorul Gavriil Pinte a conceput un spectacol radiofonic, pornind de la scenariul alcătuit de Emil Boroghină, adaptându-l şi completându-l cu informații despre Ovidiu, despre exilul său, despre contextul istoric și geografic.

Personalitatea, fantezia creatoare, umorul fin, perfecțiunea formală a stilului poetului, sunt conturate prin rostirea strălucită a lui Emil Boroghină, susținută de universul sonor gândit de regizorul Gavriil Pinte, împreună cu  echipa de creație, într-un spectacol tulburător.

Asistenţa tehnică: Mariana Epure de la Radio România Oltenia Craiova. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Redactor şi coordonator al proiectului Biografii, memorii: Magda Duţu.

Ne auzim la Metropolis!

Foto: Ovidiu – facebook

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.