PARAZIT, filmul coreean fenomen cu 6 nominalizări la Oscar, în cinematografele Cinema City
https://www.ziarulmetropolis.ro/parazit-filmul-coreean-fenomen-cu-6-nominaliz%c4%83ri-la-oscar-%c3%aen-cinematografele-cinema-city/

Parazit/ Parasite, filmul fenomen al cineastului coreean Bong Joon-Ho, scrie istorie la Oscar, devenind prima producţie din Coreea de Sud nominalizată atât la categoria Cel mai bun film străin, cât şi la categoria Cel mai bun film. A doborât recorduri de box-office în întreaga lume, a câştigat Palme d’Or la Cannes 2019, iar din 31 ianuarie rulează în 26 de cinematografe Cinema City din întreaga ţară, în cadrul unui eveniment dedicat Oscarurilor.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2020

Distribuit pe marile ecrane din România de Independența Film încă din noiembrie 2019, Parazit își continuă circuitul cinematografic printr-o serie de proiecții speciale organizate de Cinema City în 26 de cinematografe din Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, București, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Râmnicu Vâlcea.

Programul proiecțiilor este disponibil aici: bit.ly/Parazit_CinemaCity

Scris și regizat de Bong Joon-Ho, reprezentant al noului val sud-coreean, apreciat pentru originalitatea filmelor sale (Mother, Okja sau Snowpiercer), Parazit este o versiune modernă a luptei de clasă, o comedie neagră plină de suspans și “un exemplu superb despre cum o poveste bine spusă, cu personaje vii, poate tăia până la os şi te poate lăsa pe gânduri zile în şir” (Time Magazine).

Familia lui Ki-taek, alcătuită din patru membri, este una unită, dar toți sunt șomeri, cu perspective sumbre în viitorul apropiat. Fiul, Ki-woo, este recomandat de către un prieten, student la o universitate prestigioasă, pentru meditații foarte bine plătite, ceea ce naște speranța unui venit constant. Purtând pe umeri povara așteptărilor familiei, Ki-woo se îndreaptă către casa familiei Park pentru un interviu. Sosit la locuința domnului Park, proprietarul unei companii globale de IT, Ki-woo o întâlnește pe frumoasa Yeon-kyo, tânăra stăpână a casei. Însă, după această primă întâlnire între cele două familii, un șir întreg de situații neprevăzute urmează să se pună în mișcare, din care nimeni nu iese nepătat.

Cele șase nominalizări la Oscar – cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun film străin, cel mai bun scenariu original, cel mai bun design de producție și cel mai bun montaj – au propulsat filmul pe lista scurtă a producțiilor cu șanse de câștig atât la categoria Cel mai bun film străin, cât și la categoria Cel mai bun film, pe care s-au regăsit de-a lungul istoriei Premiilor Oscar doar cinci producții străine.

O miniserie bazată pe lungmetrajul sud-coreean Parazit, premiat cu Palme d’Or, Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin și marele premiu al Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild), este pregătită de HBO.

Independenţa Film este casa de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase. Printre filmele distribuite de Independența Film în perioada următoare se regăsesc: Il traditore (r. Marco Bellochio), Sorry We Missed You (r. Ken Loach), La Belle Époque (r. Nicolas Bedos) și Beanpole (r. Kantemir Balagov).

05
/03
/15

CRONICĂ DE CARTE Apărută recent în limba română la editura UNATC Press, „Note despre cinematograf” a lui Robert Bresson este la fel ca stilul filmelor marelui şi neîncadrabilului cineast: suplă, austeră, fără ornamente inutile şi mereu în căutarea esenţei cinematografului.

05
/03
/15

Costumele personajelor principale din filmul “AFERIM!”, regizat de Radu Jude, pot fi văzute începând de astăzi la AFI Palace Cotroceni din București (strada Vasile Milea nr 4). Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului XIX.

05
/03
/15

Documentarul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va fi proiectat în premieră nord-americană la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Tribeca de la New York, în secţiunea Viewpoints, care, anul acesta, se concentrează pe tema identităţii.

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".