Patru fondatori de credințe religioase, mai puțin cunoscuți publicului larg
https://www.ziarulmetropolis.ro/patru-fondatori-de-credinte-religioase-mai-putin-cunoscuti-publicului-larg/

Figuri ca Buddha, Moise, Isus Hristos sau Mohamed ne sunt cu siguranţă familiare.

Un articol de Cristian Vechiu|1 aprilie 2020

Toți patru pot fi considerați fondatori ai unor tradiții religioase influente și încă practicate, dar în afară de ei în istoria religiilor regăsim mai multe personaje ale căror învățături morale au avut sau încă mai au un impact major în anumite regiuni ale lumii. În cele ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă a patru fondatori de credințe religioase mai puțin cunoscuți publicului larg.

Mahavira (cunoscut și sub numele de Vardhamana) a fost fondatorul tradiției jainiste. Născut la finalul secolului al VI-lea î. Hr., învățăturile ascetice ale lui Mahavira au dus la ruptura de hinduismul brahmanic, predominant la acel moment în India. Doctrina jainistă se bazează și în prezent pe perceptele lui Mahavira morale și spirituale consolidate de:

Non-violență

A spune întotdeauna adevărul

A nu fura

Abstinența de la plăcerile lumii pentru călugări și loialitatea pentru cei căsătoriți

Practicarea detașării față cele lumești pentru laici și lipsa proprietăților pentru călugări

Ca și în cazul budismului, scopul practicii ascetice este obținere eliberării (moksha). De altfel, Mahavira a fost contemporan cu Buddha și există în continuare dezbateri cu privire la posibilele influențe exercitate de mișcarea lui Mahavira asupra budismului timpuriu.

Guru Nanak (1469-1539) a fost fondatorul tradiției sikh (credință religioasă apărută în India, asemeni jainismului). Născut într-o familie de hinduși din nordul Indiei, Guru Nanak a călătorit intensiv după vârsta de 30 de ani, vizitând mai multe centre religioase (atât hinduse, cât și musulmane) ale țării natale, dar și din Orientul Mijlociu. Această perioadă formativă l-a influențat pe Guru Nanak să găsească o sinteză între curentele religioase dominante la acea vreme în India: hinduism și islam. De aici a rezultat o credință în unicitatea lui Dumnezeu (influența islamică) și în reîncarnare (inlfuența hindusă). Perceptele morale promovate de Guru Nanak și respectate în continuare în tradiția sikh sunt:

Adevărul și loialitatea

Puritatea

Auto-controlul

Generozitatea și întrajutoararea

Zarathustra (cunoscut și ca Zoroastru) a fost fondatorul uneia dintre cele mai influente tradiții religioase ale Antichității. Deși există încă dispute în privința perioadei în care a trăit Zarathustra, una dintre cele mai vehiculate ipoteze ne indică secolul al X-lea î.Hr. Născut într-un trib persan, Zarathustra a reușit să transforme vechea credință a iranienilor dintr-un politeism axat pe sacrificii ritualice într-un monoteism dualist. Revelația avută în jurul vârstei de 30 de ani a constituit factorul decisiv pentru mișcarea inițiată de Zarathustra. Mesajul reformator al lui Zarathustra a lăsat amprente nu doar în lumea persană de la acea vreme, ci ulterior și în spațiul iudeo-creștin. Doctrina morală a zoroastrismului se bazează pe întreita cale a adevărului:

Gânduri bune

Vorbe bune

Fapte bune

Mani (216-277) a fost un profet și lider religios născut în Persia, influențat de mai multe tradiții religioase: creștinism, zoroastrism și budism. Mișcarea religioasă inițiată de Mani a fost văzută adeseori ca o formă de erezie atât creștină, cât și zoroastriană. Tatăl său făcea parte dintr-o sectă iudeo-creștină (de sorginte gnostică), iar Mani a fost crescut în această tradiție până la vârsta de 24 de ani. În urma unei serii de revelații, Mani se decide să părăsească gruparea respectivă și călătorește intens în tot Orientul Mijlociu, ajungând până în India. Mesajul său religios reprezinta o formă de sincretism între creștinism, zoroastrism și budism. Autointitulat „apostol al lui Hristos”, Mani a pus bazele unei doctrine dualiste, în care bine și răul constituie două principii metafizice aflate într-o confruntare ancestrală. Înățătura morală maniheistă punea accent așadar pe

Puritate

Castitate

Regim alimentar vegetarian

Eliberarea sufletului din lumea materială

Cristian Vechiu este cercetător și lector al Fundației Calea Victoriei, unde susține cursul de Introducere în Istoria Religiilor.

29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

Page 1 of 3312345...102030...Last »