Pe cine (și de ce) admira Emil Cioran
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-cine-si-de-ce-admira-emil-cioran/

Cioran este perceput îndeobşte a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puţin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Răşinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciţii de admiraţie”.

Un articol de Andrei Crăciun|21 august 2019

Am recitit-o (varianta publicată la Humanitas în 2017), ca să vedem, totuși, spre cine mergea admirația sibianului.

Emil Cioran și Michaux

Acum vreo cincisprezece ani, Michaux își făcuse aproape un obicei să mă ia cu el la Grand Palais, unde se prezentau tot felul de filme cu caracter științific, unele bizare, altele pur tehnice, de neînțeles. Ca să spun drept, mai mult mă intriga interesul lui pentru aceste proiecții decât proiecțiile în sine. Nu pricepeam prea bine resortul unei atenții atât de tenace. Cum se face, mă tot întrebam, că un spirit atât de năvalnic întors spre sine însuși, cuprins de-o permanentă fervoare sau frenezie, se poate pasiona pentru demonstrații atât de meticuloase, de scandalos impersonale? D-abia mai târziu, meditând la explorările sale în universul drogului, am înțeles ce culmi de obiectivitate și rigoare poate să atingă. Mânat de scrupule, avea să ajungă până la fetișismul infirmului, al nuanței imperceptibile, psihologică sau verbală, reluată la nesfârșit cu o insistență precipitată. Să ajungi la delir prin aprofundare, acesta mi se pare secretul demersului său.

Emil Cioran și Maria Zambrano

Din clipa în care o femeie se consacră filozofiei, ea devine vanitoasă, agresivă și se comportă ca o parvenită. Arogantă și totuși nesigură, vădit uluită, e clar că domeniul acesta nu-i aparține. Cazul ei inspiră un sentiment de penibil, pe care însă nu-l încerci niciodată în prezența Mariei Zambrano.

M-am întrebat adesea care-i explicația și cred că pot răspunde: Maria Zambrano nu și-a vândut sufletul Ideii, ci și-a păstrat esența unică punând trăirea Insolubilului mai presus de meditația asupra lui – într-un cuvânt, a depășit filozofia…

 

Emil Cioran și Scott Fitzgerald

Luciditatea este, la unii, un dat primordial, un privilegiu, ba chiar un har. Nu au nevoie s-o dobândească, să aspire la ea: îi sunt predestinați. Toate experiențele lor concură la un același rezultat: își devin lor înșiși transparenți. Bolnavi de clarviziune, aceasta îi definește într-atât încât nu suferă din cauza ei. Trăiesc într-o criză permanentă, dar o acceptă în chip firesc: este o criză imanentă existenței lor. La alții, luciditatea vine ca un rezultat târziu, ca fruct al unui accident, al unei fisuri lăuntrice suferite la un moment dat. Până atunci, închiși într-o opacitate agreabilă, aderau la propriile evidențe fără a le cântări și fără să le bănuiască vidul. Iată-i acum deșteptați și parcă angajați fără voie pe calea cunoașterii; iată-i împleticindu-se printre adevăruri asfixiante, fără ca nimic să-i fi pregătit pentru ele. De-aceea își simt noua condiție nu ca pe o favoare, ci ca pe o „lovitură”. Nimic nu-l pregătise pe Scott Fitzgerald să înfrunte ori să îndure aceste adevăruri. Efortul lui a de la suporta nu-i totuși lipsit de patetism.

Acum vreo cincisprezece ani, Michaux își făcuse aproape un obicei să mă ia cu el la Grand Palais, unde se prezentau tot felul de filme cu caracter științific, unele bizare, altele pur tehnice, de neînțeles. Ca să spun drept, mai mult mă intriga interesul lui pentru aceste proiecții decât proiecțiile în sine. (Emil Cioran)

Foto: Fourbythreemagazine.com

08
/10
/20

Romanele „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „Oameni anxioși” de Fredrik Backman, din colecția „musai” a Editurii Art, și autobiografia lui Elton John, recent apărută în limba română la Editura Publica, sunt trei dintre recomandările de lectură pe care vi le propunem în această lună.

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!