„Peer Gynt” și „Carmina Burana”, într-o nouă montare pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/peer-gynt-si-carmina-burana-intr-o-noua-montare-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă premiera spectacolului „Peer Gynt” de Edvard Grieg şi „Carmina Burana” de Carl Orff. Reprezentaţiile cu titlu de premieră vor avea loc sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 18:00, duminică, 19 mai, începând cu ora 18:30 şi miercuri, 22 mai, începând cu ora 18:30.

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2019

Coregrafia spectacolului poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul și luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.

„Peer Gynt” de Edvard Grieg îl va aduce în fața publicului pe actorul Ion Caramitru, în calitate de invitat al primei scene lirice a țării. Partea a doua, „Carmina Burana” de Carl Orff va fi interpretată de către baletul, soliștii, corul și orchestra Operei Naționale București.carmina burana

Coregraful spectacolului vine cu o propunere inovatoare și îndrăzneață pentru montarea de pe scena Operei Naționale București, după cum însuși declară: „Pentru mine, cel mai răscolitor aspect al cantatei Carmina Burana este accepțiunea vulnerabilității și impotenței omenirii în fața destinului, cu schimbările sale constante. În ciuda acestui fapt, ființa umană, în atașamentul său disperat pentru viață, în zadar încearcă cu toată puterea să uite trecutul și să lupte împotriva sabiei lui Damocles ce îi atârnă deasupra capului. Prin miracolul naturii și al trezirii primăverii, prin dragostea de la forma-i cea mai pură la cea mai desfrânată, prin religie cu esența, incoerențele și chiar viciile sale, omenirea încearcă să găsească o cale de a supraviețui, nelăsându-se niciodată în voia destinului zdrobitor, mereu schimbător și implacabil.

Nu există o poveste propriu-zisă în „Carmina Burana”. Lucrarea  începe având pe scenă toți dansatorii ce se simt amenințați de puterea distrugătoare ce le stă deasupra capului.

A doua scenă ne aduce în prim plan 20 de bărbați prinși într-un dans  circular furios, mișcare ce reprezintă, de fapt, bătălia constantă și revolta oamenilor la nedreptatea destinului.

Următoarea secțiune a piesei vorbește despre bucuria oamenilor și despre venirea primăverii.  Patru cupluri se prind într-un dans senzual învăluiți de căldura soarelui, cărora li se alătură un grup de fete tinere, ce-și descoperă dorințele trupești. Scena se încheie cu un duo vital, plin de armonie și de bucuria vieții.

Următoarea parte, „În Tavernă”, vorbește despre toată dorința sexuală, aproape chinuitoare care stăpânește întreg cadrul coregrafic. Datorită climatului religios marcat de violență, agresiune și ură, atmosfera de  reprimare devine pregnantă, fiind reprezentată în acest tablou printr-un  rol masculin și un trio de călugări. Scenele ce urmează sunt o continuare a dorințelor trupești prezente în această secțiune.

Următoarea secțiune, dimpotrivă, vorbește despre iubire sau, mai bine zis, despre dorința puternică a dragostei rămasă neîmplinită. Trei solo-uri diferite prezintă aceste stări de melancolie, tristețe și visare.

În ultima parte a lucrării coregrafice, o prezență episodică și misterioasă, Fortuna, devine acum dominantă. Ea este enigmatică, cu o natură duală. Ridicată ca un idol, ea este recunoscută ca fiind suveranul tuturor destinelor umane. După ieșirea ei, omenirea este din nou forțată să se dizolve în fața forței atotputernice , amenințătoare care apasă deasupra întregii omeniri , închizând baletul  așa cum a început, într-o revenire ciclică a evenimentelor.

(Imagine și montaj: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Carmina Burana, Peer Gynt – facebook

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

28
/06
/20

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 - 31 iulie într-un nou format.