Penelopa în iarnă, la Muzeul Național de Artă Contemporană
https://www.ziarulmetropolis.ro/penelopa-in-iarna-la-muzeul-national-de-arta-contemporana/

De pe 22 ianuarie şi până pe 23 februarie 2020, MNAC (Str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, Aripa E4) ne propune expoziţia „Deco. Penelopa în iarnă”.

Un articol de Liliana Matei|6 februarie 2020

„Munca de migală la gherghef, opera țesută din lână, din fire bătute de dinții furculiței, împletite și legate prin urzeală, se ridică încet, cu fiecare fir, dând naștere în ceasuri îndelungi armoniei de culori și forme care este tapiseria. Aici trebuie căutat specificul limbajului plastic al ei.” — Graziella Stoichiță, revista Arta 4-5/1990, Profil de Horia Horșia

Epopeea homerică spune că Penelopa, regina Ithacăi, a țesut zilnic o pânză imensă, lințoliul lui Laerte, pe care noaptea o destrăma, ca pretext pentru amânarea întâlnirii sale cu pețitorii apăruți în lipsa lui Odiseu. În cazul nostru, alegerea motivului Penelopei se concentrează mai puțin asupra poveștii cu final fericit din Odiseea, cât asupra așteptării, acel sentiment îngroșat de împietrire și anxietate, în care se întrețes toate fibrele unei opere. Citim această operă ca pe o mostră de rigurozitate, aplecare (și aplicare), atenție, timp dedicat, concentrare, forță și pasiune.

În accepțiunea dată de feminista Hélène Cixous, ne adresăm întrebarea: unde așteaptă Penelopa, acest personaj care reprezintă un arhetip? Este ea la fereastră, în interior, unde figura pasivă, concentrată asupra războiului de țesut, anulează timpul?

Procesul de lucru, migala și timpul petrecut de către artiste în compania obiectului au multe lucruri în comun cu așteptarea despre care vorbim. Într-o iarnă perpetuă a încetinelii, a uitării și a nevoii, obiectul de artă, privirea întoarsă spre sine și spre lucrurile simple, aparent banale, micile crâmpeie de bucurie ale detaliilor puse la punct, rezolvarea dilemelor artistice, fac acest travaliu mai ușor de suportat.

Considerate drept arte minore în trecut, artele decorative, în varietatea lor, au devenit de câțiva ani încoace un motiv de atenție în majoritatea instituțiilor ce promovează arta contemporană, de la cele mici, la cele mai mari. Astfel, muzeele și bienalele din toată lumea le-au reconsiderat și așezat într-o lumină nouă, spațială, instalaționistă, grandioasă, de prim-plan. Tapiseria, broderia, terracotta, porțelanul, lucrările în metal, sau doar procedeele folosite în artele decorative au devenit puncte de fugă în strategiile (inter)naționale de revizitare a trecutului și prezentului mai puțin cunoscut.

Muzeul Național de Artă Contemporană din București deține o colecție de aproximativ 7000 de lucrări, dintre care aproape 700 sunt considerate arte decorative. Iar mai mult de jumătate dintre autoarele acestora sunt femei, motiv suficient pentru a deschide porțile Penelopei și pentru a etala o selecție de artiste mature, importante, unele dintre ele mai puțin cunoscute publicului, dar cu opere ce merită toată atenția. — Simona Vilău

Artiste: Crina Ioana Athanasiu, Doina Lucanu-Sbârciu, Constanța Niculescu- Buzău, Carmen Paiu, Călina Pandele-Yttredal, Lila Passima, Adriana Popescu-Păsat, Florica Prevenda, Teodora Rusu, Anca Șesan, Graziella Stoichiță-Ghica

Curator: Simona Vilău

Coordonator Colecții-Conservare: Irina Radu

Conservator Artă Decorativă: Mariana Constantin

Credit imagine: Graziella Stoichiță – Poartă, 1984, tapiserie păr de capră. Lucrare afltă în colecția MNAC. Fotografie: Gabriela Pană

14
/02
/22

În 2022, Art Safari, ajuns la ediția a 9-a, se reinventează pentru tine și îți oferă o nouă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Anul acesta, mai mult decât oricând, Art Safari te invită să te îndrăgostești de artă și dedică evenimentul din acest an, iubirii.

03
/01
/22

Arta Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi, până pe 20 februarie 2022, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

27
/12
/21

Fundația Amfiteatru, alături de partenerii săi Arte Development & Management, Lise Wulff și Asociația Omnia Photo, au organizat marți, 21 decembrie, o conferință online, disponibilă pe site-ul dialog.fundatia-amfiteatru.ro, unde au fost prezentate rezultatele activităților din cadrul proiectului DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth).

20
/12
/21

În an centenar, Opera Națională București găzduiește în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie expoziția de desen și pictură „PO în forme și culori “ a lui David Mihai. Expoziția este deschisă publicului larg în perioada 23 decembrie – 29 decembrie 2021, la Opera Naţională București. Accesul la expoziție se realizează la spectacolele din repertoriu sau în cadrul tururilor ghidate. Pentru programare tur ghidat este necasar să trimiteți un mail la [email protected]

19
/12
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) are plăcerea să anunțe deschiderea a trei noi expoziții și intervenții din seria SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI la Suprainfinit Gallery, THE INSTITUTE și Switch Lab, sâmbătă, 18 decembrie. De asemenea, în prima expoziție SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI (1-245), la Combinatul Fondului Plastic, vor avea loc o serie de tururi ghidate.

13
/12
/21

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” marți, 14 decembrie, ora 18.00, cât și la un ghidaj cu tema „Reprezentări ale Nașterii Domnului în Galeria de Artă Europeană”.