„Perfect compus” în turneu în cadrul „Manifest pentru dialog”
https://www.ziarulmetropolis.ro/perfect-compus-in-turneu-in-cadrul-manifest-pentru-dialog/

TNRS pleacă în turneu naţional cu „Perfect compus” de Alexandra Badea, în cadrul programului „Manifest pentru dialog”. Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu va prezenta în perioada 4 – 21 februarie 2019, în şapte oraşe din România: Arad, Timişoara, Bucueşti, Galaţi, Brăila, Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, spectacolul „Perfect compus” de Alexandra Badea în cadrul turneului naţional […]

Un articol de Liliana Matei|31 ianuarie 2019

TNRS pleacă în turneu național cu „Perfect compus” de Alexandra Badea, în cadrul programului „Manifest pentru dialog”.

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va prezenta în perioada 4 – 21 februarie 2019, în șapte orașe din România: Arad, Timișoara, Bucuești, Galați, Brăila, Râmnicu Vâlcea și Sibiu, spectacolul „Perfect compus” de Alexandra Badea în cadrul turneului național „Manifest pentru dialog”, susținut de BRD – Groupe Société Générale. Toate spectacolele din cadrul turneului vor fi urmate de o întâlnire între spectatori și actorii TNRS și de sesiuni de  discuții cu publicul. Turneul se va încheia  joi, 21 februarie 2019, cu o reprezentație susținută pentru publicul din Sibiu.

Alexandra Badea este una dintre cele mai importante voci regizorale și artistice ale Franței. După primii trei ani, în care publicul din țară s-a putut bucurat de spectacolele „Familii” de Eugen Jebealnu, „Antisocial” și „#minor” de Bogdan Georgescu, în acest an TNRS prezintă în cadrul turneului național „Manifest pentru dialog” creația uneia dintre cele mai importante voce regizorale și artistice ale Franței: Alexandra Badea. Spectacolul „Perfect compus”, scris și regizat de Alexandra Badea a avut premiera la Sibiu în data de 17 aprilie 2018 fiind primul text al autoarei scris în limba română și îi are în distribuție pe Ioana Cosma, Ali Deac, Iustinian Turcu, Gabriela Pirlițeanu, Fabiola Petri, Alexandru Malaicu, Oana Martin, Ștefan Tunsoiu, Alin Turcu, Emanuel Antonescu / Cristian Timbuș. Conceptul scenografic al spectacolului este realizat de Alexandra Badea, costumele și decorurile de Ana Ienașcu, iar muzica este creația originală a lui Claudiu Urse.

„Perfect compus este un text despre urmele pe care le lasă istoria în noi, despre ura și lașitatea anilor ‘40, despre teroarea anilor ‘50, despre frica anilor de după, despre colaboratori și, mai ales, despre cei care au rezistat. Despre cum o familie traversează aceste perioade, despre cum contextul politic distruge iubirea, despre cum într-o familie se sacrifică întotdeauna fetele pentru a proteja viitorul băieților, despre cum generații de-a rândul își transmit aceleași scheme de gândire, și mai ales, despre cum generația de azi are curajul și forța de a se uita în urmă și a face curat”, a spus Alexandra Badea, regizor și dramaturg.

„Manifest pentru dialog” se dorește un proiect unic în peisajul teatral românesc și este realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. A debutat acum patru ani și a devenit încă de la prima ediție o platformă de dialog între publicul spectator și artiști, reușind nu doar să aducă în atenția publicului subiecte de actualitate, de interes pentru societatea românească cât mai ales să incite și să pună bazele unui dialog constructiv.

„Manifest pentru dialog este unul dintre cele mai interesante programe dezvoltate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, împreună cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și cu Departamentul de Artă Teatrală, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Parteneriatul pe care FITS l-a dezvoltat cu BRD Groupe Société Générale ne-a asigurat aducerea la viață a acestui program, oferindu-ne șansa unui turneu pe care foarte puține teatre din România îl mai pot face astăzi – un turneu în jurul țării, în care spectatorii de pretutindeni să se poată bucura de un dialog al noii generații. Am reușit, în ultimii trei ani, să prezentăm doi regizori, cu trei spectacole, care au suscitat un interes extraordinar în discuțiile cu publicul, după fiecare reprezentație, în fiecare oraș.

În acest an, în luna februarie, grație acestui parteneriat excepțional cu BRD Groupe Société Générale, regizoarea Alexandra Badea, una dintre cele mai importante voci regizorale și artistice ale Franței – artist invitat pentru creațiile sale la Théâtre National de la Colline (Paris) – propune spectacolul „Perfect compus”, creație specială a celor trei structuri: TNRS, FITS și Școala de Teatru de la Sibiu. Spectacolul ilustrează perfect ce înseamnă dedicația unui mare artist și a tinerilor care au însoțit-o în această aventură, pentru Centenarul pe care tocmai l-am sărbătorit. Istoria unei familii, văzută prin ochii a trei generații descendente, aduce, astăzi, în discuție dramatismul, poezia, iubirea, nevoia de tandrețe, dar și toate grozăviile prin care aceste generații au trecut, pornind de la Primul Război Mondial până în zilele noastre. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat cu tot sufletul în această aventură minunată și, nu în ultimul rând, în aceste clipe grele, mulțumiri speciale partenerului nostru de suflet, BRD Groupe Société Générale” a spus Constantin Chiriac, Director General Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

(Foto Dragoș Dumitru)

Programul turneului „Manifest pentru dialog” – ediția 2019, este următorul:

  • 4 februarie 2019, ora 19:00 – Arad – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
  • 6 februarie 2019, ora 19:00 – Timișoara – Teatrul German de Stat
  • 13 februarie 2019, ora 19:00 – București – Arcub Hanul Gabroveni
  • 15 februarie 2019, ora 19:00 – Galați – Teatrul Dramatic „Fani Tardini”
  • 16 februarie 2019, ora 19:00 – Brăila – Teatrul „Maria Filotti”
  • 20 februarie 2019, ora 19:00 – Râmnicu Vâlcea, Teatrul „Anton Pann”
  • 21 februarie 2019, ora 19:30 – Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca”, Sala Studio
27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.