„Persona”, pe scena Teatrului Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/persona-pe-scena-teatrului-odeon/

Primele reprezentaţii ale spectacolului „Persona” de Ingmar Bergman, în regia lui Radu Nica, vor avea loc la Sala Studio a Teatrului Odeon din Bucureşti, în zilele de 20, 21 şi 29 decembrie, de la ora 19.30.

Un articol de Liliana Matei|18 decembrie 2019

Spectatorii îi vor vedea pe scenă pe Oana Ștefănescu, Anda Saltelechi, Ioana Bugarin și Alexandru Papadopol.

Decorul este semnat de Tudor Prodan. Costumele sunt creația Cristinei Milea. Muzica și sound designul îi aparțin lui Vlaicu Golcea. Light designul este semnat de Andrei Délczeg, iar video designul de Ioan Ilaș Bodale.

„În anul 1965, deja celebrul regizor Ingmar Bergman era răpus la pat de o pneumonie în urma unei perioade epuizante de directorat la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm. Scenariul filmului „Persona” l-a scris pe patul de spital, iar mai târziu s-a confesat că o mare parte a materialului scris reprezintă „o poezie a situației personale” de la acea vreme. Unul din filmele sale de referință, considerat de către el însuși ca fiind capodopera sa, dar și un „Everest al filmologiei” de către unii critici de specialitate, este, în producția Odeonului bucureștean, decriptat, adaptat teatrului și interpretat în cheie contemporană. Teme actuale precum identitatea (sexuală), sensul creației sau criza maternității sunt redefinite din perspectiva începutului de secol XXI, într-un spectacol percutant, modern, care baleiază stilistic între dramă psihologică, horror fantastic și cabaret SF”, a explicat regizorul Radu Nica.

Ingmar Bergman s-a născut la 14 iulie 1918 la Uppsala și a murit la 30 iulie 2007 la Fårö (Suedia). A fost regizor de film și teatru suedez, scenarist, director de teatru, dramaturg și scriitor. Bergman a regizat  peste șaizeci de filme, dintre care multe au primit premii internaționale și  peste o sută șaptezeci de spectacole de teatru. A scris peste o sută de cărți și articole. „A șaptea pecete”, „Fragii sălbatici”, „Strigăte și șoapte” sau „Persona” sunt cele mai cunoscute filme.

În anul 2018 s-au aniversat 100 de ani de la nașterea lui Ingmar Bergman. Activitatea sa artistică a fost sărbătorită în aproape 100 de țări. Mii de proiecții de film, spectacole de teatru, lansări de carte, expoziții, conferințe și multe alte manifestări, au avut loc peste tot în lume.

Radu-Alexandru Nica (n. 1979) este regizor și istoric de teatru. A absolvit secția de regie a  Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după ce a studiat teatrologia la Ludwig-Maximiliams-Universität din München şi regia la Bayerische Theaterakademie „August Everding”. A colaborat ca regizor invitat cu teatre de prim rang din România în Cluj, Timișoara, Iași, București etc. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul pentru Debut al UNITER (în 2005, pentru „Nora”) şi două nominalizări la premiul UNITER pentru regia spectacolelor „Mountainbikerii” de Volker Schmidt, montat la Teatrul German de Stat din Timişoara (în 2012), respectiv, „Incendii” de Wajdi Mouawad, producție a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara (în 2015).

12
/03
/15

După 30 de ani de la cea mai recentă punere în scenă, celebra poveste a „Babei Hârca” revine într-o adaptare modernă la Teatrul Elisabeta din Bucureşti. Comedia muzicală „Hârca se întoarce“, adaptare după o povestea scrisă de Matei Millo, va avea premiera pe 29 aprilie 2015.

12
/03
/15

În urmă cu 50 de ani, într-o zi de 12 martie, se stingea din viaţă George Călinescu, considerat unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile.

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

11
/03
/15

Actorii Kristen Stewart, Jesse Eisenberg şi Bruce Willis vor interpreta rolurile principale în următorul film al regizorului american Woody Allen. Acest lungmetraj nu are deocamdată un titlu, dar producătorii săi au anunţat deja că pelicula va fi lansată pe marile ecrane în anul 2016.

11
/03
/15

Spectacolul „Lecţia” de miercuri, 11 martie, ora 19:00 vine cu o surpriză: Ofelia Popii joacă în premieră rolul Elevei pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu. "Lecţia" va fi predată de Constantin Chiriac, care interpretează rolul Profesorului.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.

11
/03
/15

Miercuri, 18 martie, începând cu ora 19.00, Sala ARCUB se transformă din nou într-un spațiu de întâlnire al cinefililor, pentru cea de-a doua ediție a CineȘoc la ARCUB. Filmul lunii martie este Animal Kingdom (2010), în regia lui David Michôd, producție ce îi are în distribuție pe Guy Pearce, Joel Edgerton, Jacki Weaver și Ben Mendelsohn.

10
/03
/15

Stagiunea de teatru UNATC „I. L. Caragiale” continuă în a doua jumătate a lunii martie cu 10 producții după opere din dramaturgia internațională. Trei dintre acestea sunt premiere: „Sylvia” de A. R. Gurnex, „Norman” de Alan Ayckbourn și „A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare.