Pianistul american Dave Brubeck, o legenda a jazzului, a murit la varsta de 91 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianistul-american-dave-brubeck-o-legenda-a-jazzului-a-murit-la-varsta-de-91-de-ani/

Pianistul şi compozitorul american de muzică de jazz David „Dave” Brubeck a murit miercuri, la vârsta de 91 de ani, cu o zi înainte de cea de-a 92-a aniversare a sa, a anunţat managerul artistului, Russell Gloyd.   „A murit în această dimineaţă în urma unui stop cardiac”, a precizat Gloyd. „S-a întâmplat pe neaşteptate, […]

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2012

Pianistul şi compozitorul american de muzică de jazz David „Dave” Brubeck a murit miercuri, la vârsta de 91 de ani, cu o zi înainte de cea de-a 92-a aniversare a sa, a anunţat managerul artistului, Russell Gloyd.

 

„A murit în această dimineaţă în urma unui stop cardiac”, a precizat Gloyd.

„S-a întâmplat pe neaşteptate, ne pregăteam să îi organizăm o petrecere mare duminică, pentru că urma să împlinească 92 de ani, mâine”, a adăugat managerul artistului american.

Muzicianul a decedat la spitalul Norwalk din statul Connecticut.

Dave Brubeck, născut în California, era cunoscut mai ales pentru grupul său de jazz Dave Brubeck Quartet, care l-a făcut celebru în 1951, din care făcea parte şi saxofonistul Paul Desmond.

Albumul său „Time Out”, care a inclus în special piesele „Blue Rondo a la Turk”, „Take Five” şi „Three to Get Ready”, s-a bucurat de un succes uriaş în 1959.

Dave Brubeck – care a susţinut concerte până în 2011 – a sfidat pe parcursul întregii sale cariere convenţiile şi clasificările impuse muzicienilor de jazz.

El a compus alte două piese celebre – „Your own sweet Way” şi „The Duke”.

Pe parcursul carierei sale prestigioase, Dave Brubeck a înfiinţat mai multe cvartete şi a compus muzica pentru două spectacole de balet, un musical, un oratoriu şi numeroase compoziţii pentru trupe de jazz şi orchestre.

Dave Brubeck a fost căsătorit cu Iola Marie Whitlock, care îi era agent şi textier, cu care a avut şase copii. Patru dintre aceştia sunt muzicieni.

Pe parcursul carierei sale prestigioase, Dave Brubeck a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii muzicale, precum Medalia Naţională pentru Arte, premiul Grammy pentru întreaga carieră şi Kennedy Centre Honour.

 

Sursa: Mediafax

11
/10
/13

CRONICĂ DE FILM „Câinele japonez“, debutul foarte tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, este un melanj îndrăzneţ de mai multe stiluri şi influenţe. Un film care se bazează pe o poveste simplă, o distribuţie rarefiată dar solidă şi un strop de melodramă într-un ambalaj minimalist.

10
/10
/13

Duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondețe”, la care vor participa soprana Leontina Văduva și actrița Medeea Marinescu.

10
/10
/13

Asociaţia Caritas Bucureşti organizează poimâine unul dintre cele mai importante evenimente de solidaritate din România – „Un Milion de Stele“, un eveniment al familiei, al copiilor, al oamenilor cu suflet. Evenimentul va avea loc în București, în Parcul Herăstrău – (intrarea Charles de Gaulle), sâmbătă, 12 octombrie, începând cu orele 18.00.