Pianul compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart revine „acasă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianul-compozitorului-austriac-wolfgang-amadeus-mozart-revine-acasa/

Pianul la care compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791) şi-a compus toate operele, din a doua parte a carierei sale, este expus începând de joi, pentru două săptămâni, la Viena, în fosta casă a muzicianului, care a fost transformată în muzeu. Potrivit agenţiei de presă Reuters, pianul a revenit astfel „acasă”, pentru prima […]

Un articol de |26 octombrie 2012

Pianul la care compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791) şi-a compus toate operele, din a doua parte a carierei sale, este expus începând de joi, pentru două săptămâni, la Viena, în fosta casă a muzicianului, care a fost transformată în muzeu.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, pianul a revenit astfel „acasă”, pentru prima dată de la moartea celebrului compozitor, în 1791. Mozart a compus pe acest pian, în casa lui din Viena, peste 50 de lucrări muzicale.

 
Mozart a cumpărat acest pian – fabricat de Anton Walter – în 1782, imediat după ce s-a mutat în capitala austriacă, şi l-a folosit timp de aproape 10 ani, până la moartea sa, la vârsta de 35 de ani.

„Numeroase bucăţi muzicale au fost compuse pe acest pian, el şi-a compus multe concerte pentru pian cu ajutorul acestui instrument”, au declarat reprezentanţii muzeului.

Mozart şi soţia lui, Constanze, au locuit în acel apartament din apropiere de catedrala Sfântul Ştefan din Viena, unde de altfel s-au şi căsătorit, în perioada în care el se afla în punctul culminant al carierei sale de compozitor şi solist.

Spre sfârşitul acelui deceniu, muzicianul a sărăcit, întrucât capacitatea aristocraţilor vienezi de a sprijini muzica şi artele a fost profund afectată de războiul turco-austriac, şi a fost nevoit astfel să se mute în suburbii, luând însă pianul cu el.

După moartea lui Mozart, Constanze a oferit instrumentul fiului lor cel mare, Carl Thomas, care l-a donat apoi asociaţiei Cathedral Music Association and Mozarteum, în ziua în care compozitorul ar fi împlinit vârsta de 100 de ani.

Pianul lui Mozart este mult mai mic şi mai uşor decât pianele moderne pentru concerte, având o greutate de doar 85 de kilograme şi dimensiuni de 1 x 2,23 metri. Potrivit experţilor în domeniu, citaţi de Reuters, sunetul pe care îl produce este „mai proaspăt şi mai strălucitor” decât cel al unui pian modern, cu sunete înalte şi joase ceva mai fine, dar care se estompează mai repede.

Pe 7 noiembrie, pianistul rus Alexander Melnikov va interpreta mai multe compoziţii de Mozart pe acest instrument, dintre care multe au fost compuse în casa în care celebrul compozitor austriac a locuit la Viena, pe strada Domgasse Nr. 5.

Acest instrument reprezintă un împrumut al Fundaţiei Mozarteum din Salzburg, oraşul natal al lui Mozart.

 

Sursa: Mediafax

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.