„Picasso versus Einstein”, câștigător la COMEDIA ȚINE LA TINEri
https://www.ziarulmetropolis.ro/picasso-versus-einstein-castigator-la-comedia-tine-la-tineri/

„Picasso at Lapin Agile” („Picasso versus Einstein”), regia Teodora Petre, scenografia Andrei Șova este câştigătorul concursului COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediţia a XI-a, 2020 la Teatrul de Comedie.

Un articol de Liliana Matei|1 februarie 2022

Textul dramatic aparține celebrului actor, scriitor, producător și muzician american, Steve Martin și a fost scris în anul 1993. Premiera mondială a avut loc pe 13 octombrie 1993, la Steppenwolf Theatre din Chicago, Illinois, după care a fost reprezentat la New York, unde s-a bucurat de mare succes și de cronici extraordinare. Montarea acestei piese reprezintă o premieră națională.

Steve Martin și-a imaginat cum ar arăta o întâlnire extrem de comică între Einstein și Picasso, cu puțin înainte ca amândoi să-și pună iremediabil amprenta pe secolul XX. Deși amândoi sunt destul de celebri încât să fie recunoscuți atunci când intră într-un bar, și sunt foarte conștienți de potențialul lor, marile lor descoperiri nu au avut încă loc.

Ediția cu numărul XI a însumat un număr de 15 proiecte depuse, iar juriul care a desemnat câștigătorul a fost format din criticul de teatru Octavian Saiu, regizorul Vlad Massaci și Monica Similea, director adjunct artistic al Teatrului de Comedie. Proiectul premiat va intra în producţie la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, în cadrul anului curent, și va deveni parte din repertoriul acestuia.

COMEDIA ŢINE LA TINEri este un proiect iniţiat de Teatrul de Comedie în anul 2005, care își propune să promoveze şi să susţină tinerii regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta proiecte independente pe scena unui teatru profesionist. Rezultatele acestui demers sunt concretizate de prezenţa tot mai activă pe scenele româneşti a câştigătorilor ediţiilor precedente: Silvia Roman, Ioana Petre, Dragoș Mușoiu, Radu Iacoban, Dorin Boca, Irina Crăiță-Mândră, Florin Liță și alții. Aceste producții sunt garanția unui parcurs ascendent al artei regizorale din România.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

01
/12
/23

La sfârșit de an, Teatrul Metropolis vă propune spectacole-cadouri memorabile, multe deja consacrate, câteva noi și proaspete – toate, povești care sperăm că vă vor oferi experiența unor seri de poveste în cele două săli din strada Mihai Eminescu 89.

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.