Pictorial inedit: 4 modele 75+ atrag atenția asupra situației vârstnicilor din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/pictorial-inedit-4-modele-75-atrag-atentia-asupra-situatiei-varstnicilor-din-romania/

Frumuseţea nu are vârstă. A dovedit-o astăzi Asociaţia Niciodată Singur – Prietenii vârstnicilor, prin realizarea unui proiect unic în România. 4 doamne, trecute de vârsta de 75 de ani au pozat cu stil şi eleganţă, purtând ii tradiţionale, într-un pictorial de modă profesionist, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei alarmante a vârstnicilor din ţara noastră: 1 din 2 vârstnici din România se simte singur şi inutil, într-o mică sau mai mare măsură.

Un articol de Petre Ivan|4 martie 2016

Pictorialul, realizat de tânăra fotografă Eli Driu, împreună cu stiliștii de la .1Concept – Your Beauty Masters și-a dorit să exprime atât frumusețea la vârsta a III-a, cât și nevoia de implicare a societății în cauza singurătății vârstnicilor, punând în contrast calitatea unui pictorial glossy profesionist cu poveștile de viață ale modelelor.

Modelele, beneficiare ale programelor asociației, au peste 75 de ani și, după o viață plină și activă, au ajuns să infrunte singure problemele vârstei bătrâneții.

Îmbătrânirea populației este un fenomen în creștere care afectează nu numai România, ci și întreaga Europă. Conform Institutului National de Statistică, 3.247.744 de persoane din populația totală a României au vârsta de peste 65 ani.

În plus, în țara noastră emigrarea tinerilor, insuficiența resurselor umane și financiare specializate și lipsa unui sistem integrat de sprijin amplifică numărul situațiilor în care foarte mulți vârstnici trăiesc neglijați, singuri, sau lipsiți de contact social.

Ne-am dorit să aducem în atenția opiniei publice aceste date statistice prin transformarea lor într-o poveste frumoasă, românească și autentică. Cu siguranță, atunci când răsfoiești o revistă glossy și găsești un astfel de pictorial, începi să vezi că bătrânețea poate să aibă și o latură frumoasă.  Mulți au uitat valoarea bunicilor, a poveștilor spuse de ei și a sfaturilor pe care la un moment dat le-am primit cu toții. Singurătatea e o boală a acestui secol și e momentul să ne dăm seama că unui vârstnic singur, orice contact social îi poate însenina ziua. Este, cu siguranță, o cauză în care trebuie să ne implicăm cu toții. –  Cătălin Dinu, coordonator de comunicare și fundraising al asociației Niciodată Singur.

Fotografiile, ce se vor regăsi în ediția lunii aprilie a revistei Unica, au fost realizate la Casara, styling-ul a fost asigurat de .1Concept – Your Beauty Masters (Alin Mihalache – art director, Sorin Papa – make up artist, Adrian Soare – junior stylist și Franco Țiplea – junior stylist), iar vestimentația a fost oferită de Iiana.

Pictorial inedit

Acest eveniment face parte din Campania de primăvară a asociației Niciodată Singur. În perioada 26 februarie – 8 martie 2016, aproape 100 de voluntari Niciodată Singur vor aduce bucuria și speranța primăverii celor 900 de vârstnici din București, Pitești, Constanța, Ploiești si Brăila, sprijiniți de asociație, oferindu-le mărțișoare și cadouri sau prin organizarea de diverse activități.

Foto: Pictorial inedit – Eli Driu

04
/05
/20

Un eveniment cultural online lansat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, este postat în premieră pe 4 mai, la aceasta adresa https://www.youtube.com/watch?v=mdEgBgfVS1w&feature=youtu.be în ziua în care se împlinesc 65 de ani de la de la dispariţia simbolului culturii muzicale româneşti, George Enescu – compozitor, violonist, pianist, dirijor şi ilustru profesor.

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.

30
/03
/20

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect național care implică artiștii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artiști Împreună răspunde inițiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme și subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.