„Piesă pentru frate şi soră“ – premieră naţională cu intrare liberă
https://www.ziarulmetropolis.ro/piesa-pentru-frate-si-sora-premiera-nationala-cu-intrare-libera/

Spectacolul „Piesă pentru frate şi soră“ de Tennessee Williams, cu regia semnată de Iris Spiridon, se va juca pe 11, 12 şi 14 noiembrie, la ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti. Intrarea este liberă.

Un articol de Judy Florescu|10 noiembrie 2014

“Piesă pentru frate și soră” face parte din programul 9G la TNB, desfășurat la Teatrul Național București, Sala Mică, în cadrul C.C.C.T. „Ion Sava”, dedicat tinerilor creatori de spectacole.

Piesa, care va fi prezentată în premieră națională, este munca de 10 ani a scriitorului. „Este vorba despre cel mai personal text al lui Tennessee Williams, pe care l-a dedicat surorii sale.

„Voi nu o cunoașteti pe Rose și nu o veți putea cunoaște decât prin intermediul operei mele. De aceea, o voi așeza pentru voi în raftul de cărți, sau pe scena teatrului,“ spunea scriitorul, care a abordat teme precum claustrofobia, izolarea și bolile mentale.

Două personaje nu reușesc să evadeze din starea lor mentală deteriorată. Spectatorii se confruntă, la rândul lor, în timp ce privesc „piesa celor două personaje“ cu adevărurile întunecate a ceea ce înseamnă să fie oameni. „O iluzie fără o iluzie, o piesă fără scenariu, o frântură de adevăr fără discernământ“, spune Iris Spiridon, cea care semnează regia spectacolului.

Iris Spiridon este licențiată, masterandă și doctorandă în regie la U.N.A.T.C.. Dintre spectacolele sale amintim: Le salon des enfants terribles după Jean Cocteau, Trust me if u can după Neil Labute, Midnight chat with Sylvia Plath. În vara lui 2014 regizează spectacolele Cremă de zahăr-ars cu Andreea Bibiri și Marius Manole și Derapaje, one-man-story cu Radu Iacoban la Godot Café-teatru.

Distribuția spectacolului „Piesă pentru frate și soră“ este formată din actorii Ioana Mărcoiu și Istvan Teglas. Scenografia este creată de Cristina Milea, iar light-designul îi aparține lui Bogdan Gheorghiu.

Ioana Mărcoiu a studiat actoria la clasa Profesorului Mircea Rusu, promoţia 2009, și are un master în Arta Actorului, în cadrul UNATC „I. L. Caragiale”, promoția 2011. Dintre spectacolele sale de teatru, menționăm „Poveste din Soho” (după Opera de trei parale de Bertolt Brecht), regia George Ivaşcu, Teatrul Naţional de Operetă,  „Nefericiţii” de Fust Milan, regia Zsuzsanna Kovacs, Teatrul Odeon, „Cele două orfeline” după Adolph D’Ennery, regia George Ivaşcu, Arcub,  „Opera s-a mutat în centru”, coregrafia Vava Ştefănescu, Centrul Naţional al Dansului.

Actorul István Téglás este absolvent al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția actorie. La Teatrul Național I.L. Caragiale, Istvan Teglas poate fi văzut și în spectacolele “Furtuna”, “Butoiul cu pulbere”, “Revizorul” și “D’ale noastre”.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești