„Plugarul şi moartea“ şi „L-am servit pe regele Angliei“, între premierele Teatrului Maghiar din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/plugarul-si-moartea-l-am-servit-pe-regele-angliei-intre-premierele-teatrului-maghiar-din-cluj/

Spectacolele ,,Plugarul şi moartea” de Johannes von Tepl, ,,L-am servit pe regele Angliei” de Bohumil Hrabal, ,,Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac şi ,,Sweeney Todd” de Stephen Sondheim vor avea premiera în noua stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, care va începe în 8 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|23 august 2013

Spectacolele „Plugarul şi moartea“ de Johannes von Tepl, „L-am servit pe regele Angliei” de Bohumil Hrabal, „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac şi „Sweeney Todd” de Stephen Sondheim vor avea premiera în noua stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, care va începe în 8 septembrie.

Conform unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, directorul instituţiei, Tompa Gabor, afirmă că în noua stagiune vor fi puse în scenă spectacole ale unor regizori din România şi din străinătate.

Astfel, piesa „Plugarul şi moartea” de Johannes von Tepl, regizată de Mihai Măniuţiu, va avea premiera în 8 spetembrie, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale „George Banu”, iar la spectacolul „L-am servit pe regele Angliei” de Bohumil Hrabal au început repetiţiile cu regizorul Michal Dočekal.

În cadrul noii stagiuni vor mai fi puse în scenă spectacolele „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac, în regia lui Silviu Purcărete, „Sweeney Todd” de Stephen Sondheim, regizat de Dragoş Galgoţiu, „Caravaggio” (regia Robert Woodruff), „Leda” de Miroslav Krleža, în regia lui Robert Raponja, „Brad de Crăciun la familia Ivanov” de Al. Vvedenski, regizat de Andras Urban, „Bolero” de Péter Demény, în regia lui István Albu, şi „Serena in X-tremis” de Stephanie Robinson & Theodore Shank.

De asemenea, multe dintre spectacolele de succes ale teatrului vor rămâne în repertoriu. Pe lângă acestea, se vor relua, cu o nouă distribuţie, spectacolele: «Născut pentru niciodată» de András Visky, regia Gábor Tompa, şi «Unchiul Vania» de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban.

Tompa Gabor,
director

Un proiect special al acestei stagiuni va fi coproducţia „Social Error – Ultimul om din…”, realizat în parteneriat cu Uniunea Teatrelor din Europa. Proiectului internaţional regizat de Viktor Bodo i se vor alătura actori ai Teatrului Maghiar de Stat Cluj, două reprezentaţii urmând să aibă loc la începutul lunii noiembrie, notează Mediafax.

Conform sursei citate, va continua seria programelor conexe, iniţiate şi derulate în stagiunile anterioare: spectacole-lectură, lansări de carte, întâlniri cu scriitori renumiţi, concerte.

Info:

Pentru spectacolele din lunile septembrie şi octombrie biletele au fost deja puse în vânzare şi se pot achiziţiona de pe site-ul www.biletmaster.ro şi de la casa de bilete.

Pentru noua stagiune, teatrul va pregăti lunar promoţii pentru achiziţionarea online a biletelor şi alte oferte.

Foto credit: spectacolul „Ubu rege”, Teatrul Maghiar de Stat, Biro Istvan

 

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.