Poezie în loc de mașini: Street Delivery eliberează strada Arthur Verona pentru trei zile
https://www.ziarulmetropolis.ro/poezie-in-loc-de-masini-street-delivery-elibereaza-strada-arthur-verona-pentru-trei-zile/

Timp de trei zile, între 14 şi 16 iunie, strada Arthur Verona devine o metaforă urbană pentru proiectele care îşi propun să găsească rimă Bucureştiului: idei pentru un oraş mai prietenos, instalaţii, ateliere, dezbateri, filme, concerte şi artă stradală.

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2019

Vineri, 14 iunie, începe a 14-a ediție Street Delivery în București, sub motto-ul ”Poezia e în stradă”.

În fiecare an aducem în stradă o problematică de interes major în viața orașului, pe care o expunem și o dezbatem: poluarea, traficul, clădirile de patrimoniu, digitalizarea, lipsta spațiilor verzi, grădinile posibile”, a precizat Dona Teșcovschi, comunicator Street Delivery.

După 13 ani, ne-am gândit să luăm o pauză de la criticisme și să ne uităm la oraș cu ochi mai blânzi. Poate, poate ne-om reîndrăgosti de el. Pentru că orașul, ca și poezia, se înțelege pe deplin atunci când îl cunoști față-n față, nu bară la bară. Atunci când îl creezi, nu când îi cauți greșelile și incoerențele. Așa că ne-am propus să nu mai comentăm orașul, ci să-l compunem. Cu gândul acesta a apărut tema Street Delivery 2019 — Poezia e în stradă!

Unul dintre fondatorii și susținătorii Street Delivery este Fundația Cărturești. În toate cele 14 ediții, temele din stradă și-au regăsit loc în preocupările și rafturile de cărți din librărie. Ana Niculescu, manager comunicare Cărturești, recunoaște însă că tema din 2019 e cea mai aproape de inima unei librării. Așa că ne-am gândit să sărbătorim prin lansarea proiectului Stația de poezie cea mai mare selecție de carte de poezie dintr-o librărie. Vineri, de la ora 18:00, vă invităm să vă conectați pe frecvența de emisie lirică și să participați la prima degustare de poezie din stradă. Urmată de lecturile Scriitori de poveste din colecția FILIT, în grădina Casei Mincu, iar de la 19:00 de Serata cu scrisori pusă la cale alături de Marius Chivu.

Ce-are PUZ-ul cu Poezia? Atelierele de arhitectură cu versurile? Și rimele ascunse printre obiectele din arhiva MȚR cu orașul?

Pentru Ordinul Arhitecților din România, Street Delivery rămâne un proiect cu o miză de lungă durată: (re)învățarea unei bune locuiri a orașului. În cele trei zile, Casa Mincu, sediul OAR, își va deschide porțile pentru a lăsa poezia unei case istorice să coboare în stradă cu toate secretele ei.

Dorothee Hasnaș, curator OAR, prezintă o mică parte dintre proiectele susținute de OAR la această ediție:

sâmbătă, de la 18:00, la Casa Mincu, Muzeul Țăranului Român va lansa #RețelelePrivirii – prima platformă participativă dedicată unei arhive muzeale din România. Carla Schoppel ni se va alătura cu o expoziție de colaje – Schoppel Cut, o poezie vizuală în care undo a mistake e de prisos. Iar alături de cunoscutul designer Ovidiu Hrin organizăm Atelierul de Caligrafie De la formal la gestual.

Din stradă

Ca în fiecare an, calcanul își schimbă muralul, însă nu și năravul. Lost.Optics & Pren vor pune pe cel mai celebru perete din București o frescă dedicată poeziei ascunse printre străzile alambicate ale orașului.

Și cum poezia merge mână-n mână cu litera, zidul de vizavi va găzdui primul Wallphabet din România. Bianca Dumitrașcu & friends ne propun un altfel de Abecedar: cu caracter și augmentat.

Coloana sonoră a zonei va fi asigurată de DJ-ii de la Scena Tropicală Jacq Pot, iar cele două picturi murale vor fi puse în mișcare de One Night Gallery, așa că instalează-ți de pe acum aplicația dARe by Samsung pentru o experiență AR completă.

Pentru cinefili, echipa Street Delivery a pregătit un arsenal greu de refuzat: TIFF 2019, Anim’est și Docuart vă așteaptă în zona Bisericii Anglicane la cinematograful în aer liber. Pe scena de muzică se vor duce lupte grele între tabăra poeților și tabăra MC-iilor la Street Poetry Battle, iar seara îi va găzdui pe Cozy Poetry Night, Mădălina Pavăl, Ana Cristina Leonte și mulți alții.

Din stradă nu vor lipsi nici expozițiile și instalațiile de artă: Mugur Grosu — Cerul Poeților Dispăruți, Receptor — 5poems, Liminal — AI vs. Poet, Cele mai frumoase cărți. Programul celor trei zile de Street Delivery cuprinde, în plus, ateliere pentru copii și adulți, performance, proiecte ale societății civile, dans și inițiative pietonale din alte cartiere.

Cum poezia nu rimează cu gunoi, Harta Reciclării și Curățenie Profi ne ajută să ținem strada lună și să colectăm selectiv gunoiul.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe platforma nou lansată, construită de Code4Romania.

Street Delivery 2019 — Poezia e în stradă! este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, co-finanțat prin #TimbrulDeArhitectură. Identitatea vizuală a ediției cu numărul 14 este semnată de Bianca Dumitrașcu, artist vizual & designer de litere.

Street Delivery 2019 se desfășoară succesiv în cele 9 orașe participante, pe parcursul a 4 luni. Se creează astfel un traseu pentru cei interesați să descopere formele pe care ideile pentru un oraș mai bun le iau în spații mentale diferite: București: 14-16 iunie | Iași: 14-16 iunie | Baia-Mare: 28-30 iunie | Cluj-Napoca: 13-14 iulie | Oradea: 26-28 iulie | Bacău: 2-4 august | Sibiu: 9-11 august | Craiova: 6-8 septembrie | Timișoara: 13-15 septembrie.

13
/07
/21

Până pe 5 septembrie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă în expoziția „50 de ani. Școala de Modă din București” o sinteză a activității profesorilor și studenților de la Departamentul Modă din cadrul Universității Naționale de Arte București (UNArte).

28
/06
/21

Printr-o examinare atentă a unor forme de horror folcloric și prin optica ecologistă în care umanul și natura, umanul și non-umanul se suprapun și dialoghează, expoziția explorează intersecția dintre ezoterism și știință, folclor și tehnologie, feminism și ecologie, precum și istorie culturală și ficțiune speculativă.

25
/06
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

18
/06
/21

Porumbel gulerat, fazan, coțofană, pitulice sfârâitoare, ciocănitoare, bufniță, stăncuță, pițigoi. Sunt câteva dintre cele 36 de specii monitorizate de Societatea Ornitologică Română în crângul verde din fața Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC).

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.

10
/06
/21

Anul 2021 este un an al aniversărilor multiple. 145 de la nașterea marelui sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși, 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, precum și 65 de ani de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) sunt câteva evenimente care vor fi marcate prin manifestări speciale.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, de la 18:00, Acuarela (str. Polonă nr. 40, București) vă așteaptă la o documentare fotografică despre emoții și sentimente ținute sub mască. Ce spun ochii și cum suntem percepuți de ceilalți în timpul pandemiei?

09
/06
/21

Pe 9 iunie 2021, la ora 19.00, sunteți așteptați la o dezbatere care își propune să răspundă la mai multe întrebări: Ce profesii creative regăsiți în clustere și startup-uri? Care ar fi structura de organizare, specializările necesare și modalitatea de finanțare?

07
/06
/21

Luna iunie aduce un semnal de alarmă și un moment de introspecție trecătorilor care au drum pe B-dul Carol nr. 53 și își dau câteva minute să privească lucrările expuse în spațiul-acvariu al micuței galerii neconvenționale Celula de artă. Între 7 – 21 iunie gruparea Vertebra aduce instalația manifest numită „No Signal“ iar artista Bianca Ferăstrău lucrarea 5 TATTVAS, ce poate fi văzută între 21 iunie – 3 iulie.