Pororoca, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Göteborg
https://www.ziarulmetropolis.ro/pororoca-in-competitia-oficiala-a-festivalului-international-de-film-de-la-goteborg/

„Pororoca”, cel mai recent film al regizorului Constantin Popescu, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, care va avea loc în perioada 26 ianuarie – 5 februarie, în Suedia.

Un articol de Petre Ivan|23 ianuarie 2018

Festivalul Internațional de Film de la Göteborg este cel mai mare festival de film din țările nordice și a ajuns la cea de 41-a ediție.

Pe parcursul celor 11 zile de festival vor fi proiectate peste 450 de filme din aproximativ 80 de țări. Anul acesta, Juliette Binoche va fi prezentă la festival pentru a primi Premiul de Onoare (Honorary Dragon Award).

Festivalul de Film de la Göteborg va găzdui un focus special Ingmar Bergman pentru a sărbători 100 de ani de la nașterea marelui regizor suedez. Pororoca se numără printre cele 20 de titluri internaționale nominalizate la Premiul pentru Cel mai bun Film Internațional, alături de titluri precum “The Death of Stalin” în regia lui Armando Iannucci sau “Disobedience” în regia lui Sebastián Lelio.

Pororoca a fost lansat internațional la Festivalul de la San Sebastian, acolo unde actorul Bogdan Dumitrache a fost premiat cu trofeul pentru Cel mai bun actor. În România, filmul a fost lansat pe 19 ianuarie și rulează în 20 de orașe.

La finalul acestei săptămâni, Pororoca va concura și în secțiunea Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, alături de 25 de filme din întreaga lume, filme ale unor regizori care ”au o voce unică și care prezintă condiția umană dintr-un punct de vedere unic”.

Pororoca spune povestea lui Tudor (Bogdan Dumitrache) și a Cristinei (Iulia Lumânare). Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani).

Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copiii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.

Filmul îşi propune să prezinte o situaţie dramatică des întâlnită, dispariţia unui copil. Modul în care ea afectează viaţa unui cuplu, cum îl erodează, cum îl descompune, în ultimă instanţă, în elementele de bază ce alcătuiesc sentimentele care ies la iveală în urma unei astfel de drame – vina, durerea, furia, deznădejdea. Ca şi modul în care cuplul încearcă să facă faţă unei astfel de încercări tulburătoare, în lipsa răspunsurilor de orice fel. Povestea se concentrează, încetul cu încetul, pe transformarea lui Bogdan şi pe modul în care acesta încearcă, obsesiv, să-şi găsească fetiţa sau măcar să afle ce s-a întâmplat cu ea. –  Constantin Popescu.

Constantin Popescu a regizat scurtmetrajul „Porcul” din „Amintiri din epoca de aur” (2009). Primul său lungmetraj, „Portretul luptătorului la tinereţe” (2010), a participat la Berlinale Forum, iar cu al doilea, „Principii de viaţă” (2010), a fost prezent în secţiunea Zabaltegi, dedicată tinerilor regizori, a Festivalului de la San Sebastian.

Pororoca este denumirea unui fenomen care se petrece pe Amazon, când apele Oceanului Atlantic se năpustesc în sus pe fluviu și râurile adiacente, formând valuri care pot atinge înălțimi de 4 m. Numele său provine din limba indigenă Tupi, tradus „răget puternic” sau „care poate distruge totul cu o furie intensă”.

”Tudor Ionescu, personajul nostru – este într-un moment al vieții lui în care viața s-a întors împotriva lui și totul curge nefiresc.”, spune Bogdan Dumitrache, care pentru acest rol a lucrat cu un psiholog și a trebuit să slăbească 10 kilograme în 5 săptămâni.

Scenariul și regia sunt semnate de Constantin Popescu.

Din distribuția filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Adela Mărghidan, Ştefan Răuş, Constantin Dogioiu, Elvira Deatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu, Izabela Neamţu, Dragoş Olaru, Angel Popescu, Mircea Gheorghiu. Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, montajul – Corina Stavilă, sound design – Mihai Bogos.

„Pororoca” este distribuit în cinematografele din România de către Bad Unicorn, începând cu data de 19 ianuarie.

Foto: Pororoca – facebook

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

07
/05
/20

PREVIEW Din multitudinea de oferte de filme care pot fi văzute de acasă în perioada asta de izolare, vă propunem câteva titluri clasice maghiare, puse la dispoziţie online şi gratuit, cu subtitrare în engleză, chiar de Arhiva de Film din Ungaria.

04
/05
/20

Micro-granturile #ADFRSurvival, destinate independenților din cinematografie rămași fără nicio sursă de venit în criza economică generată în contextul pandemiei de coronavirus, vor ajunge la beneficiarii desemnați de echipa de evaluare formată din Laura Mușat (fondator Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură).

02
/05
/20

Astra Film Online vă invită duminică, 3 mai, de la ora 18:00, să descoperiți istoria bogată, de nouă secole, a orașului Sibiu, inima Transilvaniei, prin două filme remarcabile: Sibiu-Hermannstadt și Sibiu 825, semnate de Dumitru Budrala.

02
/05
/20

Faptul că amânăm ediția a 13-a a Festivalului One World Romania până spre sfârșitul verii nu înseamnă că ne resemnăm să nu vă mai întâlnim până atunci. Începând din luna mai și până în septembrie vom organiza, constant, o serie de evenimente și de proiecții online, din dorința de a păstra legătura, măcar virtual.

01
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgește? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneția.

29
/04
/20

De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited. Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

HISTORY readuce în proiecție specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00.